5 octombrie 2015

Spectacole cu Marcel Iureş, George Mihăiţă şi discuţie despre poezie cu Dinescu la Festivalul de Teatru și Arte Performative „Teatru pe Drumul Sării” Turda

By In Esenţial, Teatru

Festivalul de Teatru și Arte Performative „Teatru pe Drumul Sării” din Turda a ajuns la a patra ediție. O ediție în care am păstrat ce a fost bun în anii trecuți și am încercat să mai adăugăm surprize plăcute pentru publicul turdean, mic sau mare.
“Ne bucurăm că putem oferi spectatorilor trei producții teatrale cu actori de clasă ai teatrului românesc, de la Titanic Vals realizat de Alexandru Dabija la Odeon – cu Dorina Lazăr, Pavel Bartoș, Alexandru Papadopol și mulți tineri talentați, la Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?…, care-l aduce pentru prima dată la Turda, în festival, pe Marcel Iureș, alături de George Mihăiță.
Veți putea vedea și un musical nou-nouț, Omul din La Mancha, jucat de colegii noștri din Oradea, care au prezentat anul trecut, cu mare succes, Scripcarul pe acoperiș.
În programul acestei ediții avem și o surpriză: un „spectacol” aparte, al cărui erou principal e poetul Mircea Dinescu. Îl veți putea asculta recitându-și poemele, dar veți putea și dialoga cu el.
Spectacolele pentru copii nu lipsesc din zilele festivalului, nici atelierele profesionale care îi perfecționează pe tinerii actori și studenți”, informează actriţa Narcisa Pintea, manager al teatrului “Aureliu Manea” din Turda, organizatorul festivalului.

Biletele sunt pe terminate, aşa că grăbiţi-vă să l cumpăraţi de la sediul teatrului, informează organizatorii.

teatru

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.