Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide la mijlocul lunii martie dacă o clădire simbol a Clujului – Facultatea de Litere – va fi retrocedată Parohiei Romano-Catolice „Sfântul Mihail, scrie BZC.ro citând Făclia de Cluj.
 

Parohia Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Cluj-Napoca a acţionat în judecată Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparţinut Cultelor religioase pentru pentru a obţine sediul Facultăţii de Litere.

În cauză a fost admisă ca intervenient şi Universitatea „Babeş-Bolyai”, instituţia încercând prin acest demers să-şi apere patrimoniul. Procesul a început la Curtea de Apel Alba-Iulia iar în urma administrării probelor, instanţa a respins solicitarea Parohiei Romano-Catolice ”Sf. Mihail”. Sentinţa a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând ca în 17 martie să se anunţe soluţia definitivă în această cauză care durează de mai bine de cinci ani.   

Fostă școală de fete

Clădirea a fost inițial scoala de fete Marianum.

Lucrările la clădirea Marianum au fost posibile în baza unui împrumut luat în 1883 pe 50 de ani de la Banca Comercială, Sucursala Cluj. Clădirea a fost ridicată pentru a servi Institutului de fete romano- catolic Marianum, inaugurat pe baza Legii XXX din 1883, aşa numita lege Trefort, ce a permis înfiinţarea de licee şi şcoli medii confesionale, controlate de stat. După anul 1919 documentele arată că institutul Marianum s-a întreţinut din venituri provenite din taxele şcolare, chirie de la tipografie, donaţii, ajutor de la oraş, subvenţii de stat, venituri din gospodăria proprie. Aceasta a fost proprietate de stat, Biserica romano-catolică acceptând rolul de proprietar al regelui apostolic al Ungariei şi rolul de supraveghere a şcolii de către statul maghiar, însă a refuzat după 1919 să accepte acelaşi rol al statului român şi al regelui României. Biserica romano-catolică a reclamat că nu există un acord al statului român în acest sens, considerând că drepturile regelui ungar apostolic asupra Bisericii Catolice nu sunt transferabile.  

Concordatul cu Roma  

Biserica romano-catolică avea rolul de administrare a Institutului Marianum, asigurând funcţionarea din veniturile domeniilor bisericeşti, a bisericilor romano-catolice, a fondului de studii transilvan, a numeroaselor fonduri şi fundaţii academice, a unor persoane fizice scutite de taxe în schimbul susţinerii şcolilor. În toate solicitările bisericii romano-catolice din perioada interbelică se afirma că entitatea religioasă avea un drept autonom de a întreţine, gestiona şi administra şcolile.  În contextul semnării Concordatului cu Roma, în 1928, s-a înfiinţat Patrimoniul sacru. Astfel, toate veniturile din averile bisericeşti erau puse sub administraţia acestuia, gestionat printr-un Consiliu al episcopilor diecezani. Reforma agrară din 1923 a însemnat şi exproprierea pământurilor unor instituţii şi împroprietărirea ţăranilor. Foştii proprietari erau despăgubiţi de Stat prin plata unor rente de expropriere.

Citeşte restul articolului în Făclia de Cluj.

1 COMENTARIU

  1. Asta da fake news!!!!
    Inventezi o hartie scrisa cu mana, nedatat, nesemnat, nestampilat, etc.
    Traduci cum vrei, (poate ai folosit Google translate) si dezinformezi poporul. Se vede ca esti “profesionist”.
    Tot Clujul stie ca cladirea Marianum a fost proprietatea comunitatii bisericii catolice din Cluj. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.