Teatru documentar la REACTOR. Plus o retrospectivă care include spectacolul despre CARITAS

Teatru

În prima parte a anului 2021, compania de teatru independent Reactor de creație și experiment pregătește terenul pentru aniversarea a șapte ani de existență, prin Retrospectiva 7 – o serie de evenimente structurate pe cele patru direcții principale ale spațiului: dramaturgie contemporană, teatru documentar (istorii personale, istorii colective), experiment artistic și teatru pentru copii.

Dacă în ianuarie s-a vorbit despre dramaturgie, în februarie urmează Focus teatru documentar: istorii personale, istorii colective.

 

Programul începe în data de 16 februarie, ora 18.00, cu dezbaterea „Între povești personale și macro-istorii: practici în teatrul documentar”, la care vor participa artiști și artiste cu experiențe și abordări diverse în acest tip de teatru: Cristian Ban, Raul Coldea, Nicoleta Esinencu, Petro Ionescu, Adina Lazăr și David Schwartz. Discuția va fi moderată de teatroloaga Cristina Iancu și prezentată pe pagina de Youtube a Reactor.

În datele de 21 și 23 februarie, de la ora 20, vor urma două spectacole difuzate online: #Abuz – Mâine plec acasă, regia Adina Lazăr, o urmărire a erorilor din sistemul judiciar, pornind de la un caz real (spectacol realizat în cadrul rezidenței de creație Fresh Start, desfășurată la Reactor în 2016), și Refugii, concept și dramaturgie Raul Coldea și Petro Ionescu, un spectacol despre situația persoanelor fără adăpost din România.

În data de 28 februarie, de la ora 20, va avea loc evenimentul live transmis online Subiectiv, o retrospectivă performativă a actorilor prin care revizitează spectacolele de teatru documentar la care au lucrat de-a lungul timpului. Bazat pe experiențele din procesele de lucru, traseul propus conține un filtru subiectiv, prin care cei trei performeri (Oana Hodade, Lucia Mărneanu, Doru Taloș) se repoziționează față de propriile lor povești expuse scenic, dar și în raport cu istoriile colective documentate.

Programul va fi însoțit de atelierul de dezbateri Framework, coordonat de regizorul Raul Coldea, în cadrul căruia se vor viziona atât evenimentele din program, cât și alte trei spectacole: Sub Reflector (spectacol realizat de Cristian Ban cu actori neprofesioniști), Baladele memoriei (spectacol coordonat de Nicoleta Esinencu, despre istoria personală a Ionelei Pop, pensionară din Cluj, precum și a prietenilor și cunoștințelor ei) și Miracolul de la Cluj, dramaturgia Petro Ionescu, regia David Schwartz (spectacol despre jocul piramidal Caritas). Evenimentele vor fi discutate de participanții la atelier împreună cu membrii echipelor artistice. Înscrierile la Framework se fac până în 11 februarie, prin completarea următorului formular: https://docs.google.com/…/1FAIpQLScMmOxZK4hxI7…/viewform.

Toate evenimentele din cadrul Focusului pe teatru documentar sunt gratuite. Dacă doriți să susțineți munca echipei artistice și a colectivului administrativ Reactor, puteți opta pentru cumpărarea unui bilet, devenind Susținător sau Supersusținător Reactor. Atât biletele gratuite, cât și cele de susținere, se achiziționează online de pe site-ul Eventbook: http://bit.ly/biletereactor.

Mai multe detalii despre proiectele Reactor de creație și experiment pe site: www.reactor-cluj.com, pe  Facebook: www.facebook.com/ReactorCluj și pe Instagram: www.instagram.com/reactor.cluj.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *