A murit actriţa Tamara Buciuceanu Botez, „Doamna comediei româneşti”

A 7-a

Tamara Buciuceanu Botez a murit, marți, la Spitalul Elias din Capitală. Actrița fusese internată pe fondul unor probleme cardiace la începutul lunii, iar în ultimele zile starea sa de sănătate se agravase, informeaza News.ro.

„Spitalul Elias anunță cu regret dispariția unei mari doamne a teatrului românesc, Tamara Buciuceanu Botez. Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, se arată într-un comunicat citat de News.ro

Actrița Tamara Buciuceanu Botez, în vârstă de 90 de ani, a fost internată, la începutul lunii octombrie, la Spitalul Elias din București, internarea survenind pe fondul unei boli cardiace mai vechi, care s-au acutizat.

“Cel mai mare lucru pe care am vrut să-l înscriu în viaţa mea a fost să fiu generoasă cu toţi oamenii pe care i-am intâlnit şi mai mult cu cei cu care am jucat.”
Tamara Buciuceanu-Botez (1929-2019).

Tamara Buciuceanu-Botez a interpretat roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune și film. Născută în 1929, în Tighina, Republica Moldova, supranumită „Doamna comediei româneşti”, Tamara Buciuceanu a realizat peste 1.500 de roluri memorabile, printre care se numără cel al Anetei Duduleanu din „Cuibul de viespi”, în regia lui Horea Popescu, Chirița din „Chirița în provincie”, în regia lui Alexandru Dabija, Isoscel din „Liceenii”, în regia lui Nicolae Corjos.

În anul 2011, în semn de prețuire a impresionantei activități artistice, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Aleea Celebrităților, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti.

Citeste si:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *