Bulevardul 21 Decembrie 1989 este una din cele mai lungi artere ale Clujului, dar și una din cele mai vechi străzi din oraș. A fost menționat în urmă cu peste 600 de ani, ca Drumul Maghiarilor, iar după un veac primea apelativul de “Drumul cel lung”. După ‘90 a devenit mai întâi Bulevardul… 22 decembrie, până ce oficialitățile au realizat că la Cluj revoluția anticomunistă a avut punctul culminant cu o zi mai devreme, pe 21…. De la începutul anilor ’90 este Bulevardul 21 Decembrie 1989, unul aflat în plin proces de modernizare astăzi.

Una din cele mai vechi străzi

Dacă strada Regele Ferdinand e cea mai veche arteră a orașului atestată documentar (Platea Pontis, drumul Podului, 1362), Bulevardul 21 Decembrie îi urmează îndeaproape: este menționat în 1372, într-o diplomă maghiară, cu numele latin de Platea Mager – sau strada maghiarilor. Povestea bulevardului “sapă” și mai adânc în vremuri, astfel că am încercat să îi decriptăm istoria, ghidați și de expertiza istoricului Lukács József, autorul cărții-reper Povestea orașului comoară și a multor cercetări și articole pe tema Clujului și a trecutului orașului de pe râul Someș.

Am aruncat o privire și asupra câtorva din clădirile reprezentative ale străzii care se întinde astăzi pe câțiva kilometri, între intersecția cu Piața Unirii și strada Ferdinand, la un capăt și sensul giratoriu din Mărăști la celălalt.

Cale de acces în perioada romană

Investigarea istoriei are limitele ei, astfel că ne este greu să coborâm mai adânc în timp dincolo de perioada romană. În acea epocă actualul bulevard trebuie să fi fost parte integrantă a drumului roman (atestat de borna descoperită în zona localității Aiton) care venea dinspre Potaissa (Turda) ajungea la localitatea Napoca și continua spre castrul roman de la Porolissum (în județul Sălaj), a explicat istoricul.  

Vorbim în special de porțiunea drumului dintre Prefectura Cluj și intersecția bulevardului cu strada Regele Ferdinand. Și pe celălalt tronson de astăzi, între Prefectură și cartierul Mărăști a existat un drum, însă ușor mai la nord, spre Canalul Morii, fapt susținut de unele descoperiri de pe șantierul actualului sediu al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Spre drumul maghiarilor

După retragerea romană, urmează secole asupra cărora informațiile nu sunt foarte bogate, chiar dacă e atestată trecerea și stabilirea cel puțin temporară în zona Clujului de azi a numeroase triburi / populații migratoare, de la goți, huni, gepizi și maghiari. Stabiliți în Câmpia Panonică, maghiarii cuceresc Transilvania și o încorporează regatului Maghiar (secolele XIX-XI), după cum notează și specialiștii de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, într-o sinteză a istoriei orașului.

Informațiile sunt ceva mai generoase odată cu Evul Mediu. Pe de o parte la 1213 e atestată existența cetății Castrum Cluj, distrusă în invazia tătaro-mongolă, dar refăcută în a doua parte a secolului, în zona actualei piețe a Muzeului. Viitorul rege Ștefan al V-lea, reîntemeiază așezarea și o populează cu “hospites” (oaspeți) germani, cunoscuți ulterior ca sași.

În paralel, în zona actualului bulevard dinspre cartierul Mărăști de astăzi, există indicii și pentru o altă așezare: satul Sfântul Petru. Vorbim de o localitate mai degrabă mică, care se înscrie între așezările, satele, cătunele care au existat în perioada medievală pe teritoriul Clujului, ne-a explicat Lukács József. Satul ar fi fost format dintr-o comunitate maghiară, având ca arteră principală chiar bulevardul 21 Decembrie de astăzi.

“În secolul al XIV-lea, în 1372, drumul a fost menționat într-o diplomă regală sub numele latin Platea Mager, strada Mager, adică strada ungurilor. După un secol va apărea o altă denumire, care va dăinui alături de strada Ungurilor: Longa Platea, sau drumul lung, drumul cel lung; la sfârșitul secolului al XVII-lea încă mai apare cu acest nume, în varianta germană”, a explicat Lukács József.

Bulevardul 21 Decembrie la sfârşitul secolului XIX. Străbătea şi atunci oraşul de la Est la Vest

Legătură între Cluj și satul Sfântul Petru

Dacă fixăm ca repere pe de o parte cetatea veche a Clujului (Piața Muzeului), cu locuințe și în interiorul și în exteriorul zidurilor (situație care impune extinderea incintei medievale la început de secol XV) și satul Sfântul Petru, istoria bulevardului poate fi mai bine conturată:

„Existența acestui drum poate fi menționat ca un drum de legătură între două astfel de localități. Bănuim că locul cunoscut astăzi drept ‘cetatea veche’ era una dintre localitățile din Cluj, probabil localitatea oaspeților regali, viitorii sași, și că s-a format încă un sat, numit Sfântul Petru, sau Sânpetru. Din moment ce localitatea a fost numită după un sfânt avea și un locaș de cult, cu același nume, mai mult ca sigur pe actualul amplasament al bisericii Sfântul Petru”, a explicat istoricul.

Bulevardul de astăzi era strada principală a satului, iar denumirea de strada maghiarilor indică și originea comunității de acolo. Artera era însă mai lungă și venea până spre vechea cetate clujeană.

„Denumirea (strada maghiarilor, n.red.) trimite la faptul că în această parte a orașului cei mai mulți maghiari din Cluj, putem presupune că localitatea Sânpetru era chiar  satul maghiarilor. Se poate contrapune cu localitatea Cluj, care s-a format în centrul orașului, o localitate locuită preponderent de sași, dar nu locuiau doar sași. Avem un document din secolul al XV-lea, din 1453, este vorba despre Recensământul maghiarilor din Cluj, un recensământ în care au fost trecuți numai cetățenii maghiari ai orașului”, a spus Lukács József.

Maghiarii din interior și din exterior

Recensământul avea rolul de a demonstra ponderea comunității maghiare, pentru a le oferi atribuții egale sau apropiate de cele ale sașilor:

Recensământul va avea de altfel și consecințe, întrucât după doar câțiva ani se ajunge la o înțelegere între comunitățile săsești și ungurești din Cluj, astfel că încep să se împartă și atribuțiile orășenești. ”Orașul intră astfel într-o nouă etapă. Până în secolul XV sașii dominau orașul, chiar dacă nu se poate demonstra neapărat superioritatea numerică. În schimb, „din rândurile lor proveneau meseriașii și negustorii, cetățenii cei mai bogați și din rândurile lor erau aleși consilieri orășenești, magistratul, juzii, prim și regal și aproape toți funcționarii importanți”, spune istoricul.

Strada Maghiarilor din Interior și din exterioriul zidurilor

Recensământul de la mijloc de secol XV a avut loc la aproape jumătate de secol după ce Clujul a devenit oraș liber regesc (1405) prin hotărârea regelui Sigismund de Luxemburg și a primit dreptul să își construiască ziduri de incintă. Ridicarea noii incinte medievale, cea cunoscută și azi, va continua până în secolul XVI, dar ea oferea deja de la începutul construirii un nou reper spațial. Orașul dintre ziduri rămânea totuși puternic conectat de așezările imediat învecinate:

“Din registrele acelor vremuri rezultă că în partea intra-muros, în interiorul zidurilor de oraș, locuiau 25 de familii de maghiari, iar în afara zidurilor cam peste 150 de familii. Zidurile de cetate erau cel puțin în lucru, astfel că s-a făcut diferența între acea parte a străzii care se afla în interior și cealaltă aflată în exterior. Satul Sfântul Petru întotdeauna în afara zidurilor, iar din secolul XV-lea, al XVI-lea a fost considerată o suburbie a Clujului. Între biserica evanghelică, de la colț cu strada Ferdinand și Prefectură, pe o distanță de cam 1 km, a fost strada maghiarilor din interior, iar de la Prefectură până la biserica Sfântul Petru și chiar mai încolo a fost strada maghiarilor din afara zidurilor, drumul care ducea spre satul Sfântul Petru”, a sintetizat Lukács. „Porțiunea străzii Ungurilor din interior avea parcele mai înguste, unde densitatea populației era mai mare, iar cea din exterior cuprindea parcele, gospodării individuale mai mari, unde locuiau acei clujeni care se ocupau de agricultură, munca pământului sau cu creșterea animalelor, ei aveau și atunci  nevoie de mai mult spațiu”.

Nu este întâmplător, a subliniat istoricul, că până în secolul al XX-lea în această zonă a orașului, locuiau foarte mulți hoștezeni – comunitate maghiară specializată în agricultură și comericalizarea produselor agricole.

Satul maghiarilor

Istoricul străzii, cel puțin a porțiunii din exteriorul zidurilor este așadar strâns legată de cea a satului Sfântul Petru, fiind strada principală a acestuia. Din acest motiv strada se dezvoltă oarecum atipic, dinspre exteriorul spre interiorul orașului și nu invers, ajungând la unificarea timpurile cu partea din interior a arterei, fapt ilustrat într-un articol dedicat Bulevardului pe portalul dedicat Istoriei locale al Bibliotecii Județene ”Octavian Goga”. Conform aceleiași surse, strada era numită sporadic și strada Sfântul Petru.

Practic venind dinspre satul Someșeni, exista o zonă nelocuită, după care urma satul Sfântul Petru, având în centru biserica, pe locul unde se află și astăzi. Existența ei data încă de dinainte de secolul XIV, funcționa de asemenea și o moară menită să aducă venituri acesteia (pe actuala stradă Buftea, unde a fost ridicată o clădire de birouri). De altfel biserica Sfântu Petru era o filială a parohiei orașului, Sfântul Mihail, în ciuda încercărilor administratorilor de a o transforma în secolele XV-XVI într-una de sine stătătoare. Pe lângă biserica Sfântul Petru a existat încă din secolul XV o școală, ceea ce arată că vorbim de o comunitate închegată, care a funcționat ca o suburbie a Clujului. Orașul dintre ziduri era per general într-o comunicare mai mult decât strânsă cu suburbiile din afară: “Dacă în oraș locuiau preponderent sași, existau și suburbiile de la Sfântul Petru – locuită de maghiari și cea de la Feleac, locuită de români”, a exemplificat istoricul.

Turnul ungurilor. Turnul de poartă de pe strada Ungurilor (vechea denumirea a Bulevardului de azi), cu mai puțin de 15 ani înainte să fie demolat. FOTO / Veress Ferenc / Biblioteca Județeană Octavian Goga

De la strada maghiarilor la Kosuth Lajos și… Lenin

Dacă denumirea de drumul lung se păstrează până pe final de secol XVII, denumirea de strada maghiarilor a dăinuit până la sfârșitul veacului al XIX-lea – fapt atestat și de turnul de poartă demolat în 1872, cunoscut drept turnul de pe strada maghiarilor.

În 1899 strada preia numele unei figuri proeminente ale revoluției de la 1848, fost guvernator de facto al Ungariei: Kosuth Lajos. Odată cu rebotezarea străzii începe calvarul schimbării denumirii arterei, proces similar și în cazul altor străzi din oraș.

În 1899 strada e Kosuth Lajos, iar în 1923 va deveni Calea Victoriei… De ce Calea Victoriei? Pentru că pe această stradă, în 24 decembrie 1918 a intrat armata română în Cluj, dinspre Someșeni. În 1933 apare cu numele de Calea Mareșal Foch (mareșal francez, unul din principalii comandanți în Primul Război mondial, n.red.); în 1941 după cedarea Ardealului de Nord, străzile își reiau vechile denumiri și redevine Kosuth. Așa rămâne până la mijlocul mijlocul anilor 1960, mai exact până în 1964, atunci devine bulevardul Lenin, până în 1990, când este din nou rebotezată”.

Bulevardul 22 Decembrie…?

Fapt mai puțin știut și dezvăluit de istoricul Lukács József este că după Revoluția anticomunistă strada a fost denumită inițial… 22 Decembrie.

“Timp de aproape 2-3 ani strada a fost 22 decembrie. În 22 decembrie a câștigat Revoluția în București (prin fuga soților Ceaușescu, n.red.), la Cluj principalele evenimente au fost mai devreme cu o zi. Când s-au făcut toate formalitățile și-au dat seama că Revoluția la Cluj a izbucnit în 21 decembrie, de atunci are această denumire”, a explicat specialistul.

Faptul este confirmat și de Nomencaltorul stradal al municipiului, care consemnează denumirea actiuală conform unei decizii din 1993, denumirea precedentă fiind… 22 Decembrie. Spre deosebire, Bulevardul Erorilor ș-a primit denumirea actuală încă din 1990, înlocuind vechiul nume al străzii, Dr. Petru Groza. 

În spatele zidurilor

Dincolo de povestea în sine a Bulevardului 21 Decembrie, numeroase imobile de pe curpinsul arterei poartă încă parfumul altor vremuri.

Bulevardul găzduiește numeroase biserici: pe colțul format de bulevard cu strada Ferdinand este cea evanghelică, construită la început de secol XIX, dar cu un istoric mai vechi în spate. Odată cu răspândirea Reformei în Transilvania, populația săsească dar și maghiară a trecut de la catolicism la noile învățături, clujenii fiind pentru o scurtă perioadă adepții luteranismului, apoi ai calvinismului, pentru cu în 1568 majoritatea locuitorilor orașului, inclusiv sașii, să fie deja unitarieni.  “Vechii sași ai Clujului trebuie căutați printre printre unitarieni”, a subliniat Lukács József.

Enoriașii evanghelici practic au dispărut la mijlocul anilor 1.500, comunitatea evanghelică din sașii clujeni s-a refondat numai în anul 1696, ultimii ani ai secolului al XVII-lea. La sfârșitul anilor 1600 când Transilvania intră în componența Imperiului, o parte a sașilor a fost convinsă de parohul de la Sibiu să se convertească la confesiunea evanghelică și să fondeze o biserică în care limba să fie germană, până atunci nu a (mai) fost o comunitate evanghelică la Cluj”

Practic la final de secol XVII se formează o mică comunitate săsească evanghelică, de câteva zeci de familii, care cumpără o casă a comunității, pentru serviciile religioase și un imobil unde să funcționeze o școală. Comunitatea reușește să construiască biserica de azi abia la începutul secolului al XIX-lea, în 1829, care devine centrul evanghelismului local.

Pe urmele vechii școli medievale

Ajungem la biserica unitariană, faimoasă și pentru că găzduiește piatra de Feleac de pe care ar fi predicat la mijlocul anilor 1500 David Francisc, cel care a convertit comunitatea clujeană la unitarianism. Mai spectaculoasă este însă povestea liceului confesional Janos Zsigmond, care flanchează alături de liceul Brassai Samuel lăcașul de cult. Liceul Zsigmond își revendică originea de la vechea școală medievală orășenească a Clujului din secolele XIV – Xv, ne-a povestit Lukács. Școala respectivă s-a transformat în școală confesională și apoi în colegiu protestant, pentru ca odată cu triumful unitarianismului în 1568 la Cluj să devină colegiu unitarian. A funcționat o perioadă în clădirea mănăstirii franciscane, apoi în clădirea parohiei Sf Mihail, care până la început de secol XVIII era a bisericii unitariene. După ce catolicii au preluat forțat parohia și școala, timp de aproape un secol comunitatea nu mai a avut nici lăcaș de cult nici școală. Au amenajat o sală pentru slujbe, iar în câteva încăperi funcționa școala. În 1796 reușesc prin donația unui mecena de aceeași confesiune să ridice actuala biserică, însă clădirea școlii avea să mai aștepte încă un veac.

“La începutul secolului al XIX-lea construiesc o școală de dimensiuni mai mici, vechiul colegiu unitarian, iar la sfârșitul secolului al XIX-lea când primesc o uriașă donație din partea unui om de afaceri unitarian au bani să ridice o nouă clădire pentru colegiu, acesta este colegiul unitarian din zilele noastre, liceul Janos Zsigmond. Locurile instituției s-au tot schimbat, dar se poate spune că are o continuitate veche și că este descendenta școlii medievale orășenești a Clujului”, a arătat istoricul Lukács József.

Casa libertății religioase

La numărul 14 al Bulevardului 21 Decembrie se află una din cele mai vechi trei case din piatră și cu etaj, din Cluj, datând din secolele XV-XVI, potrivit specialistului. Celelalte două sunt Casa Matia din Piața Muzeului și clădirea parohiei romano-catolice din Puața Unirii.

“În Cluj în anii 1500 au existat cu siguranță trei clădiri din piatră și cu etaj, poate au existat și altele dar care nu s-au păstrat”, a explicat specialistul.

Imobilul a fost sediu al episcopilor unitarieni și a trecut printr-un proces de restaurare, fiind inaugrată în 2018 drept casa libertății religioase, cu trimitere la Edictul din 1568 de la Turda care conferea libertatea conștiinței religioase și dreptul comunităților de a-și alege predicatorul dorit. Chiar dacă imobilul nu a avut legătură cu evenimentul pentru unitarianism decretul a avut o însemnătate specială, recunoscând, fie și implicit, unitarianismul între religiile recepte, adică admise.

Pentru arta decorativă exterioară a Clujului ilustrativă este și clădirea Prefecturii, construită la început de secol XX ca sediu pentru Camera de Comerț și Industrie Cluj.

Biserica cu două turnuri

Biserica cu două 2 turnuri este primul lăcaș de cult construit pentru comunitatea din afara zidurilor – pe strada maghiarilor din exterior. În același perimetru a existat o biserică, din lemn, în timp ce biserica actuală a fost realizată în a 2-a parte a secolului XIX.

“Imită în mare măsură marea biserică reformată de la Debrecen, care în secolul al XIX-lea era considerată Roma calvinistă și era cel mai mare lăcaș de cult reformat din Ungaria; nu este o imitație identică, dar e clar că arhitectul s-a inspirat din silueta acelei biserici”, a explicat Lukács. Este cunoscută și ca biserica hoștezenilor, în incintă funcționând în prezent și un muzeu dedicat acestei comunități. 

“Hoștezeanul este ungur și reformat, hoștezean catolic nu o să găsiți”, a punctat Lukács.

Biserica Sfântul Petru

De o importanță aparte pentru Bulevard este, așa cum am arătat, biserica Sfântul Petru,  care constituia capătul străzii maghiarilor și era centrul satului Sfântul Petru. Așa cum am arătat exista cel mai probabil un locaș de cult încă din secolele 13-14, chiar dacă nu există dovezi certe. În schimb, rămășițele bisericii de piatră, ridicate în secolele XV-XVI și afectate de diferitele asedii asupra orașului, pot fi văzute și azi, în subsolul actualei biserici, sub altar. Actuala biserică a fost construită la mijlocul secolului al XIX-lea, dar păstrează poziția vechilor lăcașuri de cult cu același nume.  

Biserica Sfântul Petru este construită pe ruinele unui lăcaș de cult de secol XV, care s-a aflat în centrul satului cu același nume

Căminul de bătrâni

O istorie interesantă, mai puțin bănuită, are căminul de bătrâni din vecinătatea bisericii amintite. Clădirea include pe frontispiciu o statuie a sfintei Elisabeta, așezământul ospitalier cu acest nume fiind ridicat aici în prima jumătate a secolului XIX. Așezământul Sfânta Elisabeta a existat încă din secolul XVI, funcționând în mai multe clădiri ale orașului.

Așezămintele de ospitalitate erau o combinație de instituții sociale și sanitare, care internau și oameni bolnavi, dar și persoane cu statut social precar, inclusiv copii orfani, sau persoane în mare nevoie de ajutor. O astfel de instituție era fie în subordinea unei mănăstiri fie în acest caz a orașului. Construit inițial ca centru ospitalier, după ridicarea spitalului Carolina a devenit, încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, casă de bătrâni, aceeași funcție pe care o are și astăzi.

Alte repere

În zona fostei garnizoane militare au funcționat înainte de 1918  cazărmile armate austro-ungare. Vizavi, în clădirea actualei secții de Hematologie a Institutului Oncologic a funcționat spitalul Crucii Roșii înainte de primul război mondial.

Pe locul clădirilor The Office a funcționat prima clădire de fabrică din Cluj, fabrica de tutun, locul fiind luat de fabrica de tricotaje Someșul. În zona actualei bănci BRD a fost amplasată autogara orașului.  

Gospodării hoștezenilor, distruse în anii ‘80

Partea fostei străzi a maghiarilor din exteriorul zidurilor medievale ascunde și o dramă colectivă. Încă dinainte de biserica Sfântul Petru și până spre sensul giratoriu din Mărăști zona a fost ocupată până în communism de marile gospodării ale hoștezenilor. Conformația zonei poate fi văzută încă în unele fotografii.

“Gospodăriile dărâmate în anii 1980 erau impunătoare, nu atât casele imobile cât grădinile și anexe gospodărești, după care s-au construit blocurile uriașe până la intersecția cu strada Aurel Vlaicu”, a conchis istoricul.

Fața bulevardului dar și a zonelor străbătute este cu totul alta față de acum 150, 100, sau chiar 50 de ani, dar strada continuă să joace un rol foarte important în circulația, conexiunile dintre zone și viața orașului.

Bulevardul este începând de anul trecut în curs de modernizare, care va extinde liniile dedicate de transport public, pistele de bicicliști dar și cele pietonale. Mai mult, în diferite puncte ar urma să fie introduse tehnologiii inteligente pentru fluidizarea traficului, care deocamdată le dă încă grele bătăi de cap șoferilor.

Text de Ovidiu Cornea

EXPLICAȚIE FOTO: Bulevardul 1 Decembrie la începutul secolului XX/Colecția Bibliotecii Județeane Octavian Goga

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.