Tamara Buciuceanu-Botez la 90 ani. Diplomă de la Ministerul Culturii

A 7-a

Marea actriţă Tamara Buciuceanu-Botez a primit vineri o diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate artistică din partea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani.

„Tamara Buciuceanu-Botez, supranumită şi ‘Doamna comediei româneşti’ va împlini sâmbătă, 10 August 2019, onorabila vârstă de 90 de ani. Cu acest prilej, marea actriţă a primit vizita secretarului de stat Alexandru Pugna şi a domnului Ioan Matei, director în cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, care i-au înmânat, în numele domnului ministru Valer Daniel Breaz, o diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate artistică, alături de mesajul de preţuire şi admiraţie pentru contribuţia adusă culturii în cele peste şase decenii petrecute pe scena teatrului şi filmului românesc. LA MULŢI ANI, distinsă doamnă!”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a MCIN.



****

Una dintre cele mai apreciate actriţe române de teatru, film şi televiziune aparţinând Generaţiei de Aur, Tamara Buciuceanu-Botez s-a născut la Tighina (Republica Moldova), la 10 august 1929. A urmat, între 1948-1951, cursurile Institutului de Teatru ”Vasile Alecsandri” din Iaşi. În ultimul an s-a transferat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1952 (clasa profesorului Ion Bălţăţeanu).

În cei peste 65 de ani de activitate a jucat pe scenele mai multor teatre din Bucureşti, precum Teatrul Giuleşti (actualul Odeon, unde a debutat în piesa ”Marfă din Makkar”), Teatrul de Comedie, Teatrul Bulandra, Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale” sau Teatrul de Operetă, într-o serie de roluri, principale sau secundare, îndrăgite de public.



A debutat ca actriţă de film în ”Titanic-vals” (1964, regia Paul Călinescu), în care a jucat alături de Grigore Vasiliu-Birlic. Au urmat: ”Toate pânzele sus” (1976, regia Mircea Mureşan, serial TV), ”Tufă de Veneţia” (regia Petre Bokor); ”Ultimele zile ale verii” (1976, regia Savel Stiopul); ”Muntele alb” (1978, regia Dan Necşulea); ”Ion – blestemul pământului, blestemul iubirii” (1979, regia Mircea Mureşan); ”Înghiţitorul de săbii” (1981, regia Alexa Visarion); ”Alo, aterizează străbunica!” (1981, regia Nicolae Corjos), ”Grăbeşte-te încet” (1981, regia Geo Saizescu), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (1982, regia Lucian Pintilie); ”Prea tineri pentru riduri” (1982, regia Aurel Miheles); ”Bocet vesel” (1983, regia Mircea Moldovan).

De asemenea a jucat în filmele: ”Primăvara bobocilor” (1985, regia Mircea Moldovan), seria ”Liceenii” (regia Nicolae Corjos) în care a dat viaţă celebrei profesoare de matematică supranumită ”Isoscel” – ”Declaraţie de dragoste” (1985), ”Liceenii” (1986), ”Extemporal la dirigenţie” (1987), ”Liceenii rock’n roll” (1992), ”Liceenii în alertă” (1993, regia Mircea Plângău); ”Cuibul de viespi” (1987, regia Horea Popescu); ”Titanic vals” (1994, regia Dinu Cernescu), ”Paradisul în direct” (1994, regia Cornel Diaconu), ”Jocul de-a vacanţa” (1995, regia Olimpia Arghir, serial TV), ”Sexy Harem Ada Kaleh” (2001, regia Mircea Mureşan), ”Agenţia matrimonială” (2005, regia Gelu Colceag, serial TV), ”Cuscrele” (2005, regia Nae Cosmescu, serial TV); ”Nunta mută” (2008, regia Horaţiu Mălăele), ”Prinţesa şi Broscoiul” (2010, dublaj de voce pe rolul Mamei Odie), ”Toată lumea din familia noastră” (2012, regia Radu Jude).

Şi-a împrumutat vocea unor personaje faimoase în animaţii şi a jucat în numeroase spectacole radiofonice şi de televiziune.



Deţine peste 20 de premii pentru interpretare, printre care: Premiul pentru întreaga activitate artistică din partea Ministerului Culturii şi Cultelor (4 aprilie 2002), premiul UNITER pentru întreaga activitate (5 aprilie 2004), Premiul pentru întreaga carieră la Gala de închidere a festivalului TIFF 2008, Premiul de excelenţă din partea TVR Internaţional (2009) şi Premiul de excelenţă la Gala Premiilor UNITER (2011), Premiul Gopo pentru întreaga activitate (2012), Premiul „Aristizza Romanescu” pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică, în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Academiei Române pe anul 2011, desfăşurată în Aula Academiei Române (2013).

Preşedinţia României i-a acordat, la 23 iunie 2014, distincţia Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, „în semn de înaltă apreciere, pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute pe cele mai importante scene din ţară, pentru dragostea, dăruirea şi talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale”. La 23 octombrie 2014, a fost decorată cu Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii, distincţia fiindu-i acordată de către Principesa Margareta, în numele regelui Mihai.

1 thought on “Tamara Buciuceanu-Botez la 90 ani. Diplomă de la Ministerul Culturii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *