Tompa Gábor pune în scenă două spectacole la Opera Maghiară

Operă

Operele într-un act de Maurice Ravel „L’Heure espagnole” și „L’Enfant et les Sortilèges” vor fi puse în scenă de către regizorul Tompa Gábor în data de ianuarie la ora 19:00, dirijorul spectacolului fiind Selmeczi György.  

Bilete se pot achiziționa online: https://eventbook.ro/hall/opera-maghiara-cluj.


Regizorul Tompa Gábor despre spectacol: „Consider că cele două compoziții lirice într-un act, „Ora spaniolă” și „Copilul și vrăjile”, manifestări speciale ale unei dramaturgii de tip Feydeau, îmi sunt chiar la îndemână. Practic, „Ora spaniolă” este un vodevil grotesc cu numeroase elemente autobiografice, iar „Copilul și vrăjile” apare ca o fantasmă suprarealistă. Urmărind sau ascultând „Copilul și vrăjile”, orice părinte își va da seama de importanța unui set stabil de valori care trebuie transferat copiilor noștri, dar neapărat prin metode adecvate. Avem nevoie de o educație centrată pe elementul uman, dar și pe caracter. Resimt aceste lucruri în primul rând ca părinte, și consider că această lucrare este o superbă viziune poetică despre educația menită să ne familiarizeze cu ideea de libertate. Cred că grotescul și absurdul, ca formă, ca limbaj, ca mod de exprimare sunt cele mai apropiate lumii în care trăim, o lume destul de grotescă, în care ne pierdem ușor, și în care stabilim ordine și un sistem de valori cu mare dificultate. Am încercat o acoladă a celor două opere imaginându-le ca fantasma sau visul aceluiași copil.” 

În distribuție: Kele Brigitta, Bardon Tony, Peti Tamás Ottó, Pataki Adorján, Laczkó V. Róbert, Veress Orsolya, Sándor Árpád, Pataki Enikő, Szabó Levente, Székely Zsejke, Barabás Zsuzsa, Fülöp Tímea, Antal Lívia, Rétyi Zsombor, Hary Judit, Vigh Ibolya.

Asistent regie: Venczel PéterRegia tehnică: Szabó Vincze BeátaSufleur: Kostyák Júlia
Corepetitori: Incze G. Katalin, Horváth ZoltánCoregrafia: Jakab MelindaScenografia și costumele: Carmencita Brojboiu
Dirijor: Selmeczi GyörgyRegia: Tompa GáborCu participarea corului, orchestrei, și a corului de copii / Dirijor: Kálló Krisztián

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *