Cinci universități românești vor să fie implicate în crearea noii legislații din educație

Actualitate

Reprezentanții universităților Consorțiului Universitaria au subliniat, în cadrul
lucrărilor desfășurate în perioada 22-23 iunie 2018, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-
Napoca, necesitatea adoptării unor măsuri legate de calitatea învățământului superior,
finanțarea acestuia, restricțiile și obligațiile financiare ale universităților, necesitatea
reevaluării școlilor doctorale și a criteriilor de clasificare a universităților, importanța
depolitizării totale a conducerii Consiliului Național al Rectorilor (CNR), precum și
necesitatea modificării sistemului de votare existent la nivelul CNR.

„Consorțiul Universitaria apreciază că datoria Consiliului Național al Rectorilor este și
aceea de a reprezenta universitățile în relația cu factorul politic și, în anumite segmente de
activitate, chiar cu societatea civilă. Pentru a-și îndeplini corect și eficient această funcție,
conducerea Consiliului Național al Rectorilor trebuie să fie complet depolitizată (…) prin
neimplicarea totală a membrilor acesteia în orice activitate de natură politică”, se arată în
rezoluția adoptată la finalul lucrărilor, potrivit căreia universitățile sunt pregătite să ia în
calcul „formarea unei noi structuri colegiale care să corespundă acestor standarde”.

De asemenea, Consorțiul Universitaria solicită ca rolul și impactul universităților
membre în Consiliul Național al Rectorilor să fie proporționale cu locul universității
respective în sistemul de învățământ superior din România, confirmat de performanța și
prestigiul instituției de învățământ, precum și de dimensiunea comunității academice.

„Întrucât valoarea egală a votului fiecărei universități nu reflectă realitatea
reprezentativității în sistemul de învățământ superior românesc, este imperios necesar să se
identifice soluții de echivalare a valorii votului fiecărei universități cu ponderea reală a
universității respective în sistemul academic românesc, respectiv dimensiunea instituției,
impactul internațional și activitatea de cercetare”, se arată în Rezoluția Consorțiului.
În acest sens, Consorțiul apreciază că ponderea votului universităților în Consiliul
Național al Rectorilor trebuie să fie stabilită în funcție de performanța și prestigiul
universității respective în sistemul de învățământ superior din România, precum și de
dimensiunea comunității academice. Aceasta deoarece „valoarea egală a votului fiecărei
universități nu reflectă realitatea reprezentativității în sistemul de învățământ superior
românesc”.

Reuniunea Consorțiului Universitaria a readus în prim plan problemele legate de
finanțarea universităților, participanții apreciind că realitatea și ultimele decizii
guvernamentale nu răspund așteptărilor și nevoilor de dezvoltare ale universităților. În
acest context, solicităm Ministerului de Finanțe ca veniturile proprii ale universităților să
rămână la dispoziția acestora fără a fi necesară deblocarea soldurilor de către ministerul de
resort.

Pe de altă parte, reprezentanții universităților susțin implicarea activă a
Consorțiului Universitaria în comisiile de analiză și elaborare a modificărilor Legii educației
naționale nr. 1/ 2011, apreciind că „orice discuție referitoare la o nouă lege a educației nu
poate fi legitimă fără implicarea reprezentanților universităților membre ale Consorțiului –
universitățile românești clasate pe primele poziții la nivel național în ierarhizările
internaționale, în topul preferințelor angajatorilor și ale studenților”. În acest context,
membrii Consorțiului fac un apel către experții internaționali implicați de Ministerul
Educației Naționale în elaborarea diverselor metodologii de evaluare și clasificare
academică să ia în considerare necesitatea integrării mediului academic românesc în cel
internațional, fără a reflecta interese politice conjuncturale. Membrii Consorțiului susțin
clasificarea universităților din România exclusiv pe baza unei metodologii care să
recunoască și să recompenseze excelența academică.

Mai mult, membrii Consorțiului Universitaria solicită redistibuirea de către MEN a
locurilor bugetate rămase neocupate în urma sesiunii de admitere din iulie, la nivel
național, către universitățile din Consorțiu, având în vedere că cifrele de școlarizare ale
acestora au fost reduse în urma alocării preliminare din luna aprilie.

Din Consorţiul Universitaria fac parte Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca,
Universitatea din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de
Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București, ale căror conduceri se
reunesc periodic pentru a dezbate problemele punctuale ale sistemului universitar
românesc, dar şi strategii de dezvoltare. Rezoluţiile şi propunerile concrete rezultate în
urma discuţiilor specialiştilor din universităţi sunt transmise Ministerului Educaţiei
Naţionale, pentru a putea constitui un punct de pornire pentru dezbatere şi analiză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *