28 noiembrie 2013

Ziua Porţilor Deschise la Muzeul de Istorie a Transilvaniei

By In Actualitate

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca organizează sâmbătă, 30 noiembrie, Ziua Porţilor Deschise.Clujenii sunt invitaţi să viziteze o serie de expoziţii şi să asiste la activităţi de reconstituiri istorice, care se vor desfăşura în două locaţii. În clădirea centrală a Muzeului, de pe strada Constantin Daicoviciu nr. 2 se poate vizita între orele 15-21. Începând cu ora 15 va avea loc premierea elevilor participanţi în cursul lunilor iulie-august la programele de pedagogie muzeală organizate de MNIT Cluj. De la 15:30 se vor derula, timp de două ore, activităţi de reconstituiri istorice, prezentarea unor categorii şi tipuri de armament şi echipament militar antic şi medieval, precum şi activităţi interactive cu publicul, susţinute de către membrii Asociaţiilor Virtus Antiqva, Străjerii Cetăţii Bistriţa şi Datina Străbună. De asemenea, vor fi şi expoziţii temporare: “O vară la Muzeu”, “Wunderkammer – Cabinetul de curiozităţi” şi “Arme din colecţia Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei”. În cea de-a doua locaţie, din Piaţa Unirii nr. 28, se va putea vizita între orele 10 şi 16 Colecţia de Istorie a Farmaciei. Intrarea va fi gratuită.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.