Val de filme latino-americane timp de cinci zile la UBB

A 7-a Actualitate

Centrul Cultural Brazilian Casa do Brasil, Biblioteca de Studii Latino-Americane şi Centrul de Cooperări Internaţionale, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), împreună cu Grupul Ambasadelor Latino-Americane şi din Caraibe, organizează la Cluj-Napoca „Săptămâna Filmului Latino-American”, în perioada 17-22 martie 2014.

Invitaţii de onoare ai evenimentului sunt E.S. Dna Maria Eliana Cueva Bernales, Ambasador al Republicii Chile la Bucureşti şi E.S. Dl. Manuel Gonzalo Vieira Merola, Ambasador al Republicii Orientale Uruguay la Bucureşti. Domniile Sale se vor întâlni luni, 17 martie, la ora 13:30 cu Acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB şi cu Prof. univ. dr. Călin Rus, prorector responsabil de Comunicare, PR şi Relaţii Internaţionale.

În aceeaşi zi, începând cu ora 17:00, va avea loc festivitatea de deschidere a evenimentului, în Aula Facultăţii de Studii Europene (str. Em. De Martonne, nr.1). Gazda acestei manifestări va fi conf. univ. dr Mircea Maniu, directorul Centrului de Cooperări Internaţionale.

E.S. Dna Bernales va inaugura festivalul prin susţinerea unui scurt discurs cu tema „Istoria recentă a cinematografiei latino-americane” şi va prezenta primul film din suita celor 9 care vor fi proiectate în perioada menţionată. Este vorba de pelicula chileană „El Regalo” din anul 2008.

Maratonul continuă în patru facultăţi ale Universităţii (Facultatea de Studii Europene; Facultatea de Litere; Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării şi Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor), filmele fiind rulate în fiecare seară din săptămână. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Programul evenimentului îl găsiţi ataşat sau poate fi accesat pe site-ul Centrului Cultural Brazilian: http://centre.ubbcluj.ro/casadobrasil/events/.

Afis program

1 thought on “Val de filme latino-americane timp de cinci zile la UBB

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *