25 iulie 2016

„Un + de fericire” sau luna în care terapia prin artă s-a impus în spitalele clujene

By In Special, Teatru

Pacienţi bine dispuşi se pot vedea mai rar. Spitalele sunt locul suferinţei în primul rând dar şi al speranţei, locul unde ai şanse să te vindeci dar şi să…mori. Poate fi şi locul unde, dacă nu ai avut contact cu arta, şi mulţi pacienţi nu au avut, pentru că provin din zone rurale unde toată viaţa au muncit din greu şi nu au avut timp de …artă, ai ocazia să te întâlneşti cu ea.

Spitalul Clinic de Recuperare Cluj şi Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian”  au fost cele două spitale incluse proiectul „Un + de fericire” .

Astăzi a avut loc  prezentarea finală a programului  de terapie prin artă. Voluntari, organizatori, medici pacienţi au povestit despre terapia prin artă şi ce au simţit cu ocazioa derulării acestui proiect. Echipa de la compania de teatru Create.Act.Enjoy, care a implementat proiectul, a prezentat parte din materialele realizate în cele 3 săptămâni de proiect.

create 6

Pacienţii şi personalul din cele două instituţii medicale au beneficiat de ateliere specifice, informaţii referitoare la efectele pozitive ale acestui gen de terapie complementară, momente artistice itinerante, instalaţii performative şi şedinţe de terapie cu animale.

cREATE 3

Terapia prin artă iniţiată de Create.Act.Enjoy a demarat în 2012, cu sprijinul companiei Servier Pharma, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca. În 2015, inițiativa noastră a devenit cea mai amplă acţiune de terapie prin artă desfăşurată într-un spital din România.”, a explicat astăzi Diana Buluga, manager de proiect.

S-a lăsat cu plânsete astăzi cînd o fostă pacientă a venit la prezentare şi a fost recunoscută de organizatori.

Toată lumea a luat cuvântul dar cel mai tare a impresionat un medic şi un voluntar.

“Cred efectiv că e un proiect excepţional, care duce la face enorm pentru pacienţi şi care poate chiar vindeca. Cel puţin face o atmosferă pe care lumea o aşteaptă an de an. Sunt fericită că fac parte din proiect”, a spus unul din medicii din porgram, medic rezident.

“Noi suntem fericiţi că că avem aici şi vă aşteptăm şi la anul pentru că e nemaipomenit ce faceţi”, a întărit managerul spitalului, Sanda Patrichi, medic  primar neorolog.

“E un alt fel de voluntariat aici, unul care nu te oboseşte, ci invers, te încarcă de energie, pe care vrei să o împărtăşeşti tot mai mult”, a spus Raluca Bugnar, voluntar.

CREATE 2

Ediția de anul acesta, „Un + de fericire”, a fost susținută de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și de Servier Pharma.

cREATE 4

PARTENERI: Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian”, Asociaţia Beard Brothers, Organizaţia Studenţilor Medicinişti, Asociatia Cluj 2021, Asociaţia Minte Forte.
Clujulcultural.ro a fost partener media al proiectului.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.