4 noiembrie 2015

Nume mari ale muzicii blues la Cluj Blues Fest 2015

By In Cooltura, Esenţial

Nume mari ale bluesului românesc, dar şi din Austria, SUA şi Ungaria vor face o atmosferă efervescentă în serile de 6 şi 7 noiembrie, la Cluj Blues Fest, găzduit şi în acest an de Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Seara de vineri, 6 noiembrie, debutează cu acorduri de chitară pline de feeling ce vin direct de la maestrul Vali SirBlues Răcilă, urmat de un spectacol ce urmăreşte conceptul 50/35 adus de Rareş Totu, care îl va avea ca invitat special pe Dean Bowman, unul dintre renumiţii cântăreţi de gopsel şi jazz, originar din New York. Imaginile cunoscute ale Clujului, Aminda şi Peter Borza vor continua spectacolul primei seri de blues. Tot vineri, Cluj Blues Fest îl premiază pentru întreaga activitate în slujba muzicii rock pe fondatorul formaţiei Compact, Constantin Cămărăşan, care pe data de 6 noiembrie împlineşte 65 de ani.

Sâmbătă, 7 noiembrie, vor concerta două trupe, Marius Dobra Band (Austria) şi A.G. Weinberger, care se întoarce la Cluj după aproape cinci ani. Pe lista iniţială a invitaţilor erau programaţi şi Ryan Donohue şi Matyas Pribojksi, care nu vor mai fi prezenţi din cauza unor neînţelegeri şi probleme de logistică între cele două nume. Lipsa lor va fi, însă, umplută cu momente surpriză din partea Marius Dobra Band.

„Pe 7 vor concerta doar două trupe, Marius Dobra Band, despre care pot să va dau vestea foarte bună că îşi vor completa programul cu surprize mari tocmai pentru a umple acest gol, care s-a creat independent de voinţa noastră, şi de asemenea, A.G. Weinberger care va încheia ziua de sâmbătă şi, implicit, festivalul”, a spus Andrei Balogh, co-organizator.

12204630_10153655891944906_780492208_n

Festivalul are şi o latură educaţional-socială. Pe întreaga perioadă a celor două zile participanţii vor putea oferi donaţii sub formă de CD-uri cu muzică simfonică, blues, jazz, rock, folk. Acestea vor fi reorientate către şcolile pentru copii cu nevoi speciale din Cluj, urmând că organizatorii, împreună cu artiştii care au răspuns pozitiv iniţiativei să facă vizite la şcolile respective.

Numărul maxim de spectatori va fi de 200 pe seară pe scaune, pentru ca festivalul să se poată desfăşura în condiţii optime, fără a pune probleme de siguranţă.

„Împreună cu domnul director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Tudor Sălăgean, prin prisma celor întâmplate la clubul Colectiv, anunţăm oficial că nu vom depăşi cu nicio persoană capacitatea maximă admisă din punct de vedere organizatoric a acestei săli, cu părere de rău pentru cei ce vor rămâne pe dinafară”, spune Balogh.

Cluj Blues Fest este organizat de Asociaţia Clujul Cultural, cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca, Consiliului Local Cluj-Napoca şi Consiliului Judeţean Cluj. Sponsori ai Cluj Blues Fest sunt compania EBS Romania şi Ursus.

Bilete se pot achiziţiona de la Librăria Bookstory, b-dul. Eroilor nr.6-8, între orele 10.00-21.00 şi la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (str. Memorandumului nr. 21), însă vor putea fi achiziţionate şi în serile concertelor.Preţul unui bilet este de 45 de lei pe seară.

1 Comment
  1. […] Blues Fest este organizat de Asociaţia Clujul Cultural, cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca, Consiliului Local Cluj-Napoca şi Consiliului Judeţean Cluj. […]

    Reply

Leave a Comment

tetarom