24 ianuarie 2020

Cum s-au unit Principatele Române. Dubla alegere a lui Cuza

By In Clio

Istoricul Gheorghe Iacob a explicat pe larg, documentat, cum s-au unit Principatelor Române, în lucrarea „Construind Unirea cea Mare” (Vol. VII, p. 608-609), cum a fost ales de două ori domnitor Alexandru Ioan Cuza, în 5‑24 ianuarie 1859.

Redăm textul:

În conformitate cu prevederile Convenţiei de la Paris, în Principate au fost constituite comisii provizorii (căimăcămii), formate din câte trei membri, având sarcina de a asigura alegerile adunărilor elective, care urmau să desemneze cei doi domnitori. Adunarea electivă a Moldovei era dominată de către reprezentanţii partidei naţionale, iar cea a Ţării Româneşti de către conservatori, care sprijineau unirea, dar sub sceptrul fostului domn regulamentar, Gh. Bibescu. La Iaşi, capitala Moldovei, a fost ales domnitor Al. I. Cuza, cu unanimitatea deputaţilor prezenţi. A fost singurul candidat votat de către toţi membrii partidei naţionale şi acceptat de conservatori, după invalidarea lui Gr. Sturdza, fiul fostului domnitor regulamentar, Mihail Sturdza. Colonelul Cuza, comandant al armatei ţării, era cunoscut ca fruntaş al Revoluţiei de la 1848 şi pentru demisia din funcţia de pârcălab de Galaţi, provocată de falsificarea alegerilor din Moldova. Era considerat o garanţie pentru punerea în practică a dorinţelor exprimate de adunările ad‑hoc. La Bucureşti, alegerea lui Al. I. Cuza a mărit speranţele reprezentanţilor partidei naţionale. Ideea alegerii aceluiaşi domnitor – şi ca urmare a lipsei de precizie a Convenţiei de la Paris, care nu interzicea explicit alegerea aceleiaşi persoane ca domnitor în cele două principate – a căpătat susţinere, iar conservatorii au fost tot mai intimidaţi de manifestările de stradă, orchestrate de membri ai partidei naţionale. Urmarea a fost alegerea lui Al. I. Cuza cu unanimitate de voturi.Impunerea lui Cuza ca domn în ambele principate a reprezentat o soluţie inteligentă şi curajoasă a românilor, pentru situaţia creată prin hotărârile Conferinţei de la Paris. „Faptul împlinit” de români „a surprins şi a derutat complet diplomaţia, care nu se aştepta deloc la acest rezultat”, constata J. Jooris, diplomat belgian la Constantinopol. Alte mărturii ale vremii completează această imagine asupra evenimentului istoric: „soluţia atât de extraordinară”, „abila şi îndrăzneaţa acţiune politică”, „o victorie rar întâlnită în istorie”, „norocita inspirare”.

Această trăsătură de originalitate este întărită de natura şi de nota comună a sentimentelor care au însoţit vestea evenimentelor de la Iaşi şi Bucureşti: la Viena, „surpriză” şi „cea mai mare uimire”, la Constantinopol, „stupefacţie şi uimire, accelerând deruta”, la Paris, „surpriză şi admiraţie”, la Petersburg, „o destul de mare surpriză”.
Invocând acest moment istoric, ca exemplu de maturitate politică ce trebuia urmat de Parlamentul României, I. C. Brătianu declara în Adunarea Deputaţilor, la 1 iunie 1883, cu prilejul dezbaterii modificărilor Constituţiei: „Mi‑aduc aminte când am ales pe Cuza Domn, că nu numai naţiunile cele mai tinere dar chiar Englitera a rămas înmărmurită de abilitatea noastră politică, că am putut să înlăturăm un tratat impus de Europa întreagă. Şi de atunci, tot cam aşa am urmat şi de aceea am ajuns aici”. Alegerea unui singur domnitor al celor două principate a reprezentat actul de naştere al României moderne.

* din capitolul „Românii în perioada edificării statelor naţionale (1859‑1918)”

Cartea se poate cumpăra de AICI

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.