NTT Data
NTT Data
11 august 2014

Povestea emoţionantă a contelui-scriitor Bánffy Miklós

By In Clio

Povestea  contelui Bánffy Miklós, cel care a fost până la venirea comunismului, proprietarului de acum celebrului Castel de la Bonţida, este puţin cunoscută de opinia publică, în ciuda eforturilor oamenilor de cultură maghiari şi a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei de a prezenta pe larg activitatea şi viaţa acestui personaj cu totul special al Clujului. Mult mai cunoscut decât Bánffy Miklós este..castelul unde a locuit, mai ales datorită festivalului Electric Castle dar şi a eforturilor unice de refacere a fundaţiei Transylvania Trust. Minoritatea maghiară şi-a făcut un scop din refacerea a ceea ce a fost numit Versailles-ul Transilvaniei, aşa că fonduri importante din Ungaria dar şi din România şi Occident sunt destinare refacerii a ceea ce a mai rămas din castel. Puţini ştiu că prima devastare a Castelului a aparţinut unui..detaşament SS.

Clujulcultural.ro a solicitat expertiza unui istoric pasionat de familia Banffy, una ilustră de-a lungul veacurilor pentru istoria Transilvaniei, pentru a spune povestea contelui. Istoricul Lukacs József este bursier al Academiei Române, filiala Cluj,  în cadrul proiectului Minerva, proiect post doctoral,  iar acesta se specializează pe istoria familiei Banffy. Textul acestuia, publicat iniţial în numărul 6 al lunarului cultural clujean Apostrof, este o descriere excepţională a vieţii tumultoase a lui Bánffy Miklós, demnă de un film de aventuri!

 

Vă invităm să citiţi acest text care spune povestea emoţionantă a acestuia:

 

Contele-scriitor

 

Sunt oameni, puţini la număr, care sunt predestinaţi să aibă parte de toate şansele din lume: inteligenţă, talent, avere, rang social, aspect plăcut. Bánffy Miklós a fost printre aceşti norocoşi. S-a născut într-o familie de aristocraţi, poate cea mai veche din Ardeal. A moştenit un strălucitor castel şi o avere impresionantă, constând în moşii primite de strămoşii săi de la regii medievali. Iar el putea să fie orice vroia el. Averea i-ar fi permis să trăiască, aşa cum au făcut mulţi aristocraţi în acea vreme, departe de ţară, în locuri extravagante, şi să se intereseze de ţară doar în cazurile când conturile nu ar fi fost alimentate cu destui bani de acasă. Rangul de conte i-a deschis toate uşile. Iar el a ales să fie scriitor, muzician, dramaturg, director de teatru, ilustrator de carte, scenograf, regizor, ministru de externe, redactor, caricaturist, deputat, colecţionar de artă. Putea să le facă pe toate, nu trăia din ele. Ocupându-se de atât de multe lucruri, a fost considerat un diletant sau amator. Doar că Bánffy Miklós a avut pregătirea şi cultura corespunzătoare pentru tot ce făcea. Poate ar fi mai corect dacă am spune că Bánffy Miklós a fost diletant sau un amator exact în măsura în care a fost şi Lev Tolstoi sau Tomasi di Lampedusa.
Avantajele cu care s-a născut Bánffy Miklós l-au făcut prea puţin simpatizat sau îndrăgit. Dacă ar trebui să-l caracterizăm cu un singur cuvânt, am putea-o face cu titlul unei drame de-a sa: A nagyúr. Traducerea acestui cuvânt îndeamnă la chibzuire. Dacă am scrie separat, nagy şi úr, în traducere liberă ar avea înţelesul de mare domn. Dar cuvântul nagyúr are un înţeles aparte, acela de om al cărui rang sau poziţie îi permite să comande altora. Termenul franţuzesc grand seigneur ar fi cel mai aproape de înţelesul cuvântului nagyúr. Şi cred că asta a fost Bánffy: un grand seigneur al sfârşitului de secol XIX şi al primei jumătăţi a secolului XX. O astfel de personalitate poate să fie respectată, dar nu iubită. În afara Transilvaniei era apostrofat ca fiind prea ardelean. Aristocraţia considera că este un trădător al castei. Fiind aristocrat, burghezia îi privea cu neînţelegere faptele şi atitudinile. Scriitorii proletari îl detestau din principiu pe scriitorul-conte. Politicienii vremii simţeau ironia tăioasă cu care erau trataţi atât personal, cât şi ca personaje literare. Naţionaliştii unguri îi reproşau că nu este destul de ferm în problema naţională din Ardeal. Românii nu puteau să-l privească cu simpatie pe groful înrudit cu prim-ministrul caracterizat drept „cel mai şovinist ungur“. Totuşi el a fost desemnat să ducă tratative secrete cu politicienii români în vederea ieşirii concomitente din război a României şi Ungariei. Am putea spune că a fost omul contradicţiilor. Această idee este întărită când începem să studiem datele sale biografice. Vom obţine o poveste atât de captivantă încât ne va fi greu să judecăm obiectiv ce este mai interesant: omul sau opera.

afis Banffy

Contele Miklos Bannfy-foto Muzeul National de Istorie a Transilvaniei

Familie ardeleană ilustră

Strămoşii familiei Bánffy apar în istorie în secolul al XI-lea cu un strămoş legendar: o căpetenie pecenegă care avea reşedinţa lângă râul Tisa, la vadul de la Abád. Legenda familiei povesteşte că de la acest strămoş se trage neamul Tomai, din care în secolul al XII-lea s-a desprins familia Bánffy de Losoncz. Un strămoş al familiei, pe nume Dénes (Dionisie), a fost tezaurar al regelui Andrei al II-lea, apoi, între 1233 şi 1234, voievod al Transilvaniei. În consecinţă, familia Bánffy ajunge în Ardeal cu acest Dénes. Direct voievod. Acest strămoş a murit în 1241, în bătălia de la Muhi, unde armata regelui încerca să oprească invazia mongolă. În 1387, familia Bánffy a primit de la regele Sigismund de Luxemburg domeniul de la Bonţida. Până la naţionalizarea din 1948, adică mai mult de o jumătate de mileniu, această localitate şi domeniul aparţinător au fost în proprietatea familiei Bánffy. La începutul secolului al XV-lea au primit şi domeniul cetăţii de la Bologa, împreună cu localitatea Huedin. De la principele Gheorghe Rákóczy au primit domeniul cetăţii Gilău. Începând de la mijlocul secolului al XV-lea, principala reşedinţă a familiei a fost Bonţida unde în cursul secolelor s-a construit marele palat care era numit colocvial Versailles-ul ardelean. În timp, mai mulţi membri ai familiei au ocupat înalte funcţii ale Principatului. Niciun Bánffy nu a ajuns principe, dar tot timpul au fost în cercul cel mai restrâns ai principilor. Printre membrii marcanţi ai familiei trebuie amintit Gheorghe Bánffy I (1661-1708), care din 1696 a fost primul guvernator al Transilvaniei. A primit titlul de conte în 1696, de la împăratul Leopold I. Gheorghe Bánffy al II-lea (1746-1822) a fost, de asemenea, guvernator al Transilvaniei între anii 1787 şi 1822; el a construit Palatul Bánffy (azi Muzeul de Artă) din Cluj. O rudă mai îndepărtată a fost şi Bánffy Dezsø (Dezideriu) (1843-1911), prim-ministru al Ungariei între 1895 şi 1899.
Bánffy Miklós s-a născut la Cluj, în 30 decembrie 1873, în casa Tholdalagi-Korda, moştenirea sa din partea bunicilor. Este clădirea care în zilele noastre adăposteşte Serviciul administrativ al Universităţii „Babeş-Bolyai“.
A studiat dreptul la universităţile de la Cluj şi Budapesta. Şi-a obţinut doctoratul în ştiinţe de stat, după care a îndeplinit diferite funcţii publice. A fost deputat, apoi între 1906 şi 1910 comite al comitatului Cluj. În 1906, la 33 de ani, şi-a publicat prima piesă de teatru, intitulată Naplegenda [Legenda soarelui], despre care Ady Endre a scris cuvinte de laudă: „o legendă nobilă (…) un poem simbolic (…) o idee măreaţă (…) limbaj frumos, poetic, luxuriant (…) un text modern“. Piesa a apărut sub pseudonimul Kisbán Miklós care va fi numele lui de scriitor. De fapt, în acest pseudonim este criptat numele său: Bánffy are înţelesul de fiu al banului (ban, în sensul de guvernator al unei regiuni de graniţă); Kisbán înseamnând micul ban. Următoarea dramă, A nagyúr [Marele senior], publicată în 1913, are ca temă povestea regelui hun Attila şi a fost apreciată drept una dintre cele mai importante piese ale dramaturgiei maghiare. A publicat apoi câteva nuvele, printre care cea intitulată Farkasok (tradusă în limba română sub titlul Lupi), povestea dramatică a trădării, chiar de conaţionali, a unui conducător al Răscoalei lui Horea.
Biografia sa arată că lumea artistică îl atrăgea mai mult decât politica. Între 1912 şi 1918 a ocupat funcţia de intendent (director) al Teatrului Naţional şi al Operei de Stat de la Budapesta. În această calitate a avut meritul că l-a adus pe Bartók Béla pe scena Operei maghiare, incluzând în repertoriu baletul Prinţul cioplit în lemn (în 1917) şi opera Castelul lui Barbă-Albastră (în 1918). Bánffy a creat decorurile şi costumele ambelor spectacole.

Încoronarea regelui

În 1916 a fost ales să fie organizatorul ceremoniei de încoronare a regelui Carol al IV-lea. Este un moment remarcabil în biografia sa. Din Memoriile sale se cunosc detaliile ceremoniei. Biserica Mátyás din cetatea de la Buda, unde a avut loc încoronarea, a fost transformată într-o feerie. Întregul edificiu a fost învăluit în catifea purpurie, luminată de candelabre uriaşe de cristal. Acolo s-a adunat elita Monarhiei Austro-Ungare, plină de bijuterii, încât biserica părea luminată de praf de stele, şi nu de lumina soarelui – relata în memorii Bánffy. În această ambianţă, drept act final al ceremoniei, el a pus conferirea titlurilor de cavaler eroilor de război. De tronul tânărului rege Carol s-au apropiat militari, îmbrăcaţi aşa cum au sosit de pe front, în aceleaşi uniforme uzate, în bocancii cu care stăteau în noroiul din tranşee, cu bandaje care acopereau groaznicele răni. Primul a fost un ofiţer schilod, o ruină de om care se apropia cu două cârje de rege. Ajuns în faţă, era să cadă la picioarele suveranului, dar prins în ultimul moment de camarazi. Elita din biserică a murmurat revoltată. Bánffy povesteşte cum se uitau la el oficialii curţii cu priviri care îl luau la rost: ce se întâmplă, cum se poate întâmpla aşa ceva? Iar el era calm. I-a reuşit efectul dramatic: a arătat regelui pe ce se sprijină tronul său… Carol s-a întors la Viena chiar în după-masa zilei încoronării.
Între aprilie 1921 şi decembrie 1922 a fost ministru de externe al Ungariei. În primăvara anului 1922, ca şef al diplomaţiei ungare, a luat parte la o conferinţă internaţională la Geneva. Cu această ocazie, probabil plictisându-se în timpul şedinţelor, a făcut caricaturile politicienilor participanţi. Acest album a fost publicat în 1923. Fireşte, sub pseudonim.
În 1926 s-a mutat înapoi în Transilvania, unde a primit cetăţenia română direct de la regele Ferdinand. Din acel moment, a devenit figura centrală a lumii literare maghiare din Ardeal.

Trilogia ardeleană, un mare roman

Între anii 1934 şi 1940 au apărut cele trei părţi (în cinci volume) ale Trilogiei ardelene. Acest uriaş roman reprezintă culmea creaţiei literare a lui Bánffy.
Titlurile volumelor au fost inspirate din Vechiul Testament. În Cartea lui Daniel, cap. 5, este relatat marele ospăţ al regelui Belşaţar, unde o mână a scris pe pereţi cuvintele: Mene, mene, techel ufarsin, tâlcuite drept „Dumnezeu a numărat zilele regatului tău şi i-a pus capăt“, „l-a cântărit în cântar şi l-a găsit uşor“, „a împărţit regatul şi l-a dat mezilor şi perşilor“. Titlurile trilogiei lui Bánffy se pot traduce prin Numărat ai fost…, Cu lipsuri ai fost găsit şi al treilea În bucăţi vei fi fărămiţat.
Trilogia poate fi apreciată drept marele roman al aristocraţiei ardelene. Acţiunea se petrece în deceniul care a precedat izbucnirea Primului Război Mondial şi se desfăşoară, asemenea altor mari romane – Război şi pace,Pe Donul liniştit etc. – pe mai multe planuri. Acţiunea principală este povestea de dragoste a contelui Abády şi a frumoasei Miloth Adrienne. Pe fundalul poveştii lor, ca într-o uriaşă compoziţie, apar diferite personaje şi întâmplări prin care este redată atmosfera ultimilor ani ai Monarhiei Austro-Ungare. Există relatări care povestesc despre scandalul provocat de roman la apariţia sa: contemporanii au recunoscut din caracterizări şi întâmplări personajele reale din roman. Bánffy este un povestitor minunat, descrierile sale sunt incredibil de detaliate. Marele prozator Móricz Zsigmond aprecia că nimeni nu a scris atât de aspru şi nemilos despre aristocraţia maghiară. Romanul poate fi considerat un act de acuzare împotriva iresponsabilei aristocraţii maghiare, care, convinsă fiind de veşnicia sa, nu şi-a dat seama că era deja angrenată în dansul macabru. Despre intenţiile care l-au călăuzit să scrie trilogia, chiar Bánffy afirma „În ciuda dezastrului teribil care a devastat naţiunea noastră, nimeni nu a vrut să vadă păcatele care au dus la acest deznodământ (…) dacă ne îndepărtăm de autocritică riscăm să ne afundăm din nou în acea ideologie care a dominat ţara noastră înainte de război“. În figura eroului principal din roman, contele Abády, se poate recunoaşte cu uşurinţă figura autorului. Chiar numele îl divulgă. Să ne reamintim din istoria familiei Bánffy faptul că legendarul strămoş avea reşedinţa în localitatea Abád.

SS-iştii au distrus Castelul de la Bonţida!

Evenimentele la care a fost protagonist în anul 1944 reprezintă un capitol deosebit de important al biografiei sale şi pot fi apreciate drept contribuţia sa personală la diminuarea pierderilor de război. Încă în vara anului 1943 a sosit la Bucureşti să discute cu Iuliu Maniu şansele ieşirii din război atât a Ungariei, cât şi a României. În cursul anului 1944 s-a întâlnit de mai multe ori cu Horthy şi încerca să-l convingă să rupă legăturile cu Germania şi să iasă din război cu orice preţ. Din Memoriile sale aflăm că pe la mijlocul lunii septembrie 1944 s-a întâlnit din nou cu Horthy, pe care l-a îndemnat să urmeze exemplul României şi să iasă din război. Horthy, în principiu, era de acord cu el, dar ezita. Atunci Bánffy i-a cerut să intervină pe lângă comandamentul armatei pentru ca măcar Clujul să fie salvat de ororile unui asediu. A cerut ca oraşul să fie predat fără luptă şi să fie evacuat de armatele germane şi maghiare. Horthy l-a ascultat, a emis ordinul în acest sens şi l-a trimis, prin Bánffy, la generalul Dálnoki Veress Lajos. Peste câteva zile, armatele germane şi maghiare au evacuat Clujul fără luptă, salvând astfel vieţile orăşenilor şi patrimoniul urbei. Clujul a fost scăpat, dar Bánffy a trebuit să suporte consecinţele faptelor sale: un detaşament SS, nemulţumit de abandonarea unui teritoriu atât de vast, drept răzbunare i-a jefuit şi incendiat castelul de la Bonţida. Astfel a pierit Versailles-ul ardelean, cu valorile adunate acolo timp de secole.

banffy Bontida

Palatul Banffy pe vremea lui Miklos Banffy

Prigona comunistă
În primăvara anului 1945 au început greutăţile pentru el. Reforma agrară din martie 1945 i-a luat proprietăţile. În ziarul Frontului Plugarilor au început atacuri împotriva sa. La sfârşitul anului 1945, soţia şi fiica au plecat în Ungaria. Bánffy a rămas în România, sperând că va putea păstra ceva din avere. N-a fost să fie. Autorităţile i-au lăsat o singură cameră în casa lui din Cluj şi niciun venit, astfel că trăia din vânzarea obiectelor din casă. În vara anului 1946 a primit o lovitură puternică de la Emil Isac, care a publicat în România liberă o scrisoare deschisă adresată scriitorului Gaál Gábor, redactorul-şef al revistei Utunk, în care cerea socotelă scriitorilor maghiari pentru faptul că „acest conte Bánffy Miklós (…) care se crede scriitor“ încă mai este tolerat printre scriitori. După scrisoarea lui Emil Isac, Bánffy nu a mai fost acceptat în Asociaţia Scriitorilor şi niciun redactor maghiar nu a mai îndrăznit să publice vreun text de-al lui.
În vara anului 1949, exasperarea l-a făcut să-i scrie o scrisoare lui Petru Groza, în care îl ruga, să-i acorde paşaportul să poată să plece la familia sa: „Mi-am pierdut întreaga avere, pensie nu am şi acum, la vârsta de 76 de ani, în cel mai strict înţeles al cuvintelor, nu mai am din ce trăi (…) nu-mi rămân alte opţiuni decât sinuciderea sau să mor de foame“. A primit paşaportul şi cu ultimii bani şi-a cumpărat un bilet de tren la clasa a doua şi a plecat la Budapesta, la soţie. A murit în anul următor.
În deceniile care au urmat, despre Bánffy au apărut doar câteva articole în diferite reviste literare maghiare, în care au fost formulate opinii pro şi contra scriitorului-conte. În anul 1981 i-a fost publicat în România, la Editura Kriterion, un volum cu două mici romane, urmat de republicarea primului volum al Trilogiei ardelene în Ungaria, în 1982.
Viaţa personală a lui Bánffy Miklós a stat sub semnul a două doamne. În tinereţe s-a îndrăgostit de contesa Szilvássy Karola, apoi, când a fost director de teatru, de actriţa Váradi Aranka. Aceste doamne nu au fost agreate de familia contelui, astfel că niciuna dintre legături nu a ajuns căsătorie. După mulţi ani, numai după moartea tatălui, Bánffy Miklós s-a căsătorit cu Váradi Aranka, care i-a născut o fetiţă, pe Katalin (Kató).
Fata lui, Bánffy Katalin (Kathy Bánffy-Jelen), căsătorită după război cu un ofiţer al armatei SUA, a tradus marea trilogie în limba engleză. În anii următori, succesul a deschis şirul ediţiilor în alte limbi, fiind tradusă în franceză, spaniolă, olandeză, italiană şi germană, făcând să asistăm, la peste şase decenii de la moartea autorului, la o adevărată redescoperire la nivel european şi chiar mondial a scriitorului ardelean.

PS

intertitlurile si fotografiile apartin redactiei.

Text de Lukacs Joszef.

familion cu surprize
22 Comments
  1. Ioan Andrei Veresiu 12 septembrie 2016

    Chiar si dupa incendierea de catre SS-isti (si trecerea armatei sovietice) castelul si parcul au aratat mult mai bine decat la sfarsitul anilor ’80. Drama degradarii s-a produs sub ochii nostri vinovati…

    Reply
  2. Tudorache 11 iulie 2016

    Deosebit de interesant. Istorii ce se cer recuperate. Mulțumesc mult. Trilogia este tradusă în românește?

    Reply
    • Redactia 11 iulie 2016

      Acum se traduce de catre…directorul Filarmonicii Cluj

      Reply
  3. Attila 11 iulie 2016

    Multumesc frumos pentru articol! Sunt foarte mult personaje in Transilvania care ar merita macar un articol. Stim foarte bine ca nu se accepta niciodata sa ne invatam copii despre istoria reala, dar totusi macar sa avem ce sa citim, noi care suntem interesati.

    Reply
    • Redactia 11 iulie 2016

      Domnule Attila, care ar fi acele personaje?

      Reply
  4. Nagy Magdolna 10 iulie 2016

    Am citit tot ce a scris,în primul rând:Erdélyi történet,toate cele 3 volume,cât și cartea fiicei contelui:Bánffy Katalin: Ének az életből.Sunt foarte bune.

    Reply
    • Redactia 11 iulie 2016

      Cica acum se traduc

      Reply
  5. Katali 10 iulie 2016

    Legkedvesebb regenyem a Banffy trilogia!!!-merem ajanlani mindenkinek!!

    Reply
  6. VERONICA din KOLOSVAR 7 iulie 2016

    Minunata lectura ,sa stiti ca n-am stiut de acest Miklos,dar stiam de palat si castel

    Reply
    • Redactia 8 iulie 2016

      Da, eu un personaj fabulos. Multumim

      Reply
  7. Mariana Levi 6 iulie 2016

    Prea putin… si prea tarziu..sper ca macar in viitor.. madia clujeana va fi mai recunoscatoare cu acest deosebit OM…

    Reply
  8. Mariana Levi 6 iulie 2016

    Multumesc mult…mi-au dat lacrimile citind despre felul umul, umilitor. in care a trait ilustrul conte si Om…pacat ca astfel de informatii, bucati de istorie adevarata… nu sant accesibile, invatate, nu numai in cartile de istorie, ci, mai ales, in media transilvana. pe orice cale.

    Reply
  9. ana 6 iulie 2016

    Interesant articol,cred ca merita citita Trilogia Ardeleana si alte lucrari ale scriitorului BANFFY MIKLOS, pentru a cunoaste mai bine istoria acelei epocii.

    Reply
    • Redactia 6 iulie 2016

      ABSOLUT

      Reply
  10. Cernescu 6 iulie 2016

    Nici nu ma mir ca nu a fost si nu va fi niciodata un om popular in Romania.
    Acest personaj iese din toate sabloanele de acceptanta romanesti.
    Ungur, nobil, bogat, cu proprietati, scriitor, erou. Prin devotamentul si meritele aduse pentru Cluj se detaseaza de oricare personalitate care a trait vreodata in Cluj.
    Exact asta este destinul unui Nagyúr ungur in Romania.
    Trebuie uitat cit mai repede, sterse orice amintiri in context cu orasul Cluj.
    Numim o strada dupa un personaj moldovean, care nu a vazut Clujul in viata lui, dar un ungur cu asemenea merite nu se poate accepta.

    Reply
    • Redactia 6 iulie 2016

      Domnule Cernescu, nu e chiar asa, Banffy, prin castelul de la Bontida dar si datorita Electric Castle e deja global ca recunoastere. Castelul sigur, poate nu musai personalitatea istorica care a fost contele dar oriscum, e cunoscut. De aia am si publicat articolul despre el.

      Reply
  11. Csernik Éva 5 iulie 2015

    Köszönöm a jó olvasnivalót !

    Reply
  12. violetta neacsu 27 februarie 2015

    Un articol exceptional si atat de util;a cazul sa ne recuperam memoria;stim atat de putin…
    pentru mine este o provocare;voi cauta cartile lui BANFFY MIKLOS

    Reply
    • Redactia 27 februarie 2015

      multumesc

      Reply
  13. Istvan Horvath 26 octombrie 2014

    József… nu Joszef

    ZS = J românesc
    SZ = S românesc

    Ce-i așa de greu?

    Reply
    • Anonim 1 iulie 2015

      Ennyivel maradtal?
      ?

      Reply
    • Florin 14 iulie 2016

      greu nu ar fi , dar daca nu te invata nimeni , atunci nu stii .

      Reply

Leave a Comment

tetarom
Mobila Klasse1