Margareta, Custodele Coroanei, lansează cărți la Cluj

Carte

Editura Curtea Veche Publishing și Casa Regală a României vă invită la o întâlnire cu cărțile regale în Cluj-Napoca.


Miercuri, 12 decembrie, începând cu ora 17:00, în prezența Alteței Sale Regale Principesa Maria, la Muzeul de Arta Cluj-Napoca, va avea loc prezentarea cărților „Maria. Portretul unei Regine” și „Margareta. Portretul Reginei”. 

De asemenea, va fi prezentat publicului și Calendarul Regal 2019 decorat cu imagini unice din interiorul Palatului Elisabeta. Alături de ASR Principesa Maria, la eveniment vor lua parte și directorul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Lucian Năstasă-Kovacs și jurnalistul Claudiu Pădurean. 

„Margareta. Portretul Reginei” este o carte-album care înfățișează în imagini destinul primei femei din istorie care conduce Casa Regală a României. Pornind de la amintirile Majestății Sale, de la documente, fotografii, de la obiecte personale şi de la cele care fac parte din Colecția Regală, unele dintre ele prezentate pentru prima dată în acest album, Sandra Gătejeanu–Gheorghe vorbește despre copilăria și adolescența Custodelui Coroanei, studiile și experiența comunitară, viața de familie, interesele şi activităţile Majestății Sale Margareta în folosul României.

„Maria. Portretul Reginei”, carte-album semnată de Alteța Sa Regală Principele Radu al României, prezintă detalii fascinante din viața Reginei care în urmă cu 100 de ani contribuia decisiv la formarea României Mari. 

„Niciodată, desigur, o Regină n-a impus mai mult în afară de rangul ei suprem. Regalitatea vitejiei și milei de oameni o face să poarte totdeauna o coroană nevăzută, care e mai scumpă decât toate juvaierele lumii.” – Nicolae Iorga

„Este un sentiment măreț acela de a fi copleșitor de viu și de a fi purtat mai departe pe aripile entuziasmului tău, iar ceilalți să fie trași după tine.” – Regina Maria a României

„Margareta. Portretul Reginei”, „Maria. Portretul unei Regine” și Calendarul Regal 2019 sunt disponibile pe site-ul www.curteaveche.ro și în librăriile din întreaga țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *