Teatrul „Puck”, prezent în școli, case de cultură și în capitală

Actualitate Teatru

„Scufița Roșie și lupul cel flămând”, cel mai recent spectacol al Teatrului de Păpuși „Puck”, va avea în această săptămână mai multe reprezentații, atât la sediul instituției, cât și în comuna Florești. Programul instituției din această săptămână mai include reprezentații în școli din Cluj-Napoca, la Vălenii de Mureș, precum și la Festivalul ImPuls din București.

Spectacolul „Scufița Roșie și lupul cel flămând”, după Frații Grimm, în regia și interpretarea lui Ion Iurcu, a avut premiera în 5 noiembrie, iar ambele reprezentații s-au jucat cu casa închisă. Umorul și autenticitatea punerii în scenă a celebrei povești a stârnit la final ropote de aplauze. Spectacolul se va juca vineri, 17 noiembrie, de la orele 9,30 și 11 pe scena Teatrului „Puck”. În aceeași zi, de la ora 17, „Scufița Roșie și lupul cel flămând” se va juca și pentru micuții din Florești, la Casa de Cultură din comună. Sâmbătă, 18 noiembrie, spectacolul va avea o reprezentație la VIVO! Cluj-Napoca, în zona de food court. De asemenea, micii spectatori sunt așteptați să urmărească palpitanta poveste la Teatrul „Puck”, duminică, 19 noiembrie, de la orele 11 și 12.30.

Spectacolul este conceput pentru copii cu vârste cuprinse între trei și opt ani, dar este potrivit pentru întreaga familie.

 

 Săptămână cu multe spectacole

Este din nou o săptămână plină pentru artiștii Teatrului de Păpuși „Puck”. Luni au avut loc la sediul instituției două reprezentații ale spectacolului „Rățușca cea urâtă”, după Frații Grimm. Marți, 14 noiembrie, tot aici s-a jucat „Dănilă Prepeleac”, după Ion Creangă, în regia lui Traian Savinescu, de la 9, respectiv 11. În aceeași, zi, de la ora 14, artiștii secției maghiare au prezentat spectacolul „Puck és a többiek”/„Puck și ceilalți”, în regia și interpretarea Rozáliei Rekita și a lui Áron Kötő, la Liceul Teoretic „Brassai Sámuel” din Cluj-Napoca. De asemenea, duminică, 19 noiembrie, de la ora 17, la VIVO! Cluj-Napoca se joacă spectacolul „Capra cu trei iezi”, în regia Doinei Dejica.

Spectacolul „La porunca știucii”, în mini-turneu

Spectacolul „La porunca ştiucii”/ „A csuka parancsára”, cu regia artistică semnată de Varga Ibolya va avea, de asemenea, mai multe reprezentații în aceste zile.  Miercuri, 15 noiembrie, de la ora 12, se va juca la Vălenii de Mureș (județul Mureș). Același spectacol va fi prezentat joi 16 noiembrie (de la orele 9,30 și 11 ) și vineri, 17 noiembrie (de la 9,30 și 11) în localitatea clujeană Gheorgheni.

„Én vagyok Pinokkió”/„Eu sunt Pinocchio” revine sâmbătă la Teatrul „Puck”

Sâmbătă, la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” va fi prezentat de la ora 11 spectacolul „Én vagyok Pinokkió”/„Eu sunt Pinocchio”, în scenariul și regia lui Călin Mocanu.

„Această poveste este aventura transformării lui Pinocchio dintr-o bucată de lemn în copil, este povestea copilului care de la naştere, dintr-un boţ de carne, ajunge să aibă mai întâi conştienţă şi apoi conştiinţă”, precizează regizorul.

Scenografia spectacolului este semnată de Sandu Marian, Paul Sarvadi este asistent de regie, iar muzica de Dan Bălan. Distribuția este formată din actorii László Réka, Patka Ildikó, Urmánczi Jenő, Okos Attila Ákos, Giriti Réka, Domokos Szabolcs, Lanstyák Ildikó, Patka Ildikó.

Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Spectacol de la Cluj, la Festivalul ImPuls

Spectacolul „Strada cu îngeri”, în scenariul, regia și scenografia lui Decebal Marin, va avea o reprezentație la ImPuls – Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de Animație. Reprezentația va avea loc sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 19.15, la Anima Studio din București.

Din distribuție fac parte actorii: Andreea Bolovan, Ștefan Craiu, Robert Gutunoiu și Andra Ștefan. Muzica este semnată de Traian Păcurar, caracterele sunt realizate de Ioan Bătăiosu și Decebal Marin, iar realizarea păpușilor le revine artiștilor Elena Ilaș și Florin Marin.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. De asemenea, din 2006 a fost lansat programul Nocturne cu spectacole adresate adulţilor. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *