19 februarie 2020

Documentarul ”Colectiv” la Cluj: ”Nu uitați să luptați indiferent ce vi se întâmplă. Nu întoarceți privirea”

By In A 7-a

Primele proiecții cu public din România ale documentarului colectiv, realizat de regizorul Alexandru Nanau, au avut loc marți seară, 18 februarie, la Cinema Florin Piersic. Cele două proiecții au avut loc cu sala arhiplină, adică circa 1600 de spectatori au văzut ce s-a întâmplat la colectiv și un an după, până la câștigarea alegerilor parlamentare din decembrie 2016 de Partidul Social Democrat (PSD ) cu un scor record, 43 la sută.

La Cluj au venit Alex Nanau regizor, Antoaneta Opriș, dramaturg, Bianca Oana, producător, Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, Mihai Grecea (sunet, cameră), supraviețuitor Colectiv, Tedy Ursuleanu, supraviețuitor Colectiv, echipa Gazeta Sportului adică Cătălin Tolontan, Mirela Neag, Răzvan Luțac, jurnaliști.

Sala a ovaționat echipa filmului când aceasta a urcat pe scenă.

Echipa si protagonistii documentarului Colectiv. Foto Cinema Florin Piersic

Ce au declarat o parte din echipa filmului:

Alexander Nanau, regizor: ”mulțumim pentru această primire. Văzând aici tinerii care au venit, vreau să spun că noi am arătat lumea în care trăim și acum e jobul vostru să implementați lumea în care voi vreți să trăiți.”

Tedy Ursuleanu

Tedy Ursuleanu, supraviețuitor: ”Aș vrea să vă spun ceva scurt. Nu uitați să luptați indiferent ce vi se întâmplă. Nu întoarceți privirea și mult curaj!

Cătălin Tolontan, jurnalist: ”Revin la Cluj ca ziarist după 20 de ani la Cluj, unde am lansat săptămânalul ”Clujeanul„. Spun acum ce am spus și atunci, aveți încredere în presa locală, în buna ei credință, credeți în presă. Deși suntem pe aceeași scenă nu suntem pe aceleași baricadă, am avut parte de multe critici, vom mai avea, si l-am criticat si noi destul pe Vlad Voiculescu. 80 la sută din film nu e pe vremea PSD-ului sau PNL-ului ci pe vremea tehnocraților. Pentru noi toți sunt la fel pentru că vă avem în minte doar pe dvs iar la voi ne raportăm fix ca în film. Sunteți pentru noi cititori, oameni, și ceea ce vă rog e să vă gândiți la fel la jurnaliști. Vă mulțumesc”

Mirela Neag, jurnalist: ”Eu cred că momentul Colectiv a însemnat, pentru mine și colegii mei, un moment de învățare, am învățat foarte mult, ca jurnaliști, și cred că a fost și momentul de început al unui proces de evoluție a societății românești pe termen mediu, a început să învețe un pic mai multă democrație”

Răzvan Luțac, jurnalist:eu vreau să o completez pe Mirela, și să spun că lumea a început să vorbească după colectiv. Lumea a prins curaj și a început să vorbească, e exemplul doamnei doctor Camelia Roiu și asta trebuie să apreciez”

Jurnaliștii Mirela Neag și Cătălin Tolontan de la Gazeta Sporturilor pe scările institutului ICECHIM, după ce au primit rezultatele care dovedesc că dezinfectanții din spitale sunt diluați de 10 ori. Foto clujulcultural.ro

C

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății: ”Fiecare facem facem alegeri în fiecare zi și rezultatul e ceea ce construim împreună din aceste alegeri. Faptul că am ajuns la ceea ce s-a întâmplat la Colectiv este rezultatul alegerilor, poate și a generațiilor trecute. Ce a urmat după Colectiv, minciuna în formă continuată, toată corupția, toată neimplicarea în viața societății vine tot din alegerile fiecăruia din noi, zi de zi. Cred că pentru generația noastră, a celor ce trăim astăzi, pe acest pământ, există tot mai puține scuze. Există tot mai puține scuze să nu îți faci treaba, să nu faci ce ține de tine, să faci tot ce depinde de tine. Asta o știu bine cei de la Colectiv, mai ales când nu ne strângem destui, dar când ne strângem, putem schimba lucrurile”.

Inainte cu cateva secunde de a lua foc clubul Colectiv in timpul unui concert rock . Imagine din documentar

Dacă între cele două proiecții nu prea a fost timp de întrebări, s-au pus doar trei, după cea de a doua s-au pus întrebări timp de o oră, până la ora 01.00!

Filmul intră în cinematografe din 28 februarie.

Premiera mondială a filmului a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, fiind primul film documentar românesc selectat în cadrul prestigiosului festival, iar premiera nord-americană la Toronto International Film Festival. Pelicula a fost selectată și în cadrul altor competiții europene, printre care Festivalul de Film din Zurich, unde a obținut premiul pentru cel mai bun film documentar. Cel mai recent, „colectiv” a făcut parte din selecția oficială a Festivalului de Film Sundance 2020, unul dintre cele mai importante festivaluri de film independent din lume, care se desfășoară în Statele Unite.

Distribuția în cinematografe este realizată de către Bad Unicorn.

Filmul „colectiv” este produs de Alexander Nanau Production, în coproducție cu Samsa Film Luxembourg și HBO Europe, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Luxemburg Film Fund și Sundance Documentary Fund, cu participarea MDR Germania, RTS Elveția, RSI – Elveția și YES Docu – Israel.

Vă oferim o filmare de după prima proiecție:

1 Comment
  1. […] Documentarul ”Colectiv” la Cluj: ”Nu uitați să luptați indiferent ce vi se întâmplă. Nu … […]

    Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.