Primăria reface Cetățuia fără funicular. Nu a primit aprobare de la arhitecți

Clio

Dealul Cetățuia, simbolul Clujului, va fi refăcut și repus în circuitul turistic meritat al orașului. Arhitecții din juriul concursului internațional s-a opus constuirii și unui funicular. Motivul a fost că nu este nevoie de așa ceva pentru că este aces auto.

Câștigător concursul internațional: Metapolis Architects BVBA, Atelier Mass, Ana Horhat. Autor principal: Atelier Mass, Ana Horhat, Metapolis Architects.

Ce spune juriul:

Juriul a apreciat acest proiect pentru discursul său coerent și narațiunea contemporană sensibilă pentru designul peisajului. În această abordare, Dealul Cetatuia este principalul actor și echipa prezintă o înțelegere profundă a soluțiilor naturale, a morfologiei, a vegetației și a hidrologiei.

De asemenea, juriul a apreciat:

–     Fortificația este făcută vizibilă pe perimetrul exterior, accentuând astfel silueta Vauban.

–     Spațiul interior al fortificației aduce aminte de atmosfera fostului complex militar, care a fost mai degrabă un spațiu proiectat către utilizator și nu unul amenajat, dezvoltându-l ca spațiu comun, între timp păstrând arborii existenți în lentile verzi; prin urmare, această soluție minimală reduce presiunea legată de schimbările care trebuie făcute în zonele aflate în proprietate privată.

–     Activitățile proiectului propuse în partea de nord-vest (șanțul și curtea circulară a turnului) fac ca scenariile de utilizare să fie foarte plauzibile și să se potrivească cu gradul minim de intervenție, oferind o infrastructură minimă și totodată un motiv pentru a explora o zonă a site-ului, care ar fi fost altfel uitată. Este potrivit să se plaseze în șanțul de vest cele mai deranjante activități, pe cât posibil departe de locuitori (concerte, festivaluri), fără mobilier fix permanent.

–     Repertoriul vegetal este adaptat site-ului, folosindu-se specii potrivite pentru acest spațiu cu cerințe reduse de întreținere și aducerea unor accente în punctele-cheie ale ansamblului.

–     Intervenția prevede un strat de producție (grădini), legat de zona rezidențială, care oferă posibilitatea de co-proiectare a spațiului, precum și baza pentru aproprierea proiectului de către comunitatea locală.

–     Detalierea aleilor este convingătoare, utilizându-se materiale naturale, cu balustrade minimale, amplasate numai în zonele periculoase. Acestea oferă o atmosferă liniștită și o percepție calmă asupra panoramei orașului și a dealului.

–     Dozarea iluminatului este corelată cu peisajul natural.

–     Delimitarea spațiului circular al turnului într-o modalitate flexibilă permite negocierea momentelor care necesită o închidere spațială. Aceasta ar trebui să rămână permeabilă de cele mai multe ori, permițând trecerea și utilizarea liberă a suprafeței plate.

Juriul a respins:

–      Înlăturarea vegetației care acoperă straturile geologice fără să ia în considerare procesele transformaționale specifice naturii, și anume succesiunea primară care va conduce în timp la re-formarea solului pe rocă. (a se vedea  Declarația Juriului, pc. 2.a)

–      Eliminarea sistemului de drenaj pe panta sudică poate produce instabilitate în cadrul echilibrului natural al sitului. (a se vedea  Declarația Juriului, pc. 2.b)

–      Funicularul, deoarece este o intervenție foarte puternică și o soluție disproporționată în comparație cu amplitudinea problemei utilizării. (a se vedea  Declarația Juriului, pc. 2.d)

–      Soluția pavilionului circular, pentru forma și materialele care nu sunt convingătoare și nu sunt adaptate caracterului sit-ului. Mai mult, gardul-activ este un obiect cu nevoi deosebite de întreținere, deci are nevoie fie de mai multe funcțiuni integrate, fie de o prezență mai redusă. (a se vedea  Declarația Juriului, pc. 2.c)

Juriul recomandă:

Drenaj și stabilitate (a se vedea  Declarația Juriului, pc. 2.b)

Combinarea rețelei de drenaj existentă cu soluțiile naturale propuse. Aceste două sisteme pot funcționa în paralel pentru a putea face față mai multor evenimente climatice extreme în viitor.

Roca poate fi decapată pe porțiuni reduse și nu în întregime, adăugând astfel o caracteristică importantă pentru percepția generală a dealului, fără a produce instabilitate în interiorul pantelor.

Scara și necesitatea construirii(a se vedea  Declarația Juriului, pc. 2.c)

În ceea ce privește pavilionul circular, deoarece nu a fost o abordare convingătoare, adecvată ca proiectare, structură și materialitate, recomandarea principală sugerează reproiectarea acestuia și, la limită, eliminarea completă a acestei construcții.

Utilizatori, funcționalitate(a se vedea  Declarația Juriului, pc. 3)

Terenul de sport din partea de vest trebuie păstrat și modernizat cu facilități specifice (sanitare), fiind singura dotare sportivă publică, cu un anumit grad de performanță.

Reamenajarea platoului nordic trebuie să includă spații sportive și de joacă mai multe și mai extinse și să folosească arborii și arbuștii existenți și adăugiri la aceștia. Oferta poate include și sporturi contemporane, cum ar fi patinajul pe role, skating, bmx și zonele de ciclism de coborâre (downhill).

Locul de joacă de pe strada Dragalina trebuie păstrat, pentru că deservește direct zona rezidențială. Reamenajarea sa față de situația actuală este totuși binevenită.

Accesibilitate (a se vedea  Declarația Juriului, pc. 2.e)

Păstrarea parcării existente lângă strada Călărașilor și arborii acesteia, ca opțiune mai puțin intruzivă, împreună cu închiderea accesului auto pe platoul cetății. Hotelul, birourile și piscina sunt la doar un minut de mers pe jos din parcare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *