3 mai 2019

„Ursulețul și anotimpurile”, prezentat duminică la Teatrul „Puck”

By In Teatru

Micii spectatori clujeni sunt așteptați duminică, 7 aprilie, de la orele 11 și 12.30, la spectacolul „Ursulețul și anotimpurile”, prezentat de artiștii Teatrului „Prichindel” din Alba Iulia. Sâmbătă, 6 aprilie, la Teatrul de Păpuși „Puck” se va juca spectacolului  „Ciobănașul cu ochi de stele”/„A csillagszemű juhász”.

Spectacolul „Ursulețul și anotimpurile”, în regia artistică a Teodorei Popa, este un periplu în timp, în anotimpuri, în ani și în viață.

„Simpaticele personaje din povestea noastră sunt prinse cu naivitate, cu uimire dar și cu bucurie în magica horă a anotimpurilor, descoperind că adevăratele împliniri sunt prietenia, iubirea și puterea de a dărui”, precizează oficialii albaiuliene.

Scenografia este semnată de Sandu Marian, iar muzica de Levente Szöcs. Distribuția este formată din Viorica Boda, Irina Melnic, Ramona Benchea Mincu și Teodora Popa. Pictura și sculptura sunt realizate de Oriana Pelladi și Sandu Marian.

Spectacolul se joacă în limba română, durează aproximativ 50 de minute și le este adresat copiilor cu vârste cuprinse între trei și 12 ani.

Sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 11, este programată o reprezentație a spectacolului  „Ciobănașul cu ochi de stele”/„A csillagszemű juhász”, după o poveste populară, în regia și scenariul lui Szabó Attila.

A fost odată un rege care dădea porunci destul de nechibzuite. Tot atunci trăia și un ciobănaș care pur și simplu nu îndeplinea aceste porunci. Iar în momente de acest gen, situația trebuie confruntată. Dar oare cum o putem confrunta? Putem privi în ochii celui care tocmai deoache fără să amețim? Doar privirea fetei craiului îi umbrește, cât pentru o clipă, dar numai și numai pentru ca după aceea să se uite unul la altul cu o privire și mai curată. Lumea e bună câtă vreme căile vieții sunt ghidate de astfel de ochi de stele.

Regia și scenariul sunt semnate de Szabó Attila, muzica de Csernák Zoltán Samu, iar păpușile, costumele și decorul de Miareczky Edit. Asistent de regie: Réka László.

Asistent scenografie: Urbán Nikolett. Coregrafie: Fosztó András. Distribuție: Domokos Szabolcs, Urmánczi Jenő, Erdei Emese, Pünkösti Laura, Balogh Dorottya, Bondár Tibor și Kötő Áron.

Vârsta minimă recomandată este de patru ani. Spectacolul se joacă în limba maghiară.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.