Galeria Sabot din Cluj, selectată să reprezinte România la târg de artă în Elveția

Cu sprijinul Institutului Cultural Român, galeria SABOT, care își desfășoară activitatea în Centrul de Interes din Cluj, va participa în perioada 11-17 iunie la cel mai important târg internațional de artă dedicat galeriilor al căror program încurajează creația tânără. SABOT a fost selectată să participe la acest eveniment pentru a șaptea oară consecutiv, dintr-un număr de aproximativ 300 de aplicanți.

Continue Reading

Bienala de Artă 2017 a inclus 86 de participări naţionale. Proiectul „Apariţii”, între cele mai vizitate

Cea de-a 57-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – Bienala de la Veneţia a avut loc între 13 mai şi 26 noiembrie 2017, iar participarea României la prestigiosul eveniment de artă contemporană a fost marcată de expoziţia „Geta Brătescu – Apariţii”, apreciată de media internaţională drept una dintre cele mai bune participări naţionale.

Continue Reading

„Îmi place/ Nu-mi place… prin ARTĂ”, program de artă contemporană dedicat copiilor

Un program de artă contemporană dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani, concretizat într-o colaborare educaţională inedită între Asociaţia Da’DeCe – Bucureşti şi Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană – Bucureşti şi Muzeul de Artă – Constanţa

Continue Reading

FOTO Terapie prin artă în două spitale clujene

Asociaţia Create.Act.Enjoy organizează  cea de-a patra ediţie a programului de terapie prin artă, ,,Un + de fericire”. În premieră, anul acesta activitățile creative se vor desfășura în două spitale clujene – Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” și Spitalul Clinic de Recuperare, în perioada 4-25 iulie 2016.  Pacienţii şi personalul din cele două instituţii […]

Continue Reading

Expoziția ,,RE:Dada / Dada Reloaded” la Biblioteca Județeană Octavian Goga

  Asociația Persona în parteneriat cu Biblioteca Județeană Octavian Goga, organizează un nou eveniment pentru a marca o sută de ani de la nașterea curentului avangardist DaDa. Prin urmare, miercuri 29 iunie, de la ora 18:30 în Sala Media a bibliotecii se va desfășura expoziția ,,RE:Dada / Dada Reloaded” a clujeanului Rareș Stoica. Potrivit organizatorilor, Rareș […]

Continue Reading

Radu Moraru, rectorul UAD: ,,Absolvenții noștri nu ajung cerșetori!”

Ca în fiecare an, la finalul lunii iunie, Clujul face cunoștință cu noii absolvenți ai Universității de Arte și Design Cluj-Napoca (UAD). Aceștia își expun lucrările în cadrul Expoziției Absolvenților UAD, eveniment aflat la cea de-a XVI-a ediție ce va avea loc duminică, 26 iunie, ora 18:00 la Expo Transilvania. Reprezentații UAD au vorbit atât […]

Continue Reading

ARTmania – un proiect eTwinning inedit desfășurat la Școala Gimnazială ”Nicolae Titulescu” Cluj-Napoca

Elevii clasei a III-a A de la Școala Gimnazială ”Nicolae Titulescu” Cluj-Napoca, coordonați de învățătoarea Rodica Gavriș-Pascu, au fost implicați în proiecte eTwinning încă din clasa pregătitoare. În urmă cu trei ani au studiat viața animalelor, jucând un ”Șotron” provocator împreună cu alte școli partenere din România, Portugalia și Bulgaria. Acest proiect (”Hopscotch with Animals” […]

Continue Reading