15 iulie 2020

SUPER-CONCURS Clujul Cultural 7 ani ! Câștigă o colecție renumită de la Humanitas

By In Carte

SUPER-CONCURS Clujul Cultural 7 ani !

Siteul Clujulcultural.ro, singurul site de cultură din Transilvania,  împlinește astăzi 7 ani de la lansare! Acesta a fost lansat pe 15 iulie 2013! 

Cu această ocazie aniversară siteul lansează un super concurs dotat cu un premiu care constă în colecția  de 12 cărți  de la editura Humanitas, intitulată ”12 cărți despre lumea în care trăim”

 

Numărul 12 este unul cu multe semnificații și, în baza acestora, cu o bogată literatură care s-a forjat în jurul său. Avem 12 luni, 12 zodii, 12 apostoli. Sunt cărți care, conform filosofului Gabriel Liiceanu, „corespund obligației morale de a înțelege lumea curățind în prealabil mintea care judecă de prejudecățile ei, dar deopotrivă de patimile sufletului și de trufiile eului. Am vrut să împărtășesc cu cititorii iluzia că am putea alcătui, cu vremea, în astfel de mini-serii, o bibliotecă ideală care ne-ar putea scuti (sau vindeca) de rătăciri, fanatisme și prostii.

Cele 12 titluri sunt volume de referință: 1. Konrad LorenzCele opt păcate capitale ale omenirii civilizate; 2. Julien BendaTrădarea cărturarilor; 3. David Eagleman – Incognito; 4. Czesław Miłosz – Gândirea captivă; 5. Allan BloomCriza spiritului american; 6. Roger ScrutonCultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți; 7. Oscar WildeDe profundis; 8. Pierre ManetCum de putem trăi împreună; 9. Alain BesançonNenorocirea secolului; 10. Mario Vargas LlosaCivilizația spectacolului; 11. Octavio PazDubla flacără; 12. John Stuart MillDespre libertate.

Gabriel Liiceanu spunea, că „dacă m-ar întreba cineva care este fapta cea mai reprezentativă a Editurii Humanitas de 27 de ani încoace, aș spune că este această serie. De ce? Pentru că ea rezumă, sub forma unor cărți esențiale, tot ce am vrut mai bun să facem, ca oameni de cultură, ca intelectuali, pentru această țară.”

Răspundeți PE SITE la următoarea întrebare și intrați direct în concurs!

Cine a fost inițiatorul colecției ”12 cărți despre lumea în care trăim”?

Câștigătorul, care va fi ales prin sistemul random.org, va fi anunțat luni, 20 iulie, ora 14.00

Așteptăm răspunsurile dvs!

136 Comments
  1. marius ruja 25 iulie 2020

    liiceanu

    Reply
  2. Sânziana Gădălean 20 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  3. Ioana B. 20 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  4. Remus Nagy 20 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  5. Paul Chetreanu-Don 17 iulie 2020

    Liiceanu

    Reply
  6. paul 17 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  7. Adriana Țidor 16 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  8. Razvan 16 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  9. Dan Ciocoiu 16 iulie 2020

    Inițiatorul acestei colecții este Gabriel Liiceanu.

    Reply
  10. Sorin 16 iulie 2020

    inițiatorul colecției este Gabriel Liiceanu 🙂

    Reply
  11. Lazar Adriana Ortansa 16 iulie 2020

    Siteul Clujulcultural.ro, este initiatorul colecției intitulată ”12 cărți despre lumea în care trăim”

    Reply
    • Gabriel 18 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
  12. Mihai Hodoleanu 16 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  13. Dana Muntean 16 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  14. Liana Damian 16 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  15. Valentin Rus 16 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  16. Tamas Alexandra 16 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  17. Alexandra Ghenescu 16 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  18. Irina-Maria Stoleru 16 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  19. Cosmin 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  20. Ioana Crețu 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  21. Ioana Cosma 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  22. Dades Georgiana 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  23. Vladimir Filip 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  24. Moga Ligia 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
    • Coțofan Carmen 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
    • Soso 18 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
  25. Laszlo TJ 15 iulie 2020

    Raspunsul este: Gabriel Liiceanu

    Reply
  26. Dragusanu cristina 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  27. Ana-Maria Manolache 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  28. Marius M. 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
    • Maria Lichtenberg 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
    • Ramona Nadejde 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
    • Marius Gavriluț 16 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
  29. Gabriela Cirstea 15 iulie 2020

    GABRIEL LIICEANU

    Reply
    • Cristina Vidrutiu 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
  30. Mihaela Muresan 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu a fost initiatorul.

    Reply
  31. SORIN CIRSTEA 15 iulie 2020

    GABRIEL LIICEANU

    Reply
    • Petroi Teodora 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
  32. Corina Taranu 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
    • Mihai Ungureanu 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
  33. Dan 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
    • Doina Chira 15 iulie 2020

      GABRIEL LIICEANU

      Reply
  34. István 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  35. Damsa Mihaela 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  36. Manuela 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  37. Bogdan Mircea 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
    • Lili 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
  38. Paula Cotoi 15 iulie 2020

    Colecția „12 cărți despre lumea în care trăim” a fost inițiată de editura Humanitas, condusă de Gabriel Liiceanu.

    Reply
  39. Alina 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  40. Yolanda Pop 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  41. Andrada Mureșan 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu.

    Reply
  42. Palade U. 15 iulie 2020

    Colectia „12 cărți despre lumea în care trăim” a fost initiata de domnul Gabriel Liiceanu.

    Reply
  43. Lazar C. 15 iulie 2020

    Colectia a fost initiata de domnul Gabriel Liiceanu.

    Reply
  44. Cristi L. 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  45. Andreea R 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  46. Geanina R. 15 iulie 2020

    Filozoful Gabriel Liiceanu este initiatorul.

    Reply
  47. Alexandru R. 15 iulie 2020

    Initiatorul este Gabriel Liiceanu.

    Reply
    • Buturuga Andrei 16 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
  48. Andrada Muresan 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu.

    Reply
    • Carmen Moldovan 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
  49. Rus Gabriela 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  50. Popeneciu Mariana 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  51. Adriana I. 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  52. Marginean Alina 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  53. Monica P. 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  54. Ligia Corduneanu 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  55. Dumitru P 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  56. Cristian P. 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu este raspunsul.

    Reply
  57. Traian 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  58. Andrei Bogdan 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  59. Anamaria 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  60. Posogan Mihai 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  61. Silviu Catalin 15 iulie 2020

    Seria a fost initiata de Gabriel Liiceanu, directorul editurii Humanitas.

    Reply
  62. Liliana Taelup 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  63. Daniela Crainic 15 iulie 2020

    Initiatorul colectiei ”12 cărți despre lumea în care trăim” este Gabriel Liiceanu.

    Reply
  64. Silviu Catalin 15 iulie 2020

    Seria a fost inițiată de Gabriel Liiceanu, director al editurii Humanitas.

    Reply
  65. Daniela 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  66. Alina Tănase 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  67. Loredana J. 15 iulie 2020

    Inițiatorul colecției ”12 cărți despre lumea în care trăim” este Gabriel Liiceanu

    Reply
  68. Cristian Lupas 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  69. Ionela Zaharia 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
    • Lazar Alina 16 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
  70. Carmen Tagsorean 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  71. Carmen I. 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  72. Alexandru Curtui 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
    • Madalina Elena Oanta 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
  73. Iulia C 15 iulie 2020

    Initiatorul a fost Gabriel Liiceanu.

    Reply
  74. Ioana 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  75. Loredana J. 15 iulie 2020

    I nițiatorul colecției ”12 cărți despre lumea în care trăim” este Gabriel Liiceanu.

    Reply
  76. Mirela-Maria Iepure 15 iulie 2020

    Initiatorul colectiei este Gabriel Liiceanu.

    Reply
  77. Cristina Moholea 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  78. Alexandra 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
    • Ioana 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
    • Yolanda Pop 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
    • CHERECHEȘ Roxi 15 iulie 2020

      Roxana C.
      Răspunsul la întrebare este Gabriel Liiceanu.

      Reply
  79. Martin F. 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu.

    Reply
    • Turc 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
    • Paul Bidian 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
  80. Mircea 15 iulie 2020

    Initiatorul colectiei este Gabriel Liiceanu.

    Reply
  81. Daniel 15 iulie 2020

    “Gabriel Liiceanu” Daniel

    Reply
  82. Cristian 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
    • Bogdan Mircea 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
    • Anett Dobrai 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu a fost cel care a inițiat colecția ”12 cărți despre lumea în care trăim”.

      Reply
  83. Monica Lupas 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  84. Dragos 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
  85. Monica 15 iulie 2020

    Cel care a initiat colectia ”12 cărți despre lumea în care trăim” este Gabriel Liiceanu.

    Reply
  86. Violeta 15 iulie 2020

    Bună ziua,

    Răspunsul este “Gabriel Liiceanu”. Dar întrebarea, rogu-vă, corectaţi-o!

    Mulţumesc.

    Reply
    • BOTA RADU 15 iulie 2020

      REIESE DIN TEXT, DAR NU ÎN CONTEXT: GABRIEL LICEANU

      Reply
  87. Stănciulescu Florentina 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu.

    Reply
  88. Rodica 15 iulie 2020

    Initiatorul colectiei „12 cărți despre lumea în care trăim” a fost Gabriel Liiceanu.

    Reply
  89. Razvan Neagu 15 iulie 2020

    Raspunsul este Gabriel Liiceanu

    Reply
  90. Marius 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
    • Diana Nistor 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
  91. Sandu Traian Barbuta 15 iulie 2020

    Initiatorul colectiei ”12 cărți despre lumea în care trăim” este Gabriel Liiceanu.

    Reply
    • Nicoleta Bocean 15 iulie 2020

      Inițiatorul acestei colecții este Gabriel Liiceanu.

      Reply
  92. Elena Gădălean 15 iulie 2020

    Colecția „12 cărți despre lumea în care trăim” a apărut la Editura Humanitas condusă de Gabriel Liiceanu.

    Reply
  93. Cosmin 15 iulie 2020

    Initiatorul a fost dommul Gabriel Liiceanu.

    Reply
    • Adina M 15 iulie 2020

      Inițiatorul acestei colecții este Gabriel Liiceanu.

      Reply
  94. George 15 iulie 2020

    Filosoful Gabriel Liiceanu

    Reply
    • Marius 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
  95. Alex Kurti 15 iulie 2020

    Gabriel Liiceanu

    Reply
    • Emanuel Giurgiuman 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
    • Demetra Vlas 15 iulie 2020

      Inițiatorul colecției este Gabriel Liiceanu.

      Reply
  96. Albu 15 iulie 2020

    Domnul Gabriel Liiceanu

    Reply
    • Cristina 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
      • Bidianu Dan Valentin 15 iulie 2020

        Gabriel Liiceanu

        Reply
      • Victoria H. 15 iulie 2020

        Gabriel Liiceanu

        Reply
    • Anamaria 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
    • Ciursă Gabriela 15 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply
      • Robert 15 iulie 2020

        Inițiatorul colecției este Gabriel Liiceanu.

        Reply
        • Florin-Daniel Strîmbu-Coman 16 iulie 2020

          Editura Humanitas

          Reply
      • Diana 15 iulie 2020

        Gabriel Liiceanu

        Reply
      • Liliana Dragut 15 iulie 2020

        Gabriel Liiceanu

        Reply
      • Ungurean Irina 15 iulie 2020

        Gabriel Liiceanu

        Reply
    • Paul 16 iulie 2020

      Gabriel Liiceanu

      Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.