26 mai 2018

Jurnal de TIFF 2018 (2)

By In A 7-a

O ploaie răzleață de mai era să strice deschiderea TIFF dar, până la urmă, vremea a ținut cu organizatorii și, deși un pic decalată, Gala de Deschidere a celei de al 17-a ediții a festivalului a avut loc în Piața Unirii. A fost cam frig dar aproximativ 3000 de clujeni au venit să vadă deschiderea și filmul israelian Foxtrot, au transmis presei organizatorii.

Nu a fost o deschidere cu fast, ca la alte ediții, ci una simplă, mai modestă, cu mulțumirile de rigoare. Poate că unii așteptau ceva mai dinamic, dar de data aceasta au vorbit Tudor Giurgiu, președintele TIFF, selecționerul fiomelor, criticul Mhai Chirilov. Este un sentiment plăcut să vezi că de 17 ani cei doi sunt cot la cot și duc înainte un astfel de festival, scriam ieri că e imens. 

 A vorbit și primarul Clujului și apoi a venit momentul important, surpriza pe care organizatorii au pregătit-o.

Scurmetrajul „Păpușa” despre Doina Cornea, transmis înaintea filmului care deschide ediția a 17-a,  un omagiu adus fostei disidente a regimului comunist.

Tudor Giurgiu l-a invitat pe scenă pe clujeanul Marius Șopterean, regizorul scurtmetrajului din 1993, pentru câteva cuvinte.

 „Sper ca într-o zi să plătească cei vinovaţi de carnagiul din decembrie”, a spus Tudor Giurgiu la final.

Ce a spus Șopterean mai jos:

 

Apoi o altă surpriză, a fost invitat să vorbească profesorul Roland Szekely, fost student al Doinei Cornea, care a povestit amănunte despre disidentă. O idee foarte bună a organizatorilor.

„Mi-a fost profesoară, făceam intepretări de texte cu dânsa, interpretări de texte pe care apoi le-am numit interpretări de demnitate. Materia se referea la literatura franceză din Evul Mediu, materie destul de inspidă, dar ne dânsa ne strecura pagini dactilografiate cu texte de Bachelard, Young, Eliade.  E foarte uşor să intelectualizezi sau să treci în literatură pe cineva care singură fiind în acest oraş, singură  în context respectiv al disidenţei, a rezistat până când au apărut zorile Revoluţiei române şi la fel ca mulţi dintre noi a crezut că lucrurile s-au schimbat total, lucrurile nu au stat aşa, dar oricum paşi s-au făcut, se fac şi se vor mai face”, a spus Roland fiind aplaudat de public/ 

Să mai spunem că Păpușa este chiar…păpușa prin care Doina Cornea a trimis scrisorile ei anticomuniste la Radio Europa Liberă.

Dintre evenimentele conexe,  vă recomand lansarea de astăzi. Editura Școala Ardeleană vă invită la lansarea volumului „Strindberg şi Bergman. Perspective comparatiste asupra durerii inocentului” de Noemina Câmpean (Colecția ORIENS, 2018).

Evenimentul va avea loc în deschiderea vernisajului expoziției multimedia „Ingmar Bergman and his Legacy in Fashion and Art” în cadrul celei de XVII-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). 

Unul din cele mai așteptate filme ale zilei este Donbass, de Sergjey Losnitza, ora 18.00, Cinema Florin Piersic, despre războiul din Ucraina.  Filmul a avut premiera recent  la Cannes.

Mi-a plăcut modul în care, la intrare, a fost „semnalat TIFF. 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.