11 noiembrie 2015

Volumul Retman şi Retmagia se lansează la Book Corner, în prezenţa psihologului Daniel David

By In Carte

Cartea Retman şi Retmagia, împreună cu primele desene psihoterapeutice, se lansează joi, 12 noiembrie, începând cu ora 18.00, la librăria Book Corner, alături de editura Trei. Volumul este coordonat de psihologul Daniel David care va fi prezent la lansare împreună cu psihologul Anca Dobrean, scriitorul și scenaristul Mihai Goțiu, designerul Bencze László și muzicianul Mihnea Blidariu.

full-LansareRetmaniRetmagia4850-thumb

Despre volum

Desenele animate Retman şi Retmagia reprezintă un produs inovativ complex, atât prin realizarea lui multi-disciplinară (psihologie şi animaţie), cât şi prin faptul că se adresează unui public diversificat: cercetători în domeniul psihologiei, psihoterapeuţi practicieni, educatori, profesori, părinţi şi, nu în ultimul rând, copii şi tineri. Desenele animate se constituie, practic, în terapii pentru patru dintre cele mai întâlnite probleme ale copiilor, ajutându-i să treacă peste stările de depresie, anxietate, vinovăţie şi furie.

După cunoştinţele autorilor, Retman şi Retmagia reprezintă o premieră în psihologia mondială: utilizarea desenelor animate nu doar în scop educativ, ci, mai mult, ca terapii în sine.

„Lucrarea de faţă abordează rolul lui Retman în desenele animate. Retman, ca personaj de desene animate terapeutice, este personajul prin care psihoterapia raţional-emotivă şi cognitiv-comportamentală poate să ajungă mai repede la copii, ştiut fiind faptul că aceştia învaţă eficient prin imitaţie (de exemplu repetă comportamentele modelelor văzute în jur) şi modelare (de exemplu repetă ceea ce face un model, dar pentru a obţine aceleaşi recompense şi/sau a evita aceleaşi pedepse)”, spune Prof. univ. dr. Daniel David.

Despre proiect

Retman şi Retmagia este un proiect al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj şi al Institutului Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mintală Aplicată (inclus în platforma MERIL a centrelor de cercetare de anvergură şi interes european). Retman se alătură altor proiecte de cercetare şi servicii pentru comunitate de frontieră dezvoltate la Cluj, precum terapia în realitatea virtuală, terapii asistate de roboţi (inclusiv asistarea copiilor cu autism), terapii cu ajutorul hologramelor sau asistate de calculator ori aplicaţii terapeutice cu ajutorul telefoniei mobile.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.