12 octombrie 2018

Spectacolul “Ilegitim” de la Teatrul Maghiar a fost invitat la trei festivaluri

By In Teatru

Spectacolul Teatrului Maghiar de Stat Cluj, Ilegitim, în regia lui Adrian Sitaru, participă în luna octombrie la trei festivaluri de teatru.

La începutul lunii, spectacolul a fost prezentat cu succes în cadrul festivalului multicultural Tranzit Feszt din Satu Mare. De asemenea, Ilegitim este inclus și în programul Întâlnirilor Internaționale de la Cluj organizate de către Teatrul Național Cluj. Reprezentația este programată duminică, 14 octombrie, ora 17.00, în Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat.

Tot în luna octombrie, Ilegitim face parte și din programul competițional al festivalului FESTin pe Bulevard organizat de Teatrul Nottara din București. Tema din acest an este Criza comunicării. Spectacolul va fi prezentat marți, 16 octombrie, orele 12:30 și 20:00, la Teatrul Odeon, Sala Studio.

Spectacolul vorbește despre o familie dezintegrată, confuză, lipsită de prezența mamei, în care fiecare se luptă cu propriile prejudecăți și fiecare își are propria dreptate. O imagine în miniatură a lumii în care trăim, a imposibilității noastre de a discerne, a ignoranței și a felului în care percepem diferit și deformat lucrurile, oameni simpli sau filozofi fiind. Trăim având pe ochi niște ochelari invizibili, ochelari de cal sau colorați, vedem doar ceea ce ne dorim sau ne convine să vedem, doar ceea ce am învățat că e bine să vedem. Ne învârtim în cerc, repetitiv, iar în mințile noastre trăim realități paralele.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.