15 ianuarie 2020

Fabrica de Pensule a câștigat Premiul pentru Rezistență în Cultură la Gala AFCN

By In Actualitate

După 10 ani de activitate, Fabrica de Pensule, centru independent de artă contemporană, câștigă Premiul pentru Rezistență în Cultură la Gala Premiilor Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) 2019.

Acest premiu este foarte important pentru sectorul cultural independent, fiind acordat organizațiilor care au activat îndelung și care au avut un impact deosebit în dezvoltarea scenei artistice. Premiul sosește într-un moment de schimbare profundă a identității Federației Fabrica de Pensule, acum că trece de la identitatea definită de spațiu la identitatea definită de program, iar acordarea premiului confirmă faptul că AFCN apreciază efortul de transformare organizațională și încurajează noua direcție conturată. Distincția acordată este o recunoaștere a muncii și creativității echipei care a înființat Fabrica de Pensule, dar și o puternică încurajare pentru echipa care va duce proiectul mai departe într-o formă nouă, adaptată la realitățile economice și politice actuale.

Premiul pe care Fabrica de Pensule l-a primit este dedicat atât persoanelor care fac sau au făcut parte din colectivul său, cât și tuturor lucrătorilor culturali și artiștilor din România, care prin munca lor susținută contribuie la dezvoltarea socială a orașelor în care își desfășoară activitatea și mențin cultura și arta ca un bun al comunității locale, nu ca un bun instrumentalizat în scopuri politice și economice.

Suntem bucuroși să anunțăm că Fabrica de Pensule își va continua programul în domeniul artelor vizuale și în cele performative, beneficiind de 3 proiecte finanțate de AFCN. De asemenea, activitățile de arte performative se vor desfășura într-un nou spațiu care se deschide prin eforturile comune ale Asociației Teatrale Shoshin, Made in Pata-Rât, Asociației Colectiv A și ale Fabricii de Pensule. Inaugurarea noului spațiu comun va avea loc la începutul lunii martie, locația fiind situată în apropierea centrului orașului. În perioada următoare, intensificăm procesul de rețelizare și de conectare la rețeaua independentă din România, aceasta fiind și una din mizele celor 3 proiecte câștigate în acest an la AFCN.”, spune Răzvan Anton, membru în Consiliul Director al Fabricii de Pensule.

Folosindu-se din plin de noile parteneriatele internaționale (Serbia, Elveția), cele cu instituții precum Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Colegiul Național Gheorghe Șincai, Colegiul Național George Coșbuc și Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică Octavian Stroia, dar și cele cu organizații precum Asociația Shoshin, Made in Pata-Rât, noile activități ale Fabricii, coordonate din noul sediu central de pe str. Dobrogeanu Gherea 15A, deschid noi drumuri în orientarea Fabricii de a genera transfer de cunoaștere în domeniul cultural și artistic către generațiile de tineri. 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.