23 aprilie 2018

„Craii de Curtea-Veche”, un spectacol despre o lume crepusculară dar foarte actuală

By In Actualitate, Teatru

Premiera „Craii de Curtea-Veche”, după romanul cunoscut al lui Mateiu Caragiale, a umplut ieri până la refuz  Sala Mare a Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.

Regia îi aparține lui Răzvan Mureșan, decorul de Andreea Săndulescu, costume de Ilona Lőrincz și 
maestru de lumini a fost Jenel Moldovan.

A rezultat un spectacol atractiv, de peste două ore, poate un pic prea lung, dar la care s-a râs copios iar la final s-a aplaudat frenetic.

Cei patru “crai”, în ordine  Pașadia Măgureanu: Cornel Răileanu,  Pantazi: Ionuț Caras, 
Matei Cara: Miron Maxim, Gore Pirgu: Matei Rotaru au reușit un joc bun, gustat de public, un tur de forță actoricesc.

„Craii de Curtea Veche ” este o piesă care poate fi  inclusă printre spectacolele importante ale repertoriului Naționalului clujean.

De asemenea, a impresionat jocul actriței Irina Wintze în rolul lui Margot Muller dar per ansamblu, toată punerea în scenă, tot jocul echipei de actori  și scenografia spectaculoasă fac din “Craii de Curtea Veche” un spectacol savuros, de calitate, care a fost aplaudat în picioare de public la final.

Mateiu Caragiale (1885–1936) s-a născut la București ca fiu al lui Ion Luca Caragiale și al Mariei Constantinescu. A fost pasionat de heraldică și istorie. A debutat cu povestirea Remember. Este autor al romanului Sub pecetea tainei și al plachetei de versuri Pajere. Dar opera sa majoră este Craii de Curtea-Veche. Romanul a apărut în volum la Editura „Cartea Românească“ în anul 1929, după un proces de creație care a durat aproximativ nouăsprezece ani. Carnetele și jurnalul scriitorului dezvăluie faptul că opera a fost concepută încă din 1910, fiind „vreme îndelungată pe șantier“, „adesea întreruptă, dar niciodată părăsită“.

„Crai de Curtea-Veche“ este numele pe care îl dă celor patru personaje, într-o criză de nebunie, bătrâna cerşetoare Pena Corcoduşa, care îşi pierduse minţile la moartea iubitului ei din tinereţe, un prinţ rus, căzut în războiul de la 1877. Pașadia, savurând apelativul cu care bătrâna i-a întâmpinat pe cei patru noctambuli, remarcă visător: „Ar fi minunat titlu pentru o carte“.

Numele de „crai de Curtea-Veche“ a apărut, se pare, în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, definindu-i pe declasații societății care își aflaseră adăpostul în ruinele vechii Curți domnești. Cuvintul „crai“ (provenit din sintagma „craii de Curtea-Veche“) era folosit cu înțelesul de haimana, dezmățat, desfrânat, libertin, om fara căpătâi

Operă de o profundă originalitate, Craii de Curtea-Veche evocă o epocă aflată în descompunere morală, proces caracteristic unei anumite părți a societății românești de la începutul secolului al XX-lea. Personajele manifestă o adevărată fascinație pentru taină şi simbol, pentru viețuirea a două existenţe, una vizibilă şi cealaltă ascunsă, într-o atmosferă stranie, care integrează supremul rafinament şi maxima abjecţie. Naratorul se află sub profunda influență a celor trei crai. Boierul Pașadia aparține unei vechi familii aristocrate, dar cu un trecut dubios, în care conviețuiesc noblețea și desfrâul, îl iniţiază pe Cara în cultul istoriei, al trecutului. Pantazi, descendent al unor pirați din Mediterana, nobilul de origine greacă și rafinatul estet, mare iubitor de lux, îi deschide ochii minții spre nostalgia călătoriilor, iar Gore Pirgu, personaj mefistofelic, ghid spre zonele cele mai de jos ale lumii mateine, îl atrage înspre misterele vieţii insalubre din oraşul de la „porţile Orientului”, spre lumea infernală a viciului. 

Personajele evoluează într-un decor simbolic cu geamuri-oglinzi în nuanțe de gri în care se reflectă viermuiala acelui univers deșănțat, draperiile mov – culoare purificatoare, ce stimulează creativitatea și compasiunea – par a tempera, oarecum, acest microcosm aflat în declin. Sugestia de tristețe și moarte, care se infil­trează în acest decor simbolic, potențează atmosfera crepuscu­lară a poveștii. Scenariul urmărește metaforic povestea „crailor“, fiind, în primul rând, vorba de lumea interioară a lui Mateiu I. Caragiale. Cele trei personaje sunt fațete ale „omului ideal“: intelectul – Pașadia, partea afectivă – Pantazi și instinctul – Gore Pirgu, ei inițiindu-l pe tânărul Cara, introducându-l în lumea ticăloșită a orașului, ca de pildă la „adevărații Arnoteni“. Ilustrația muzicală însoțește de aproape tot ce se întâmplă pe scenă, întregind atmosfera stranie, amestec de „murdărie și sublim“.

Distribuţia:
Pașadia Măgureanu: Cornel Răileanu 
Pantazi: Ionuț Caras 
Matei Cara: Miron Maxim 
Gore Pirgu: Matei Rotaru 
Margot Muller: Irina Wintze 
Rașela Nachmansohn: Sânziana Tarța 
Maiorică Arnoteanu: Petre Băcioiu 
Fetița: Ecaterina Pop-Curșeu 
Pena Corcodușa: Adriana Băilescu 
Mima Arnoteanu: Patricia Brad 
Tita Arnoteanu: Diana Buluga 
Ilinca Arnoteanu: Alexandra Tarce 
Roluri multiple: Cristian Grosu, Ruslan Bârlea, Radu LărgeanuCosmin StănilăRadu Dogaru, Roman Malai, Robert Iosif, Ștefan Liță, Daniela Purcărea, Giorgiana Coman, Ioana Moldovan, Francesca Fülop

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.