13 aprilie 2015

Spectacole de teatru, expoziţii foto şi concerte, programul atractiv al Reactorului clujean

By In Actualitate, Teatru

Centrul Cultural alternativ Reactor a făcut public programul pe luna aprilie. Acesta este unul atractiv, cu activităţi diverse, care au loc pe strada Petofi Sandor 40-42.

“La teatrul independent Reactor, ne întoarcem repede din vacanță pentru că luna aceasta avem de răspândit reacții culturale pe o rază mult mai largă.

În aprilie ne veți găsi ca de obicei la noi la sediu: după poarta galbenă de pe strada Petofi Sandor, vă vor aștepta spectacolele noastre de teatru, invitații speciali, prietenii vechi și prietenii noi. Dar, dincolo de poarta galbenă, reacțiile continuă! Suntem bucuroși să vă anunțăm că luna aceasta vom fi pe drumuri, vom fi în oraș, vom fi prin vecini cu propuneri noi și îndrăznețe.

Vă provocăm să țineți pasul cu noi și să ne prindeți pe unde puteți”, informează organizatorii.

Iată acest program la care vă invităm să participaţi:

 

Miercuri, 15 aprilie, ora 20.00  – eveniment în cadrul DAY 15

spectacol de teatru

Provizoriu – la hala „Remarul 16 februarie”, str. Tudor Vladimirescu, nr. 2-4

DAY 15 vă pregătește o serie de evenimente culturale în spații neconvenționale, prilej cu care vom adapta pentru prima dată un spectacol Reactor la un spațiu inedit.

Provizoriu este un spectacol orientat pe procesul de lucru, care tratează tema invizibilității sociale. Spectacolul încearcă să ficționalizeze și să facă vizibile biografiile celor care există doar în statisticile instituțiilor. Ironic și percutant, Provizoriu se adresează tuturor celor care trec pe lângă noi în fiecare zi și despre care alegem să nu știm nimic.

cu: Cătălin Filip, Diana Nedescu și Doru Taloș | idee & concept: Raul Coldea și Petro Ionescu

video design: Cosmin Nicoară și Ana Vîjdea |  asistență de regie: Valeriu A. Cuc

Spectacolul Provizoriu se va juca și  joi, 30 aprilie, ora 20.00, la Reactor.

Joi, 16 aprilie, ora 20.00

vernisaj expoziție de fotografie

Robert Costea – Shapes and Shadows

„Sunt aproape 30 de fotografii menite să apropie privitorul de misterul trupului feminin, abordat, am zice noi, cu sfială aproape religioasă, un fel de „misterium fascinans”. Contururile corporale se ivesc delicat din noaptea înconjurătoare, într-un soi de creaţie ex-nihilo, din neant, iar culoarea obţinută de fotograf aminteşte foarte mult de primele imagini pe care oamenii le-au văzut de pe Lună. Acel gri-cenuşiu misterios, granulat, parcă intenţionează să stea mărturie adagiului buddhist Forma este vacuitate, vacuitatea este formă.” (Vasile Andreică)

Sâmbătă, 18 aprilie, ora 20.00

spectacol de teatru

În 4D

În 4D urmărește modul în care patru personaje își creează și interpretează viața și relațiile prin prisma filmelor preferate. Poveștile lor de dragoste ne lasă cu o bizară senzație de deja vu. Emoția care le unește ne face să vrem să credem că fiecare e adevarată și unică. În realitate, nu știm unde începe realitatea și unde se oprește arta.

cu Raluca Mara, Oana Mardare, Valentin Oncu, Doru Taloș | regie Ovidiu Caița | de Alexa Băcanu | muzică și lumini Cătălin Filip

Spectacol în cadrul proiectului Linia de producție, inițiat de Fabrica de Pensule

 

Joi, 23 aprilie, ora 20.00

spectacol  de teatru invitat (București)

Tom & Jerry

Când spui Tom și Jerry te gândești la copilărie, la desene animate, la infinita urmărire dintre cel mai faimos motan și cel mai căutat șoarece. După ce vezi spectacolul de teatru de la Reactor toate amintirile îți vor fi resetate. Tom și Jerry sunt altfel de animale, animale de pradă: ucigași profesioniști ce își unesc forțele pentru a ucide. De-alungul a 11 capitole și 3 scurt-metraje veți urmări povestea ridicării și căderii / the rise and fall of Tom și Jerry. Un spectacol dinamic, amuzant și “dansant” care vă va demonstra și posibilitatea călătoriei în timp: cele 100 de minute ale spectacolului vor trece pe nesimțite!

cu Alexandru Sabău, Tudor Pîrvu, Daniel Hara | regia Vlad Cepoi | de Rick Cleveland

 

Vineri, 24 aprilie, ora 20.00

concert

Nuages Quartet

Patru instrumente clasice care, altminteri, n-ar părea că ies din tiparele genului reinterpretează/ reinventează/ revitalizează, concert după concert, piese din diverse zone muzicale, de la tango la pop, de la muzică de film la folclor, păstrând din naturalețea și simplitatea acestora, insuflându-le totodată o notă elegantă și prestanța clasicului.

cu Andrada Codorean, Roxana Tuță, Bianca Comșa, Adela Moldovan

 

Vineri, 24 aprilie, ora 19.00 – Câmpia Turzii Sub Reflector

Duminică, 26 aprilie, ora 19.00 – Turda Sub Reflector

Cu sprijinul oferit de Fundația Comunitară Cluj prin programul Cercul Donatorilor, vor avea loc două ediții speciale Sub Reflector, la Casa de Cultură „Ioan Floasiu” din Câmpia Turzii și la Fabrica de Timp Liber din Turda.

Sub Reflector e un spectacol-eveniment unic, creat de și pentru locuitorii aceluiași oraș, e un loc de întâlnire între cei aflați mereu în public, dar care își doresc să urce pe scenă, și cei curioși să descopere ce povești și talente ascund străinii alături de care trăiesc.

 

Ca să ne menținem în formă, în 25 aprilie dăm o fugă la Sibiu cu spectacolul 9 din 10, să respirăm un pic de teatru la Festivalul 25 De Ore De Teatru Non Stop.

Luni, 27 aprilie, ora 19.00

atelier de teatru

Curs de reActorie / Ședința 1 – Atenția

Începem o serie de 10 ateliere în contextul unui laborator de studiu. Aceste ateliere vor avea loc în fiecare luni și au ca scop dezvoltarea unor calități precum creativitatea, atenția, spontaneitatea și încrederea. Vom folosi teatrul ca instrument de formare și dezvoltare. Nu trebuie să îți dorești să fii actor, ci să fii activ, antrenat, alert, conștient, încrezător și vesel. Adică reActor.

cu Leta Popescu, Doru Mihai Taloș și Oana Mardare | înscrieri la 0747 197 501

 

În fiecare luni, ora 19.00

curs de scriere creativă

Write-out session

În fiecare luni vă invităm la o ședință săptămânală de gimnastică intelectuală: un write-out session în timpul căruia ne vom antrena exprimarea, creativitatea, și vom avea posibilitatea să ne confruntăm scrisul cu reacțiile celorlalți.

Nu trebuie să vrei să fii Hemingway, doar să ai o dorință puternică de a te exprima într-un mod creativ. Vom învăța împreună să ne adunăm gândurile și să le transformăm în cuvinte, să privim cu atenție în jur și în oglindă, să ne asumăm roluri și să ne folosim imaginația.

cu Alexa Băcanu și Ana Cucu Popescu | înscrieri la 0748 940 531

 

Marți, 28 aprilie, ora 21.00

spectacol de improvizație

Just Push Play

Teatrul de improvizație este una dintre cele mai de succes forme de divertisment, caracterizată prin interacțiune cu publicul, improvizații pe teme date, versatilitate și desigur, mult umor. Trupa Just Push Play este una din cele mai vechi trupe din țară, cu o vechime de aproximativ 6 ani în aceeași formulă: Dragoș Muscalu – actor și improvizator din Bucuresti – liderul trupei. Ceilalți membri sunt absolvenți ai facultății de teatru din Cluj: Bogdan Bob Rădulescu, o figură deja îndrăgită de clujeni, Matei Rotaru, actor al Teatrului Național din Cluj, Rob Pavicsits – actor al Teatrului Național din Arad.

În fiecare luna îi puteți vedea pe băieți la Reactor, cu noi probe și provocări. Și cu un invitat special: Andrei Teleleu (Trupa Freeze, București).

Totul se construieste pe loc, fără regizor. Telecomanda e în mâna publicului, so Just Push Play!

 

Miercuri, 29 aprilie, ora 20.00

spectacol de teatru-operă

A#

Spectacolul organizat cu ocazia World Voice Day, precedat de un simpozion susținut de dna. doctor foniatru Rodica Mureșan.

cu Lorena V. Puican, Adonis Tanța, Cristina Tureanu, Andrei Nicoară, Cîmpean Anca

regia Nicole David | costume Denisa Berceanu | scenariu Adonis Tanța

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.