Recent lansat în cinematografele românești, filmul Toni Erdmann are pe afiș premiul FIPRESCI (acordat de criticii de film prezenți la Cannes) pentru cea mai bună peliculă din competiţia oficială și nominalizarea la premiul LUX al Parlamentului European.
De asemenea, a fost inclus recent în Topul celor mai bune 100 filme ale secolului XXI, realizat de BBC Culture.
Ca urmare, despre partea artistică a filmului nu sunt prea multe de sus, filmul bucurându-se de aprecierea unanimă a criticilor de film și a publicului. Despre micul scandal iscat în sală la acordarea premiilor Cannes 2016 s-a tot scris. Toni Erdmann a fost declarat marele perdant al competiției, iar juriul paralel al Societății internaționale a cinefililor i-a acordat Palme d’Or-ul său – ICS Cannes Award, după cum i-a acordat și lui Cristi Puiu premiul pentru scenariul Sieranevadei.
Promovat din om în om, Toni Erdmann n-a avut șansa unei avanpremiere în cinefilul oraș Cluj
Un film care a inaugurat la noi o interesantă campanie de publicitate din om în om, vreo două duzini dintre fanii săi, începând cu producătoarea Ada Solomon și promoterul Cătălin Anchidin, incluzându-și ficționalul Erdmann între nume și prenume, în semn că susțin filmul: Raluca Bugnar, Anamaria Antoci, Catrinel Danaiata, Ioana Flora, Dorotheea Petre și Simona Rădoi – ca să enumăr câteva nume cunoscute din industria (sau agricultura, vorba lui Nae Caranfil) filmului.
Premiera oficială în România a avut loc săptămâna trecută (14 octombrie), cu ocazia festivalului Les Film de Cannes à Bucarest, care are de anul acesta un puiuț și la Cluj.
Din păcate, weekend-ul alocat la Cluj filmelor de la Cannes nu a permis includerea lui Toni Erdmann în program, așa că l-am văzut după lansarea lui în cinematografe, cu ocazia Festivalului Comedy Cluj. Deși a concurat cu lansarea oficială a festivalului, rulând în aceeași zi și aproape la aceeași oră cu filmul din deschidere, a avut o sală 90% plină la Cinema Victoria – ceea ce dovedește că publicul clujean are o componentă solidă de oameni cu gusturi bune în materie de film, nu doar focus-grup festivalier, care trebuie format(at).
Un film pe care fiecare spectator îl „vede” în alt gen
Într-un interviu acordat news.ro la premiera națională, regizoarea Maren Ade remarca faptul că „mulţi spectatori ratează drama filmului”, însă „pentru mine ceea ce se află sub lucrurile care se întâmplă este dramă”.
Întrebată de ce privim din perspectiva slujbei lui Ines regizoarea a răspuns:
Este viaţa ei şi noi petrecem atât de mult timp cu munca noastră, iar în filme, de obicei, ni se arată asta foarte scurt, apoi se revine la povestea din viaţa personală. Mulţi oameni sunt foarte dedicaţi muncii lor şi asta este viaţa. M-am gândit că este foarte important şi interesant pentru film să accentuăm asta, să înţelegem termenii în care lucrează şi cum este slujba ei, să ştim mai mult decât tatăl.
Așa cum remarca producătoarea Ada Solomon, filmul turnat în principal la București (unde regizoarea Maren Ade a locuit 5 luni) putea fi turnat oriunde altundeva în estul Europei, dar a fost turnat aici, ceea ce ne permite să observăm cum văd nemții România – nu sașii plecați, ci restul, cei abia ajunși pe-aici.
Fără să fie un nume cunoscut, Peter Simonischek (Toni/Winfried) face un cuplu bun cu Sandra Hüller (Ines), punându-și reciproc în valoare umorul nemțesc – oarecum sec, mai puțin expresiv decât al nostru, dar nu întrutotul lipsit de farmec. Umorul românesc este dat de prezența episodică a românilor Vlad Ivanov, într-un rol de director post-comunist, subliniat de numele personajului: Iliescu, și Alexandru Papadopol, care joacă un consultant „tehnocrat”, dispus să spună totul europenilor, și să aprobe toate recomandările lor, chiar dacă sunt în dezavantajul conaționalilor. La o privire atentă descoperim mulți actori de-ai noștri în roluri secundare, precum Cezara Dafinescu (Dorina), Ingrid Bisu (Anca), Victoria Cociaș (Flavia), Manuela Ciucur (d-na Rodica) și Radu Bânzaru (Bogdan, șoferul bun la toate).
După primele două ore, trama filmului ajunge într-un punct în care nemții ajunși în București livrează deja suficientă emoție, numai că nota minimalistă cu care ne-a obișnuit Noul cinema românesc nu joacă aici nici un rol. Greu de încadrat în gen, Toni Erdmann pare comedie, dar chiar dacă-l vedem în nota sa comică, ea este una drăguț-tristă. Pare a fi mai degrabă o tragicomedie de familie, și da, una cu expați, mai precis un tată ieșit la pensie și o fiică-surogat, corporatistă în București. Ce suprinde la el este tocmai umorul nemțesc minimalist, filmat într-un stil franțuzesc, realist – filmul fiind un mix european nu doar la nivel de subiect, ci și ca realizare: o comedie UE.
Marius Oliviu,
colaborator clujulcultural.ro
