11 iulie 2020

VIDEO. Opera Română Cluj a ieșit la terasă

By In Operă

Zeci de iubitori ai Operei au cumpărat bilet și au participat la Opera a la carte.

Opera Națională  Cluj-Napoca face spectacole în aer liber, pe terasa și amfiteatrul în aer liber al  Centrului de Industrii Creative (CREIC), situat în  Lomb, în cadrul Cluj Innovation Park.

Seria de concerte se numește Stagiunea Artistică Estivală a României și înseamnă două concepte: Opera a la carte si Opera Picnic.

Opera a la carte are loc în fiecare vineri, de la ora 20.00, până în 10 septembrie si implică seri tematice din punct de vedere muzical cât și culinar. 

Micro-stagiunea a început vineri, 10 iulie, cu un spectacol de canțonete și arii cu specific italian, la care au participat maxim 100 de spectatori, care include și cină a la carte pe terasa cu gazon a CREIC.

Ieri a fost ”seara italiană”, cu tenorul Marius Vlad Budoiu, acompaniat la pian de David Crescenzi, un eveniment prezentat de Florin Sâmpelean. Programul a inclus un repertoriu de arii și canțonete autentice, pe partiturile compozitorilor Nisa Bixio-Rusconi, A. Buzzi-Peccia, E. A. Mario, E. Capua, S. Gastaldon, V. de Crescenzo, E. de Curtis, Valente-Tagliaferri și alții. Biletele au inclus și o cină cu un platou cu antipasti, un desert și două pahare cu vin alb.

Azi e Opera Picnic

Opera Picnic înseamnă concerte în amfiteatrul CREIC, în fiecare sîmbătă, de la 20,30, unde se vor produce soliști, balerini și orchestra Operei, nu și corul. 

Aici publicul, în număr de 500 de persoane conform normelor actuale,  va veni cu pături de acasă. Se va respecta distanța socială. În prețul biletului intră un coș pregătătit de un bistro partener.

Organizatorii de la CREIC au o parcare de 350 de locuri, chiar lângă amfiteatru.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.