Temps d’Images își încheie activitatea după un deceniu

Actualitate Teatru

Cea de-a zecea ediție a festivalului Temps d’Images se apropie cu pași repezi, însă după un deceniu în care a încântat Clujul ca o platformă interdisciplinară care susține forme artistice inovatoare reunind teatru, dans și video, organizatorii anunță că vor pune punct.

Timp de o săptămână, în perioada 5-12 noiembrie, clujenii vor putea participa la zeci de spectacole în cadrul unuia dintre cele mai longevive și iubite festivaluri din oraș. Artistul asociat din acest an este regizorul Radu Jude.

„Cea de-a zecea ediție analizează Discursul și Realitatea prin intermediul a peste 20 de evenimente care cuprind: teatru, dans, dezbateri, instalații performative și proiecții de filme”, anunță organizatorii într-un comunicat de presă.

Motivul pentru care organizatorii au luat această decizie radicală este lipsa de susținere din partea autorităților care ar trebui să sprijine evenimentele culturale.

„Este ultima ediție a festivalului. Ne-am hotărât ca a zecea să fie ultima. Cred că o să încheiem rotund. Am lucrat mult în anii aceștia, cred că am făcut treabă bună, dar decizia vine în urma faptului că în ciuda faptului că am făcut toate eforturile să fim o platformă stabilă cu legături internaționale importante, eforturile noastre trebuie să fie dublate de partenerii care finanțează evenimentele culturale din România. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Asta este. Oricum în fiecare an o luăm de la zero. Anul viitorul o vom lua de la zero, dar în alte direcții”, a declarat Miki Braniște, directorul festivalului.

Miki Braniște (în mijoc), „sufletul” festivalului, manager cultural premiat de statul francez pentru merite în sectorul cultural. Foto Bianca Tămaș00000

Spotul publicitar al ediției de anul acesta este unul satiric, haios, dar în același timp trist atât pentru festival cât și pentru cei care îl apreciază și care participă la evenimente an de an. Un director de instituție este anunțat că urmează festivalul, iar organizatorii au nevoie de finanțări. Directorul îi amână pentru anul viitor. Din păcate, anul viitor Temps d’Images va fi doar o amintire plăcută a vieții culturale clujene.

Cu toate că Primăria Cluj-Napoca a oferit o finanțare pentru realizarea acestor evenimente, suma nu este suficientă. De asemenea Miki Braniște a declarat că au primit bani și de la Consiliul Județean, suma însă este infimă pentru un festival de asemenea calibru.

„În ultimii 2-3 ani am primit de la Consiliul Județean câte 3.000 de lei. Suma este însă una penibilă”, a declarat directorul Temps d’Images

Subiectele abordate în cadrul fiecărei ediții, care au fost actuale însă nu mereu pe placul investitorilor, deoarece tratau probleme actuale ale societății, i-a făcut pe finanțatorii privați să bată în retragere. Anul trecut festivalul a primit finanțări de la autoritățile naționale, iar bugetul a fost de 300.000 de lei. Anul acesta bugetul lor este abia de 200.000 de lei, dintre care 70.000 de lei au fost primiți din partea Primăriei Cluj-Napoca. O sumă importantă de bani a fost obținută printr-o campanie de crowdfunding pe care au derulat-o în ultima lună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *