6 aprilie 2019

Spectacolul interactiv „Scufița Roșie și lupul cel flămând”, duminică la Teatrul „Puck”

By In Actualitate

Un păpușar-povestitor acompaniază în aventurile sale o fetiță căreia i se spune și Scufița Roșie. În poveste intervine și bunicuța ei care locuiește în mijlocul pădurii și care se îmbolnăvește. Este începutul spectacolului interactiv „Scufița Roșie și lupul cel flămând”, conceput și interpretat de Ion Iurcu, în care accentul se pune pe interacțiunea cu micii spectatori, în scopul de a le stimula imaginația, creativitatea și pofta de joacă. Piesa va fi prezentată la Teatrul „Puck” duminică, 7 aprilie, de la orele 11 și 12.30.

Este povestea binecunoscută a Scufiței Roșii care este trimisă cu un coș cu merinde la bunica, dar traseul prin pădure e plin de obstacole. Concepția este însă cea de spectacol-atelier interactiv, centrat pe un singur actor care dă viață tuturor personajelor. Narațiunea urmează firul poveștii, iar, pe alocuri, dialogurile sunt înlocuite cu muzică. Întreaga aventură e plină de surprize, de la începutul călătoriei Scufiței Roșii, până la final.

Adaptarea scenică, regia, interpretarea îi aparțin lui Ion Iurcu. Spectacolul (realizat după basmul Fraților Grimm), a avut premiera în noiembrie 2017, se joacă în limba română și durează aproximativ 50 de minute.

Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 11, Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca va găzdui spectacolul „Aventurile lui Paprikajancsi”/„Paprikajancsi kalandjai”, inspirat din povești tradiționale maghiare, a cărui premieră a avut loc în februarie 2018, la aniversarea a 68 de ani de la înființarea Teatrului de Păpuși „Puck”.

În prim-planul acțiunii se află Paprikajancsi, erou faimos pentru curajul, îndemânarea și istețimea lui, avantaje cu care ajunge să îl învingă chiar și pe Diavol. E un personaj foarte popular, asemenea lui Vitéz László, iar în acest spectacol are de-a face cu o provocare nemaiauzită: să comunice cu ipostazele complexe ale Femeii din Secuime, un alt personaj al piesei, cu limbajul ei aparte.

Este prin excelență un spectacol de bâlci, cu aventură și umor. Cei doi actori din distribuție (György László și Giriti Réka) interpretează peste 10 roluri. Păpușile au fost realizate de György László și Szabó Tünde.

Dramatizarea este semnată de Demeter Ferencz și regia de Vadas László.

Spectacolul este realizat de Asociația „Simeon” din Cluj-Napoca și de Teatrul de Păpuși „Puck”, cu sprijin financiar din partea Fundației „Bethlen Gábor” din Ungaria.

Spectacolul se joacă în limba maghiară.

Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.