Specialist de talie europeană școlit la Sorbona, șef la Centrul Pompidou, doctor honoris causa al UAD

Special Vizual

Universitatea de Artă și Design anunţă decernarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului BERNARD BLISTÈNE, directorul Muzeului Naţional de Artă Modernă-Centrul de Creaţie Industrială / Centrul Pompidou, Paris (Franţa).

Evenimentul va avea loc vineri, 27 ianuarie 2017, ora 10.30, la Casa Matei Corvin, Sala Mare.

Cu o solidă pregătire în filozofie, istorie şi istoria artei, precum şi în arheologie la Sorbonna, Bernard Blistène este specialist în conservarea patrimoniului acordând la începuturile carierei sale o atenţie deosebită picturii vechi şi picturii franceze a sec. al XVII-lea, în special lui Nicolas Poussin, care a devenit un subiect predilect al activităţii sale. Personalitate rafinată însă, mânat de un simţ artistic deosebit şi de curiozitatea specifică eruditului, Bernard Blistène s-a apropiat mai apoi şi de arta contemporană scriind numeroase articole de specialitate în Cahiers du Musée national d’art moderne, Artpress, Artforum, Flash art sau+-0.

Astfel, el va dezvolta numeroase legături cu artiştii timpului său, printre care Ben Vautier, Gérard Garouste, Raymond Hains, Christian Boltanski, François Morellet, Daniel Buren şi va realiza împreună cu ei în diferite expoziţii în muzee şi instituţii internaţionale din întreaga lume precum Kunsthaus de Zurich, Stedelijk Museum Amsterdam, MACBA Barcelona, Centro Reina Sofia Madrid, CAIXA de Pensions Barcelona şi Madrid, White Chapell Art Gallery Londra, Musée d’Art Contemporain Moscova, Kunshalle Baden-Baden, etc.

Un „om al muzeului”

Considerat „om al muzeului”, Bernard Blistène a dedicat o mare parte a activităţii sale din ultimii 30 de ani înfiinţării sau restructurării / reînnoirii unor muzee de artă modernă sau contemporană fie din Europa, fie de peste ocean. Astfel, în 1990 el devine directorul Muzeelor din Marsilia, reorganizând ansamblul acestor muzee. El va reamenaja mai multe instituţii printre care Muzeul de Artă Modernă Cantini, Muzeul de Artă Africană, Amerindiană şi Oceanică din cadrul Centrului Vieille Charité. Va crea, de asemenea, un Muzeu al Artelor Decorative, precum şi un Muzeu al Modei. În sfârşit, va pune bazele MAc, Muzeul de Artă Contemporană din Marsilia. Oraşul va deveni astfel un spaţiu privilegiat al creaţiei plastice, expoziţiile de artă modernă şi contemporană contribuind la dinamica excepţională a oraşului.
La finalul anilor ’90, Bernard Blistène îşi va desfăşura activitatea şi în Statele Unite unde va realiza numeroase expoziţii de artă contemporană în cadrul Muzeului Guggenheim. Reîntors în Franţa va lucra o vreme la Centrul Pompidou pentru ca, mai apoi, în calitate de Inspector general al creaţiei artistice să dezvolte parteneriatele între fondurile regionale de artă contemporană, centrele de artă şi muzee. Printre cele mai importante evenimente ale acestei perioade se numără „Trésors publics” (proiect realizat împreună cu prietenul său Ami Barak), „La Force de l’Art”, etc.
Din 2014, Bernard Blistène este director al Muzeului Naţional de Artă Modernă-Centrul de Creaţie Industrială / Centrul Pompidou. Responsabil de unul dintre cele mai importante muzee de artă modernă şi contemporană din lume, beneficiind de aportul unei echipe puternice de treizei de specialişti în conservare, el doreşte să extindă şi să restructureze prezentarea colecţiilor permanente, să dezvolte o politică a achiziţiilor deschisă spre mondializare. MNAM-CCI este un loc deschis tuturor dezbaterilor şi disciplinelor, precum şi tuturor formelor vibrante de creaţie, iar din 2016 dispune de Galeria 0, un veritabil laborator pentru creaţia actuală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *