24 iulie 2015

UPDATE / Bucovina, nou concurent în lupta pentru capitală culturală europeană 2021?

By In Clio, Esenţial

UPDATEMunicipiul Suceava vrea să intre în competiţia pentru desemnarea Capitalei Culturale Europene 2021, o hotărâre în acest sens urmând să fie adoptată de CL. Şeful Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, spune că decizia este târzie, dar că proiectul poate fi făcut ca unul al Bucovinei istorice.

O hotărâre de participare a Sucevei la competiţia pentru desemnarea Capitalei Culturale Europene în 2021 urmează să fie adoptată de Consiliul Local Suceava, unde PNL deţine majoritatea, iar Biroul Politic Judeţean al PNL a decis, joi, să susţină intrarea în competiţie a oraşului, transmite corespondentul Mediafax.

Pentru întocmirea documentaţiei, PNL Suceava a desemnat o echipă tehnică, ea fiind coordonată de profesorul universitar Sanda Maria-Ardeleanu, deputat de Suceava, şi consilierul local Daniel Prorociuc.

Un proiect de hotărâre în acest sens a fost depus, joi, în sedinţa CL Suceava, de consilierii locali PSD, dar nu a fost supus dezbaterii întrucât nu fusese discutat înainte în comisiile de specialitate.

————————————————————————————————————-

Mai sunt doar două luni până la depunerea candidaturilor pentru selecţia oraşelor care vor intra pe lista scurtă a Ministerului Culturii şi Uniunii Europene pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021 şi spiritele se agită.

A apărut recent pe reţeaua de socializate Facebook o pagină intitulată Susţine Bucovina-Capitală Culturală 2021!”

“Bucovina – Capitală Culturală Europeană în anul 2021 nu trebuie să fie un proiect făcut pe genunchi sau o idee de campanie electorală, e unul serios cu implicarea tuturor oamenilor de cultură și nu numai.

Nu lăsați ca acest proiect să fie confiscat politic! Da, avem nevoie de un sprijin durabil din partea tuturor partidelor, dar nu avem nevoie de politicieni care să se erijeze în inițiatorii acestui proiect.

Societatea civilă și cea culturală trebuie să se trezească!
Haideți să ne implicăm!”, scrie în anunţul postat pe pagina citată.

 

Bucovina

Clujulcultural.ro a discutat cu istoricul Florin Moroşanu,  preşedintele Asociaţiei Cluj Capitală Culturală Europeană 2021, care manageriază candidatura oraşului la acest titlu, întrebându-l dacă o regiune poate candida.

“Anunţul de pe Facebook e vag. O regiune nu poate concura în nici un caz,  ci doar un oraş în numele unei regiuni, asta spune regulamentul. De exemplu Sfântu Gheorghe e eligibil pentru că oraşul candidează în numele Ţinutului Secuiesc. Mai sunt doar două luni, greu de crezut că un oraş din Bucovina ar avea şanse să fie selectat pe lista scurtă aşa de repede. Repet, o regiune nu poate candida” , a explicat istoricul Florin Moroşanu.

Clujulcultural.ro a verificat la regulamentul concursului de pe siteul oficial şi acesta precizează clar că o regiune nu poate candida. Regulamentul poate fi citit AICI

Printre oraşele din România care şi-au exprimat intenţia de a candida la titlul de Capitală europeană a culturii pentru anul 2021 se numără Timişoara, Sfântu Gheorghe, Arad, Craiova, Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Braşov.

Servus Cluj

Ministerul Culturii a lansat în decembrie 2014 un apel adresat oraşelor din România care doresc să candideze la titlul de Capitală europeană a culturii pentru anul 2021.

Programul „Capitală culturală europeană” a fost iniţiat de Consiliul de Miniştri ai Culturii din Uniunea Europeană în 1985, cu scopul de a apropia popoarele Europei şi de a celebra contribuţia oraşelor la dezvoltarea culturii. Până în prezent, peste 40 de oraşe au deţinut acest titlu. În 2007, oraşul Sibiu a deţinut acest titlu, alături de Luxemburg.

Oraşul Mons, situat în sudul Belgiei, a preluat la sfârşitul lunii ianuarie rolul de „capitală culturală europeană”, pentru un an, alături de localitatea Plzeň din Cehia, cu ambiţia de a insufla un nou elan unei regiuni afectate dur de criza economică, la fel ca predecesoarele sale, Lille şi Liverpool.

 

 

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.