21 iulie 2016

Un altfel de festival. Celtic Transilvania la Băile Figa din Beclean

By In Clio, Special

Asociația Culturală Celtic Transilvania organizează Festivalul CELTIC TRANSILVANIA, ediţia a III-a, în acest weekend, 22-23-24 iulie 2016 la Beclean, judeţul Bistriţa Năsăud.

Prin acest festival vrem să aducem în atenție  publicului, printr-o atmosfera inedită, aspecte mai puțin cunoscute ale vieții celților care între sec. V I. I.Hr. – IV D. Hr. au trăit în imediata apropiere a orașului Beclean, susţin organizatorii.

Festivalul Celtic Transilvania este un brand a Asociatiei Celtic Transilvania Beclean.

Festivalul este un eveniment complex, unic în România, şi chiar în estul Europei, în care se combină armonios activitățile de reconstituire istorică a perioadei celtice a Transilvaniei, cu muzica bună. Este un eveniment pentru întreaga familie, de la nepoți la bunici.

Se dorește ca prin intermediul acestui eveniment organizat sub forma unui festival de trei zile, să atragem atenția publicului asupra modului de viață din perioada epocii La Téne. Se doreşte explicarea unor aspecte ale războaielor dintre ei și daci, dar și aspecte legate de folclorul și mesteșugurile acestei civilizații.

afis celtic

Asociaţia a fost înființată în 5 august 2014 cu scopul de a promova patrimoniul istoric, cultural si arheologic din zona Transilvaniei, încurajara şi stimulara dezvoltarea regionala şi locala prin activităţi culturale, artistice, educaţionale, sociale, umanitare şi de turism, conservarea si redescoperirea traditiilor folclorice, cercetare, pregătire şi perfecţionare profesională, sprijinirea şi dezvoltarea meşteşugurilor şi artelor traditionale

Publicul va avea parte de o serie de activitati legate de specificul perioadei care dorim sa o aducem in discutie si vor fi structurate astfel incat sa fie pe placul tuturor categoriilor de varsta .

  1. Activități demonstrative:

– expoziții îmbrăcăminte celtică;

– demonstrații de lupte 1 la 1, 2 la 2;

– demonstrații de tir cu arcul;

– demonstrația cavaleriei dacice;

–  demonstratii de lupta ale celtilor;

– lupte de gladiatori;

– prezentari de arme.

  1. Activități interactive cu publicul (copii și adulți):

– de tir cu arcul;

– aruncarea cu sulița;

– jocuri dacice;

– jocuri celtice

– atelier de țesut la razboi;

– atelier de prelucrare a lemnului;

– atelier de confecționare a camășilor din zale de fier;

– atelier de confectionat podoabe;

– atelier de fierarie.

CELZ

În cadrul festivalului vor fi organizate standuri cu produse de artizanat la care vor fi invitați artizani și meșteșugari populari să își expuna/vândă creatiile, standuri cu produse tradiționale alimentare, standuri cu produse ale sponsorilor, standuri informative, etc.

Pe lângă activitățile demonstrative și interactive un loc important îl ocupă și activitățile concertistice grupate pe genuri muzicale (folk, celtică, folclor și rock), activități cărora li se vor aloca câteva ore în fiecare seară a festivalului. Concertele vor fi susținute de artiști în vogă ai genurilor alese, invitați pe criterii valorice nu comerciale.

celtiii

PROGRAM

Vineri – 22 iulie

  • deschiderea evenimentului (speech-uri)
  • activitati de reconstituire istorica
  • activitati in tabara arcasilor
  • expozitii si târguri cu produse de artizanat și produse tradiționale locale
  • Taraful Tradițional din Sîngeorz-Băi
  • Teatrul Nescris ”Constantin Iugan” din comuna Șanț
  • Vasile Soporan și Taraful Tradițional din comuna Frata
  • Ansamblul Folcloric ”Păuniţa” din Sîngeorz-Băi
  • Moment folcloric sustinut de tineri bistrițeni:

Mădălina Ancuța Mîrza, Daniel Rațiu, Elisabeta Guzu, Grigore Sâmboan, Alina Ceuca, Cristina Bugnar, Anamaria Marti, Oana Matei, Lenuța Filipoi, Anamaria Mihăilă, Olimpia Guzu, Cristina Livia Scurtu, Raul Mihai Turda.

  • Ansamblul Folcloric ”Flori Dumitrene”
  • Ionuț Filip
  • Ana Ilca Mureșan
  • Maria Casandra Hauși și Nicolae Pițiș
  • Andrew McGuinnes & John Trevor
  • Trupa Arhaic
  • Ad Hoc
  • Dirty Shirt

Sâmbătă- 23 iulie

  • activitati de reconstituire istorica
  • activitati in tabara arcasilor
  • expozitii si târguri cu produse de artizanat și produse tradiționale locale
  • Noaptea barbarilor” – concerte rock sustinute de catre :
  • New Proscenium
  • Ethernus
  • E-an-na
  • Halmyris
  • Ashaena
  • God
  • Bucovina

Duminică- 24 iulie

  • activități în cadrul atelierelor
  • activități interactive cu publicul și demonstrații de luptă
  • tabara arcasilor
  • expozitii si târguri cu produse de artizanat și produse tradiționale locale
  • degustare de mâncare specifică celților
  • IRISH Night:
  • Irish singers T.B.A.
  • Brian Maloney
  • Little Routes
  • Rich Healey
  • Andrew McGuinness & John Trevor
  • Selfish Murphy

Activitatile de reconstituire istorica vor fi sustinute de catre :

Terra Taurina (Italia)

Terra Celtica (Polonia)

Nick Megalithic (UK)

Omnis Barbaria (Romania)

Geto Dacii din Moldova (Romania)

Virtus Antiqua (Romania)

Asociatia Amicii Muzeului (Romania)

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.