Istoricul medievist Ioan Aurel Pop, președinte al Academiei Române, a publicat un nou volum în condiții de lux la editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca. El este intitulat Hunedoreștii. O familie europeană.
 
Publicăm capitolul MATIA CORVIN ȘI CLUJUL (1443-1458-1490)” Matia Corvin cel mai mare rege al Ungariei, de la nașterea căruia se împlinesc astăzi 578 de ani. A condus Regatul Ungariei între anii 1458-1490.
 
Cele trei repere cronologice din titlu marchează trei momente fundamentale, legate de numele uneia dintre cele mai mari personalități politice ale Europei Centrale, anume Matia Corvin. Prima dintre date se referă la nașterea sa, a doua la suirea pe tronul Ungariei (la vârsta de 15 ani, a majoratului din epocă), iar ultima este anul morții.
În centrul istoric al Clujului tronează de mai bine de un secol un grup statuar excepțional, în fruntea căruia se impune figura maiestuoasă a lui Matia Corvin, fiul cel mai faimos al locului. Ne amintim mereu de ilustrul suveran, figură aproape legendară, de la nașterea căruia au trecut aproape 600 de ani. Ne mai amintim și pentru că statuia, inaugurată la 1902, este o adevărată operă de artă, aparținând sculptorului Ioan Fadrusz, premiat pentru această lucrare la un prestigios salon internațional de la Paris. Era epoca sărbătoririi cu mare fast a „mileniului maghiar”, adică a celor o mie de ani trecuți de la venirea ungurilor în Pannonia (896‑1896), iar personalitatea suveranului născut la Cluj era prezentată ca o întruchipare a rolului ungurilor de „civilizatori ai Bazinului Carpatic”.
 
Matia, Simbol al Clujului
 
Figura și personalitatea regelui Matia s‑au impus drept simbol al Clujului, cu precădere în epoca modernă și contemporană, când au pătruns ferm în conștiința colectivă. În fine, nu de puține ori, Matia Corvin și statuia lui Fadrusz au stârnit controverse și dispute, mai ales în timpul puseurilor de naționalism fervent din ultimul secol. După tentative de „ornare” a statuii cu sloganuri alternative ungurești și românești, soluția optimă s‑a dovedit a fi inscripția de Mathias Rex, care spune concentrat totul, în acord cu maxima latină Non multa sed multum. Dar dincolo de toate acestea, statuia respectivă este poate cea mai importantă emblemă urbană (când spui Cluj spui „statuia lui Matei Corvin”), cu valoare artistico‑istorică în sine și cu trimitere la o personalitate de prim rang a trecutului Europei Centrale și Sud‑Estice. Tot emblematică este și „Casa Matei”, adică edificiul din centrul Clujului în care s‑a născut viitorul suveran și care, în ciuda unor transformări suferite, s‑a păstrat intact după aproape șase secole de la construcția sa.
Venit pe lume la 23 sau 24 februarie 1443, în casa Mech – a unui patrician german din Cluj, devenită un fel de han – ca fiu al românului Iancu de Hunedoara și al nobilei maghiare Elisabeta Szilagy, Matia Corvin a ajuns în timp un simbol al caracterului multietnic al Transilvaniei de atunci. De altminteri, la începutul secolului al XV‑lea, Clujul dintre ziduri (intra muros) era încă un oraș mai mult german decât maghiar. Tatăl viitorului rege, Iancu de Hunedoara, numit în tinerețe în documente „Ioan Românul” (Iohannes Olah), descindea dintr‑o familie cnezială înnobilată, fiind, mai exact, fiul cavalerului curții regești Voicu (miles aulae regis) și al Elisabetei de Marginea sau Marsina.[1] Acest din urmă nume conduce fie la districtul românesc omonim din nord‑estul Banatului, fie la familia cnezială românească Mușina/ Marsina din Țara Hațegului. Prin merite proprii, Iancu a ajuns la mari demnități, între care cele de voievod al Transilvaniei (1441‑1446), guvernator al Ungariei (1446‑1452) și căpitan general al regatului (1453‑1456). El a salvat Ungaria și Creștinătatea de invazia otomană spre centrul Europei prin marea victorie de la Belgrad din 1456, fiind considerat ultimul mare cruciat autentic, animat de idealurile Republicii Creștine (Respublica Christiana).
În urma luptelor interne pentru tronul Ungariei, fiul lui Iancu, Matia, a fost ales rege al Ungariei, în 1458. Era primul rege fără sânge regesc, dar nu a reușit să întemeieze o dinastie, căci fiul său natural, Ioan Corvin, nu s‑a putut impune pe tron la moartea tatălui (1490). Despre Matia s‑a știut în epocă faptul că era de origine română (a fost și numit uneori, cu oarecare dispreț, Valachorum regulus, adică „regișorul românilor”), dar s‑a preferat să se pună accentul pe originea sa romană (din familia Corvina), fiindcă românii erau oricum urmașii romanilor, iar aceștia fuseseră stăpânii lumii (în timp ce românii ardeleni erau supuși și umili, fără dreptul de a alcătui o stare sau grup privilegiat, în forma în care făceau acest lucru nobilii unguri, sașii și secuii).
Matia a purtat lupte cu mai toți dintre vecinii săi, inclusiv cu moldovenii lui Ștefan cel Mare (1457‑1504). Dornic să supună Moldova, al cărui principe nu i se recunoștea drept vasal credincios, regele a trecut Carpații cu oaste la 1467, dar a fost învins și rănit de moarte la Baia de către românii voievodului Ștefan cel Mare. De aceea, Iorga a scris că Matia a fost mereu și pretutindeni biruitor și doar odată învins, de propriul său neam. Zicerea acesta a lui Iorga a stat o vreme pe soclul menționatei statui din Cluj, înainte de a fi îndepărtată zgomotos de naționaliștii maghiari, oripilați de ideea înrudirii mărețului rege cu umilii valahi.
După aceasta, neputând supune Moldova, dar având nevoie de ajutor în lupta antiotomană, s‑a reconciliat cu domnul de la Suceava, cu care a încheiat tratate de colaborare, în forma suzeranității‑vasalității, după tipicul medieval. La un moment dat, probabil după 1484, i‑a dăruit lui Ștefan feudele ardelene Ciceul și Cetatea de Baltă, două cetăți cu zeci de sate românești în jurul lor și i‑a îngăduit domnului român să patroneze viața bisericească a românilor din nordul Transilvaniei. În acel timp, a fost ctitorită de către moldoveni biserica din Feleac, devenită apoi centru de episcopie și arhiepiscopie (după tipicul latin) sau de mitropolie (după rânduiala răsăriteană) românească. În lupta antitomană de la Vaslui, din 1475, dar și în alte împrejurări, Ștefan a fost ajutat și de oșteni veniți din partea lui Matia. Grație înțelegerilor dintre Matia Corvin și Ștefan cel Mare, prima mitropolie românească recunoscută de pe pământul Transilvaniei a fost tot la Cluj, fiindcă satul Feleac făcea parte din hotarul orașului, fiind proprietatea acestui oraș regesc.
În legătură cu figura marelui rege renascentist și mecenat, trebuie făcute câteva precizări. Numele lui real nu este Matei – cum i se spune de către majoritatea românilor – ci Matia, deoarece copilul născut la Cluj a fost botezat nu după numele evanghelistului Matei (Matheus), ci după acela al apostolului Matia (Mathias), omagiat în calendarul catolic la 24 februarie în anii obișnuiți și la 25 februarie în anii bisecți.[2] Cum însă numele de Matia nu s‑a impus niciodată în onomastica românească și cum asemănarea formală între cele două nume este izbitoare, el a fost foarte ușor confundat cu numele de Matei, familiar și cunoscut între români. Mai concret, de la maghiarul Mátyas (=Matia), pronunțat Matiaș, nu a fost decât un pas până la românescul Mateiaș, privit, pe bună dreptate, ca diminutiv al lui Matei. De aceea, asimilarea celor două nume în limba română, dintre Matia (Matias) și Matei, este firească și de acceptat. În al doilea rând, se cuvine zăbovit puțin asupra celor două plăci comemorative așezate pe „Casa Matei”, adică pe fațada edificiului în care s‑a născut personajul evocat. Prima placă, scrisă integral în limba maghiară, amintește o atmosferă de mare fast naționalist ungar, când regele Matia era ridicat în slăvi ca purtător al geniului națiunii ungare, ca mare suveran, depozitar al celor mai înalte calități ale poporului maghiar. În ciuda caracterului său exclusivist, această placă a fost lăsată la locul său – spre deosebire de alte simboluri similare – și în vremea comunismului. A doua placă, în limbile engleză și română, a fost pusă în grabă, prin anii ’90 ai secolului trecut, în cadrul unor avânturi naționaliste românești, promovate de primarul de‑atunci al Clujului. Ea conține câteva erori care se cuvin relevate: 1) pe frontispiciul său tronează o stemă falsă a Clujului, cu simboluri heraldice atipice, neaprobată vreodată de specialiști și mai ales de Comisia de Heraldică a Academiei Române; 2) numele regelui este trecut în forma populară de „Matei”, deși se știa că aceasta este, sub aspect științific, incorectă; 3) regele este caracterizat drept „român”, când, în fapt, el avea doar origine românească pe linie paternă, cea care, de altminteri, conta în epocă; corect era să se releve doar spița sa românească; 4) textul englez conține cel puțin o greșeală de ortografie (este scris acording to în loc de according to). Toate acestea pun placa respectivă într‑o lumină nefavorabilă, cel puțin pentru cunoscători. Aceasta nu înseamnă că o inscripție în limba română – limba maternă a 80% dintre clujeni – și într‑o limbă de circulație internațională nu era necesară. Era foarte necesară, dar trebuia pusă cu oarecare precauție, după consultări cu specialiștii, care există din plin în marele oraș universitar și academic de pe Someș.
Matia a fost apreciat drept unul dintre cei mai mari regi pe care i‑a avut Ungaria de‑a lungul timpului, dar el nu este simbolul unei singure națiuni sau etnii. Prețuit de germanii clujeni în mijlocul cărora s‑a născut și de toți germanii (sașii) ardeleni fiindcă le‑a recunoscut organizarea politico‑administrativă superioară numită Universitas Saxonum („Universitatea sașilor”), el este deopotrivă revendicat și de români, prin originea pe linie paternă, prin mândria de a se considera, ca și românii, urmașul romanilor. El a fost și un european, prin efortul de apărare a Creștinătății, prin ideile sale umaniste, prin prețuirea culturii, prin întemeierea bibliotecii vestite numite „Corvina” sau „Corviniana”. Prin naștere, prin ocrotirea orașului (căruia i‑a conferit privilegii), prin fondarea, în anul 1486, a bisericii franciscane (azi catedrală calvină), prin alte gesturi și acțiuni, regele a rămas pentru eternitate și un simbol al Clujului. Un oraș contemporan care poate arăta lumii asemenea embleme ale trecutului nu este amenințat de uitare, ceea ce nu este puțin lucru. Pentru că uitarea este un fel „somn al rațiunii”, iar amintirea, prin seva ei, este o cale deschisă spre viitor și spre colaborare. Iar evocarea figurii regelui Matia Corvin nu trebuie să fie un prilej de dezbinare, ci de unire și comuniune între români și unguri, pe care destinul i‑a așezat să trăiască împreună. (p. 370-373)
———————-
[1] S‑a scris mult şi, adesea, de prisos, despre numele tatălui regelui, încercându‑se mai recent impunerea, în româneşte, a formei Ioan. Cercetări mai recente, aprofundate, au dovedit că marele erou al creştinătăţii, preţuit de toate popoarele Europei Centrale şi de Sud‑Est, s‑a numit Iancu la el acasă (între români) şi în Balcani, János în Ungaria, Johannes la saşi, Bianco la italieni etc. Iar fratele său, cu nume omonim, mort de timpuriu, s‑a chemat între românii transilvani Ivaşcu. De altminteri, formele de Iancu şi Ivaşcu sunt variante ale numelui de Ioan.
[2] Ziua evanghelistului Matei este, în calendarul catolic, 21 septembrie.
 
Volumul este disponibil pentru comenzi în format tipărit (https://scoalaardeleanacluj.ro/…/hunedore%C5%9Ftii-o…) și în ediție digitală (http://scoalaardeleanacluj.ro/…/hunedore%C5%9Ftii-o…).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.