2 iulie 2019

Vaida, Jazz in the Park: e un festival de audiență, parcul e deschis complet, vine Miller

By In Cooltura

Jazz in the Park propune ediția acesta, a șaptea-a, 4 zile în loc de 11, ca anul trecut, dar ce zile: vine joi Marcus Miller, un gigant al jazzului, e căldură la Cluj, nu mai plouă ca anul trecut, vin alte proiecte jazzistice foarte interesate, din Israel, din SUA. Patru scene, inclusiv la zona de hămăceală. Se anunță un Jazz in the Park#6 foarte tare.

Bugetul a crescut, se așteaptă 25.000 oameni pe zi. 60 la sută sunt din Cluj restul de afară.

Sunt câteva dintre chestiunile punctate astăzi de față cu presa de către Alin Vaida, 30 de ani, omul care a avut ideea Jazz in the Park.

Alin Vaida, fondator Jazz in the Park

”Pur și simplu mi-a venit ideea. Nu știu cum. Apoi am făcut cercetare, să văd cum e în alte părți, am descoperit că în America se practică, sunt jazzuri ale parkului mici, făcute de comunitate dar și businessuri mari, pe bilete vândute. În Europa mai puțin. La Cluj se intră gratis”, a spus Vaida.

Anul acesta el consideră ca are cel mai tare cap de afiș din istoria de 6 ani a festivalului.

„Ne-am dorit mult să îl aducem pe Marcus Miller. Acum ne-am permis. Vine de la Budapesta, e în turneu. E foarte important să reușim, lucrez la asta, la o uniune a organizatorilor de evenimente sud -est europene, atunci Marcus ar veni într-un turneu in Europa de Est si de Centru nudoar la un concert în Cluj și apoi în altă parte. Am lucrat cu agenția lui de impresariat. E o mare treabă că l-am adus”, a spus Vaida.

Poarta festivalului. Și Jazz și artă

Jazz in the Park va propune de joi trei instalații artistice. 3.000 de euro a fost costul uneia și 3.000 de lei pentru artiștii care au câștigat concursul de instalații. Poarta festivalului are 5 metri înălțime, te poți urca pe ea, vezi tot parcul, care e cel mai umbros loc din Cluj.

”E meeting point/loc de întâlnire, este un lucru superb”, a mai spus Vaida.

4 scene

Va fi multă muzică la Jazz in the Park anul acesta, un vibe deosebit, a explicat directorul JiP, Vaida.

„Vom avea patru scene, două scene mari, una la un capăt și cealaltă la celălalt capăt al parcului central. Scena principală ca de obicei spre Cluj Arena, iar una lângă Opera Maghiară. Ele vor găzdui fiecare câte trei concerte pe zi, scena mică începe la 17.00, cea mare, la 18.00. E scena de la hamace, o scenă cu DJ ce mixeaxă de pe vinil, e cool, plus scena de la miezul nopții de pe platoul Casino. Am gândit în acest an concertele în jurul pianului, mai multe variații, de la muzică clasică, pop jazz și jazz contemporan. Jam sessio-urile vor fi la cârciumile Vorbe, pe str. Șaguna, Piața Muzeului, joi si vineri și la Collins, sambata si duminică.”

Puteți aduce mâncare și băutură de acasă

Jazz in the Park așteaptă participanții cu vendori de mâncare, băuturi nealcoolice si alcoolice dar nu e interzis să vii la picnic, să îți aduci tu ce vrei pentru că parcul e liber.

”Noi nu îngrădim parcul, noi îl deschidem complet și mereu a fost deschis. Publicul poate să își aducă mâncarea sau băutura, nu e problemă, e deschis tuturor dar să știți că publicul conștientizează efortul nostru și cumpără de la vendorii noștri, mâncarea e proaspătă și bună”, a spus Vaida.

Jazz in the Park reciclează paharele, se dă un focus important pe acest aspect, vor fi standuri speciale amplasate pentru acest lucru.

Ne vedem acolo!

Programul poate fi consultat AICI

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.