Comoara de la BCU (1) Ce i-au scris lui Adrian Marino în autografele lor Ion Raţiu, Lucian Boia sau Matei Călinescu

Carte Special

Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” (BCU)  este depozitara unui valori culturale, spirituale inestimabile. De unele se ştie, de altele nu. Depinde cine ce caută în această instituţie fundamentală a culturii ardelene.

Reporterul clujulcultural.ro a dat peste o comoară.

Marele intelectual, critic literar, istoric al ideilor Adrian Marino a donat BCU Cluj o impresionantă bibliotecă, absolut superbă, de mii şi de mii de cărţi! Situată la etajul ultim al BCU, sala în care e aranjată biblioteca poartă numele donatorului ei, Adrian Marino. Cărţile, frumos aranjate, îngrijite, te invită la lectură non stop. De altfel, sala e frecventată intens de studenţi, masteranzi, doctoranzi dar şi de alte categorii dornice de lectură.

Cărţile, unele cu adevărat unice, ediţii prime, editii critice, în mai multe limbi,  dictionare, carti din toate domeniile umanioarelor, ale unor intelectuali mari, scriitori renumiţi cum ar fi Mircea Eliade de exemplu, cu care Marino s-a aflat în dialog, se pot împrumuta la sală fără probleme. Multe se pot găsi doar aici, în sala Marino.

Biblioteca e publică iar comoara e sub nasul tuturor.

Mulţi, enorm de mulţi intelectuali români, clujeni sau din toată ţara i-au scris dedicaţii lui Marino pe cărţile pe care le-au trimis spre lectură lui Marino, care ajunsese o somitate fără, culmea, să fie angajat undeva sau să predea la facultate, dar asta e altă poveste.

De la clujenii Aurel Codoban sau Corin Braga la Mircea Popa sau Ion Cristofor, nu este practic intelectual clujean să nu îi trimită cartea  cu autograf spre lectură lui Marino.

Îi secondează toţi mari intelectuali români din Bucureşti, Iaşi, Timişoara sau Craiova, de la Alina Mungiu-Pippidi, Gabriel Andreescu, Mircea Cărtărescu sau Lucian Boia la Dan Petrescu, Andrei Cornea, Iordan Chimet sau chiar Gabriel Liiceanu, cu care Marino a avut o polemică de amploare.

Din SUA îi dedică ediţii originale cu autograf Vladimir Tismăneanu sau Dorin Tudoran.

Iar de la Paris îi scrie însuşi Mircea Eliade, căruia Marino i-a dedicat o carte renumită „Hermeneutica lui Mircea Eliade”.

 

marino
Regretatul Adrian Marino

Clujulcultural.ro va iniţia un serial în care vă va prezenta câte un autograf în firecare weekend  primit de Adrian Marino de la alţi mari intelectuali.

Astăzi debutăm cu mai multe autpgrafe semnate de regretaţii Ion Raţiu, Matei Călinescu sau Iordan Chimet, dar şi de la Gabriel Andreescu sau Andrei Marga.

 

Lucian BoiaAutograful lui Matei Călinescu

mateiAutograful lui Iordan Chimet:

cHIMET BUNAutograful lui Virgil Ierunca:

Ierunca copertaAutograful lui Dorin Tudoran:

aUTOGRAF tUDORAN

Autograful lui Ana Blandiana:

Autograf BlandianaAutograful lui Andrei Marga:

13608278_1036494529760924_1018297420_n

Cu sprijinul BCU şi al lui  Felix Ostrovschi,

colaborator clujulcultural.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *