9 iunie 2017

Ziua cea mare. Alain Delon vine astăzi la TIFF 2017. Ce program are starul francez la Cluj

By In A 7-a, Special

E unul din dei mai importanți actori care vine la TIFF în cei 16 ani de festival alături de Sophia Loren, care a fost anul trecut la TIFF.

Organizatorii au luat măsuri excepționale de siguranță. 

Starul francez vine însoțit de unul din fii săi. Organizatorii l-au cazat pe Delon la un hotel de 5 stele, unde acesta va veni direct de la aeroport. Tudor Giurgiu și colegii săi au negociat doi ani ca să îl aducă pe Delon la Cluj, conform surselor Clujulcultural.ro

Actorul francez nu a avut solicitări speciale, au mai informat organizatorii TIFF 2017.

Delon nu va acorda interviuri presei române, au anunțat organizatorii dar va susține mâine o conferință de presă la ora 11.00 la hotel City Plaza.

Deseară în Piața Unirii, Delon va sosi pe covorul roșu la 21.00, si va vorbi în deschiderea proiecției Afacerea Pigot, unul din marile lui filme. 

Proiecția e sold out, peste 2500 de clujenii fiind prezenți.

Vremea ține și ea cu organizatorii, după ce a plouat astăzi ea se îndreaptă, va fi cald și nu va mai ploua.

Sâmbătă, Delon va participa la Gala de Închidere a TIFF, la Teatrul Național, unde va primi premiul pentru întreaga carieră.

 

Cu o carieră impresionantă și peste 100 de interpretări memorabile, actorul, producătorul, scenaristul și regizorul Alain Delon (81 de ani) aniversează anul acesta 60 de ani de la debutul său în cinematografie. Șase decenii în care a strălucit pe marile ecrane în pelicule care au făcut istorie. Rocco și frații săi (1960), În plin soare/ Plein soleil (1960), Eclipsa (1962), Ghepardul (1963), Laleaua neagră (1964), Samuraiul (1967), Borsalino (1970), Notre histoire (1984) sau Pe cuvânt de polițist/ Parole de flic (1985) sunt doar câteva dintre filmele pentru care Alain Delon este considerat cel mai important actor francez al secolului XX.

S-a născut la data de 8 noiembrie 1935 și nimic din copilăria tulbure sau din adolescența plină de peripeții a artistului nu oferea indicii despre succesul răsunător pe care avea să-l cunoască în jurul vârstei de 23 de ani. Frumusețea magnetică și farmecul personal au făcut ca actorul să fie curtat încă de la începuturi de industria hollywoodiană, însă, deși i s-a oferit șansa de a fi distribuit într-unul dintre filmele lui David O. Selznick, Delon decide să-și înceapă cariera în Franța, unde se lansează în 1957 în Quand la femme s’en mêle (r.  Yves Allégret). În 1958, în Christine, joacă pentru prima dată alături de Romy Schneider, fermecătoarea actriță ce avea să-i devină, ulterior, logodnică.

După rolul din Ghepardul/ Il Gattopardo (r. Luchino Visconti), în 1964, Alain Delon a fost nominalizat pentru prima dată la Globul de Aur. În 1977 a ajuns pe lista favoriților la Premiile César pentru rolul principal din Mr. Klein (r. Joseph Losey), iar interpretarea din Notre Histoire (r. Bertrand Blier) i-a adus în 1985 premiul pentru cel mai bun actor. Festivalul de la Berlin i-a acordat Ursul de Aur onorific în 1995, iar în 2005 a fost numit Ofițer al Legiunii de Onoare de către preşedintele Jacques Chirac, pentru contribuţia sa la arta cinematografică.

Rebelul enigmatic al cinematografiei franceze a colaborat, de-a lungul carierei sale, cu nume precum Luchino Visconti, Jean-Luc Godard, Jean-Pierre Melville, Michelangelo Antonioni şi Louis Malle, iar meritele i-au fost recunoscute, în nenumărate rânduri, de marile festivaluri. Dintre toți cineaștii iluștri alături de care a lucrat, Delon în consideră însă pe Jean-Pierre Melville cel mai bun regizor al tuturor timpurilor. Cercul roșu/ Le cercle rouge  (1970), în care actorul interpretează rolul unui criminal proaspăt eliberat din închisoare, gata să comită o nouă infracțiune, se va bucura de o proiecție specială la TIFF, în cadrul Retrospectivei Jean-Pierre Melville.

Alain Delon a devenit un simbol al masculinității și a inspirat, de-a lungul timpului, nu numai industria de fashion & beauty, ci și cultura pop. Are propria linie de accesorii și parfumuri de lux și apare pe coperta albumului The Queen is Dead al celor de la The Smiths. Beautiful Killer, piesa Madonnei de pe albumul MDNA, e un tribut adus actorului.

 
 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.