17 octombrie 2017

ANALIZĂ. Piaţa de spectacole din România, nivel record, de peste 500 milioane lei. Ce concerte mari au avut loc la Cluj

By In Cooltura, Esenţial

Piaţa de spectacole din România a ajuns în acest an la un nivel record, de peste 500 milioane lei, pe fondul apetitului românilor pentru entertainment de calitate. Untold SRL este  cea mai importantă companie după cifra de afaceri.

Piaţa de spectacole, concerte şi logistică de eveniment din România creşte de la an la an cu cifre spectaculoase, astfel încât afacerile firmelor din domeniu ar putea depăşi în acest an nivelul de 500 de milioane de lei, performanţă dublă faţă de anul 2009, creştere datorată apetitului românilor pentru entertainment de calitate, arată un studiu realizat de KeysFin citat de News.ro

Concerte, spectacole, festivaluri, petreceri mondene. Românii sunt tot mai interesaţi de astfel de evenimente şi sunt dispuşi să plătească pentru entertainment, dovadă succesul de casă de care se bucură Festivalul Enescu, arată studiul citat.

Potrivit studiului realizat de KeysFin, numărul firmelor din acest domeniu s-a dublat faţă de acum şapte ani, de la 1.090 în 2009 la 2.132 în 2016.

”Pe fondul creşterii spectaculoase a numărului de evenimente, de la spectacole de film şi teatru, la concerte şi festivaluri dintre care cel mai relevant exemplu îl constituie Untold, afacerile din entertainment-ul românesc au înregistrat încasări de peste 472 milioane de lei, în condiţiile în care în 2009 abia treceau de graniţa de 200 milioane lei (213,8 milioane lei)”, arată autorii studiului.

Foto Electric Castle

La Cluj-Napoca, piața de evenimente a propus în ultimii 10 ani, mai ales odată cu apariția infrastructurii culturale necesare, concerte de calibru la Sala Polivalentă și stadionul Cluj Arena. De asemenea, au apărut cluburi care organizează multe concerte, în afara renumitului Diesel Club, acum închis, au apărut Flying Circus sau Form/Space.

Cluj-Napoca a devenit un pol cert pentru showbiz de nivel mare odată cu apariția festivalului de muzică electronică Electric Castel și mai ales cu inaugurarea stadionului Cluj Arena și Polivalentei. Showuri interesante au mai avut loc la Sala Sporturilor Horia DemianValea Gârbăului,  cele două sedii ale Teatrului Maghiar și Român de Stat și la Casa Universitarilor (Colegiul Academic)

Clujulcultural.ro trece în revistă marile concerte din ultimii 10 ani

Anii 1990-2005

ASIA (formație de progresivve-rock, UK) / Casa de Cultură a Studenților

Smokie / Diesel Club

Dr. Alban /Tutankamon Club

Nazareth (Casa de Cultură)

Ten Years After  (Casa de Cultură)

UDO, WASP, Crematory/ Maximum Rock Fest, Aeroport

Haggard / Casa de Cultură a Studenților

Beyonce (Stadion Ion Moina)

Delahoya

Moonspel, Turisas, Cradle of Filth (Sala Sporturilor Horia Demian)

2005-2015

Cluj Blues Fest  (noiembrie 2014) 

Iron Maiden (Florești, Polus Center)

Scorpions și Smokie (inaugurare Cluj Arena, octombrie 2011)

Deep Purple (Cluj Arena)

Roxette (Cluj Arena)

Forza ZU (Cluj Arena)

Billy Idol (Piața Unirii)

Jazz in the Park (Parcul Central Cluj-Napoca, 2012)

Electric Castle (Bonțida, jud. Cluj, 2012, prima ediție)

UNTOLD (2015, prima ediție în cadrul Cluj Capitală Europeană a Tineretului)

2015-2017

Omega (Zilele Culturale Maghiare)

Pink Martini  (Sala Sporturilor)

Pink Martini (Casa de Cultură)

Jose Carerras (Sala Polivalentă)

Julio Iglesias (Sala Polivalentă)

Joe Satriani (Sala Polivalentă)

Dream Theater (Cluj Arena)

Andreea Bocelli (Cluj Arena)

Depeche Mode (Cluj Arena)

Untold (Cluj Arena)

Discoteca 80

Edda și Holograf

Sting

Concerte care urmează (Polivalentă)

We love retro

Dire Straits Experience

Primordial

Solstafir

 

by Miluta Flueras http://fb.com/miluta7

Despre firmele de evenimente

Mai mult de jumătate activează în sectorul de activităţi de interpretare artistică (spectacole), urmate de cele care asigură suportul logistic, peste 800.

 „Un business care devine tot mai profitabil, pe fondul maturizării pieţei. De la concertele gratuite din anii 90-2000, piaţa a evoluat semnificativ, investiţiile mai ales în logistică şi promovare determinând o schimbare semnificativă în comportamentul de consum al românilor. Festivaluri precum Untold din Cluj, Enescu, Neversea au demonstrat că business-ul în acest domeniu poate fi profitabil, în condiţiile dezvoltării unor servicii la standarde occidentale”, afirmă analiştii de la KeysFin.

Pe fondul optimizării afacerilor, profitul sectorului a depăşit nivelul de 88,5 milioane de lei în 2016, cifra fiind de aproape patru ori mai mare decât în 2009.

Şi numărul angajaţilor care activează în piaţa de spectacole, concerte şi logistică de eveniment din România a crescut semnificativ în acest interval, de la 1.631 în 2009 la 2.156 în 2016.

„Piaţa îşi continuă trendul crescător şi în 2017, succesul de casă raportat de festivalurile organizate în această vară, precum Untold şi Neversea (aflat la prima ediţie), susţinând prognozele prind creşterea afacerilor cu cel puţin 20%”, afirmă experţii.

UNTOLD, liderul pieței

Cea mai importantă companie din domeniul organizării de spectacole, concerte şi logistică de eveniment, în funcţie de cifra de afaceri, a devenit, în ultimii ani, Untold SRL din Cluj.

Organizatorul festivalurilor Untold şi NeverSea a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 34,2 milioane de lei şi un profit de 3,47 milioane de lei, ajungând la o cotă de 6,6% din piaţa de entertainment.

Pe locul secund s-a clasat, anul trecut, East European Production SRL, cu afaceri de 22,8 milioane de lei şi o cotă de piaţă de 4,4%.

În topul jucătorilor din entertainment, urmează Global Records SRL (afaceri de 15,3 milioane lei), Fives International SRL (12,4 milionae lei), Festival Tickets Management SRL (10,9 milioane lei), Sunfest SRL (8,3 milioane lei), Livada Advertising SRL (8,2 milioane lei), Bucharest Arena SA (6,9 milioane lei), Ha Ha Ha Production SRL (6 milioane lei) şi Phoenix Entertainment SRL (5,6 milioane lei).

Primii zece jucători din piaţă au înregistrat, împreună, cea mai mare parte a cifrei de afaceri, atât pe segmentul de organizări de spectacole cât şi pe cea de logistică.

Statistica KeysFin arată, pe de altă parte, că cele mai multe firme activează în Bucureşti (959) acolo unde există şi cele mai multe evenimente.

„Capitala este principala piaţă din entertainment-ul românesc, în Bucureşti fiind organizate cele mai multe evenimente.

Motivele ţin, în primul rând, de concentraţia populaţiei, de puterea de cumpărare şi de logistică. Clujul, Constanţa, Sibiul, Timişoara şi Iaşiul se află pe următoarele locuri în topul interesului investitorilor din acest domeniu.

„În aceste oraşe, poate chiar mai mult decât în Capitală, autorităţile locale au înţeles potenţialul turistic şi de afaceri al organizării de concerte şi festivaluri, iar cel mai bun exemplu de succes îl reprezintă rezultatele raportate de Primăria din Cluj-Napoca, oraş vizitat în această vară de peste 100.000 de turişti”, explică analiştii KeysFin.

Provocările pieței

Ei precizează însă că, dincolo de rezultatele pozitive, în ,,bucătăria” business-ului de entertainment există destule provocări.

”Privite în detaliu, datele statistice arată, de exemplu, că datoriile comerciale au crescut în intervalul analizat de la 66,1 milioane de lei (2009) la 106,7 milioane lei (2016), iar plăţile restante au atins nivelul de 106,4 milioane lei (2016), de peste trei ori mai mari decât în 2009 (29,8 milioane lei)”, mai spun ei.

Vestea bună este că perioada medie de încasare a creanţelor s-a redus de la 130 la 115 zile, însă perioada medie de plată a datoriilor a crescut de la 262 la 273 de zile. Datoriile restante ale sectorului se situau, anul trecut, la 26%, faţă de 25% în 2009.

Companiile din domeniu sunt afectate de blocajul financiar din economie, spun analiştii.

”Datoriile sub un an de zile, raportate de firme, de exemplu, s-au adâncit substanţial în ultimii ani, la 353,6 milioane de lei (2016), nivel dublu faţă de acum şapte ani. Astfel că şi în acest sector, o politică de risk management optimă poate face diferenţa între profit şi insolvenţă sau faliment”, au mai spus analiştii KeysFin.

Potrivit datelor Billboard, cea mai importantă companie la nivel internaţional este Live Nation, care a înregistrat venituri de peste 2 miliarde de dolari anul trecut. Promoterul a organizat peste 2.700 de evenimente la care au participat 28 de milioane de spectatori.

Pe locul secund, în clasamentul Billboard, s-a situat AEG Live, cu încasări de peste 900 de milioane de dolari. Topul este completat de Ocesa-CIE, cu încasări de peste 200 de milioane de dolari anul trecut.

O altă statistică, realizată de Pollstar, arată că artistul cu cele mai mari încasări din 2016 este Bruce Springsteen, cu 268 de milioane de dolari. În top urmează Beyonce cu 256 de milioane de dolari, Coldplay cu 241 milioane de dolari, Guns N’ Roses cu 188 de milioane de dolari şi Adele cu 167,7 milioane de dolari.

Informaţiile sunt culese din barometrul privind starea business-ului românesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare privind societăţile comerciale şi PFA-urile active din România.

1 Comment
  1. […] Despre banii care rulează în piața muzicală vă invităm să citiți o analiză completă AICI […]

    Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.