Spectacolul Hänsel și Gretel, din nou pe scena Teatrului de Păpuși „Puck”

Teatru

Spectacolul Hänsel și Gretel, din nou pe scena Teatrului de Păpuși „Puck”

„Hänsel și Gretel”, unul din cele mai cunoscute basme europene, prelucrat de Frații Grimm, revine duminică, 20 ianuarie, la Teatrul de Păpuși „Puck”. Sâmbătă, 19 ianuarie, pe aceeași scenă va fi prezentat spectacolul „Povești clujene”. Ambele producții sunt regizate de Varga Ibolya.

Reprezentațiile de duminică, 20 ianuarie, sunt programate pentru orele 11 și 12.30. Așa cum îi spune numele, spectacolul „Hänsel și Gretel” are ca protagoniști eroi doi frați, o fetiță și un băiat. Mesajul foarte înălțător al acestei povești este solidaritatea și iubirea de frate care poate să învingă și forțele malefice. Acestea sunt reprezentate o dată de mama vitregă, iar în a doua parte a poveștii de vrăjitoare.

„Iubirea dintre frați este eternă, este protejată de o lume sacră. Ei reprezintă ordinea în lume, frații care se regăsesc și trec și peste încercări foarte grele cum este pericolul de moarte. Hänsel nu este fără Gretel, iar Gretel nu este fără Hänsel. Fiecare preia conducerea atunci când celălalt este în pericol”, precizează Varga Ibolya.

La fel ca în majoritatea poveștilor nordice, pădurea este un spațiu special, plin de mistere, plin de pericole.

„Această pădure întunecată, plină de spirite rele și demoni întotdeauna are și un luminiș, o insulă de speranță. E ambivalentă. Interesant e că, fiind frați, copiii visează același lucru. Simt că sunt în pericol, însă visul le aduce și o soluție: apare o lebădă albă, care este un mesaj din lumea de dincolo, din partea mamei lor care îi protejează. Îmi doresc ca publicul, micii spectatori să simtă pe tot parcursul spectacolului că există ajutoare. Copiii, reprezentând inocența și bunătatea lumii, întotdeauna vor fi protejați”, adaugă regizoarea.

Scenariul spectacolul este semnat de Ovidiu Pecican, scenografia de Epaminonda Tiotiu, iar muzica a fost compusă de Péter Venczel. În distribuție: Frunzina Anghel, Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Laura Corpodean, Ionuț Constantinescu, Ion Iurcu, Iulian Lungu, Angelica Pamfilie, Andra Ștefan și Adina Ungur.

Spectacolul durează aproximativ 55 de minute, este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Sâmbătă, 19 ianuarie, de la ora 11 Teatrul „Puck” va găzdui spectacolul „Povești clujene”. Textele sunt scrise de Zágoni Balázs, un tânăr scriitor clujean contemporan. Inspirate din întâmplări și personaje reale ale Clujului, începând din secolele 9-10 și până la începutul secolului 20, aceste povești au ca temă onestitatea, onoarea și curajul.

„Vrem să aducem ceva din atmosfera de altădată a Clujului. Totodată, spectacolul își propune să îi ajute pe copii să descopere în ce oraș frumos trăim, ce istorie interesantă are și, totodată, să învețe că trebuie să respecte moștenirea spirituală și culturală a acestuia”, subliniază Varga Ibolya, regizoarea spectacolului.

Prima poveste are în centru o fetiță mai băiețoasă din fire, care se împotrivește mereu normelor familiei. A doua poveste se petrece în secolul 16, în perioada atacurilor turcești. Protagonistul acțiunii este un tânăr apicultor care ajunge să salveze Clujul cu ajutorul albinelor. A treia poveste se petrece la finalul secolului 19 și are legătură cu primul tramvai al orașului, cu locomotivă cu aburi. De asemenea, este evocat momentul în care ajunge la Cluj complexul statuar Matei Corvin.

Distribuția spectacolului este alcătuită din actorii: Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Domokos Szabolcs, Giriti Réka, Balogh Dorottya, Bondár Tibor, Kötő Áron și Urmánczi Jenő.

Spectacolul se joacă în limba maghiară. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck” Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *