Tarja Turunen, la ARTmania 2017: E foarte important pentru artiști să cânte în locuri diferite, pentru că sunt șanse să te audă atunci cineva pentru prima dată și să devină interesat de muzica ta

Cooltura Special

Foarte frumoasă, deschisă, modestă, fără absolut nici un ifos de vedetă deși a cucerit demult lumea. Pregătită de înfruntarea cu media care a aplaudat-o, atât la intrare cât și la ieșirea de la întâlnire. 

Când spunem soprana Tarja Turunen ne gândim la valoare mondială.

Despre asta e vorba în cazul acestui artist total care este solista finlandeză Tarja Turunen. Vrei, nu vrei, o cunoști din albumele sau concertele trupei finlandeze Nightwish, cea mai mare trupă de symphonic metal finlandeză,  care s-a impus pe plan mondial.

Tarja Turunen la conferința de presă de la ARTmania. Foto: clujulcultural.ro

Acum Tarja e pe cont propriu, a venit la Sibiu, la ARTmania în cadrul turneului „The Shadows Show”, început la finalul anului trecut pentru promovarea celor mai recente dintre materialele sale, EP-ul „The Brightest Void” și albumul „The Shadow Self”. 

Până la întâlnirea cu publicul metal, Tarja s-a întâlnit la o discuție relaxată cu media. Artista a răspuns foarte deschis la orice întrebare, a râs, a glumit, arătând o față pe care nu ai șansa să o vezi în orice zi. 

Tarja Turunen despre o posibilă întoarcere la Nightwish:

Tot ce am făcut cu Nightwish e parte din viața mea, din creația mea, niciodată nu aș putea spune nimic rău de ei chiar dacă trupa m-a concediat. Dar e un capitol închis pentru mine, deși am făcut lucruri extraordinare împreună. Am acum proiectele mele, scot albume, concertez în multe țări. Nu știu dacă aș reveni vreodată, ar trebui săpat adînc în mine ca să mă pot reîntoarce, deși cred că e imposibil în acest moment.

Tarja despre Sibiu și concertele la festivalurile mici vs festivalurile mari:

Atât de frumos este Piața Mare din Sibiu…stau pe scenă și văd toate aceste case vechi (săsești n.r.), e o imagine superbă. Eu cânt în cele mai diferite locuri, sunt de 20 de ani deja în showbizzul acesta… sunt lucruri diferite să cânți pentru un public imens sau pentru un public restrând dar care sunt fanii tăi. E foarte important pentru artiști să cânte în diferite locuri și mai ales pentru diferit public, pentru că sunt șanse să te audă atunci cineva pentru prima dată și să devină interesat de muzica ta. Sunt puține țări unde nu am cântat, în țările arabe în special, dar uite voi cânta acum în Honduras de exemplu. E minunat.

Tarja despre viață sănătoasă și cum rezistă la concerte:

Eu încerc să las din răspundere cât mai mult pe stafful meu, marketingul tot. Fac sport, înot, fac fitness, mă odihnesc cât pot de mult. Ascult muzică instrumentală, pentru că atunci când cântă cineva îmi zboară mintea acolo. Muzica e parte din mine. E bine să ascultăm corpul și să îi dăm lucrurile pe care ni le cere, ne dă el semnalele lui.

Tarja despre Game of Thrones:

Da, îl urmăresc!

 


 

 Tarja Turunen band a cântat ca headliner în ultima seară a ARTmania Festival, ajuns la a 12-a ediție:

ARTmania Sibiu  este unul din cele mai mari festivaluri de rock din România. Anul acesta a avut un buget de 300.000 de euro și a propus nu doar două seri de metal extraordinare ci, timp de două zile, și prima conferință dedicată organizatorilor de festivaluri intitulată East European Music Conference.

Corespondență de la Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *