„Sottobosco”, o trilogie expozițională în onoarea pictorului Ioan Sbârciu

Vizual

Muzeul de Artă Cluj-Napoca în colaborare cu UAD – Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Facultatea de Litere | Departamentul de Limbi și Literaturi Romanice din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Galleria Richter Fine Art (Roma) și cu Sector 1 Gallery (București) are plăcerea de a anunța expoziția intitulată Sottobosco, o trilogie expozițională, îngrijită de Antonello Tolve, care va fi inaugurată joi, 15 noiembriecu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani a profesorului Ioan Sbârciu.

 Ca un nod ce leagă distanțe pe mare, un fir roșu călăuzitor care unește diferitele generații de o urzeală magmatică, unde îți este posibil să întrevezi naturalețea unei întâlniri, prospețimea ospitalității, dorința de a contura o fericită stare de intimitate, aventura culturală începută la Cluj-Napoca cu Sottobosco este o adiere de vânt care aduce cu sine o stare de bine dinspre tărâmuri benefice.

Lipsa indispensabilă a unui sens universal de urmat, briza unui labirint silvestru, locul poetic bogat în cărări de traversat pe care să îți rătăcești cuvântul și să descoperi, în același timp, forța evocativă a semnului, devin centrul unui spațiu expozițional imprevizibil, al unei căutări veșnic neîmplinite, al unui parcurs al cărui aspect narativ unește omul și cultura, omul și gândirea, omul și amintirile, care ies la lumină schimbate, alterate de spațiile memoriei.

Parcurgând cele trei expoziții – fiecare legată, în mod semnificativ, de o expresie referitoare la pădure, preluată dintr-un roman al scriitoarei Grazia Deledda, cu care debutează romanul secolului XX, intitulat Il vecchio della montagna (Bătrânul din munți) – observăm că pictura devine un limbaj care dă glas lumii, un discurs filosofic, o terapie al cărei trarament oferă primul ajutor dezordinii generale a conceptelor ce afectează omul, devine o excavare continuă care irigă și fertilizează suprafața uscată și deshidratată a minții (Wittgenstein).

Născută în urma întâlnirii dintre două personalități explozive (Enzo Cucchi și Ioan Sbârciu), plimbarea, pe care ne-o oferă această expoziție, reprezintă o confruntare constructivă între generații diferite și, în același timp, o împletire rizomatică (deloc haotică) a două atmosfere creative, unite de același fir roșu, de aceeași idee asupra picturii înțelese sub forma unei cercetări, a unei performanțe, realizată de o mână rațională care trasează prin umbra ruptă de lumină sentimentele umanității.

Pictorul Ioan Sbârciu

Freamătul pădurii și al vântului

Itinerariul debutează cu un dialog între doi maeștri ai aceleiași generații, Enzo Cucchi și Ioan Sbârciu, exponenți ai unei picturi complete, care conturează, cu această ocazie, întâlnirea dintre un micro și un macro univers silvestru, unde se instaurează legături între semne, care par să vină în fugă de după colț pentru a se amesteca cu sunetul sumbru al viziunii (Cucchi) și între ample întinderi cromatice, uneori de un verde sticlă, alteori de un verde pal ca vântul glumeț al dimineții, ce adie printre copaci (Sbârciu).  

Vorbim de un prim traseu fascinant în care este posibil să te pierzi în întunericul pădurii, în acțiuni de măestrie rapide și vivace, să te pierzi printre artificii lingvistice de calibru, care lasă să se întrevadă, printre umbre și aparențe (Leopardi), spectrul cald al lucrurilor.

 

Pe fundalul roșiatic al cerului

Cea de-a doua expoziție din cadrul proiectului este reprezentată de o generație de artiști născuți între anii ’70 și ’80 – Georgeta-Olimpia Bera, Kudor Duka István, Cristian Lăpușan, Anca Bodea Mureșan și Andrea Salvino – determinând un moment de analiză lucidă a figurilor în creația artistică, al căror modus operandi atinge realitatea cu o atitudine reflexivă, aplecată asupra intimității, memoriei și timpului în pictură.

Este vorba de un pentagon al cărui caracter vocal se poziționează pe fundalul discret al adâncului pădurii pentru a evidenția liniștea deturnată de peste zi, umbrele care rătăcesc prin negura serii, aerul proaspăt al cotidianității, tragismul și teroarea din spatele istoriei.

Această cea de-a doua etapă, dedicată adâncului pădurii, ne oferă nuanțe picturale ale unor artiști deja formați, ale unor profesori implicați în cercetare și, în același timp, preocupați de didactica artei, cu scopul de a contribui la proliferarea noilor generații de artiști.

 

În răcoarea clară a dimineții

Polifonică, rafinată și densă, deschisă noilor generații din mediul artistic italian și din Școala de la Cluj, cea de-a treia expoziție, descoperită de-a lungul acestui parcurs lingvistic, este un proiect legat mai degrabă de generațiile de artiști născuți la finele anilor ’80 și în prima jumătate a anilor ’90. Trecerea înspre noile generații ale Școlii de la Cluj și ale Școlii de artă italiene – Veronica Bisesti, Gagyi Botond, Dario Carratta, Giovanni De Cataldo, Luca Grechi, Mihai Guleș, Andrei Ispas, Tincuța Marin, Alexandra Mureșan, Oana Năstăsache, Emma Păvăloaia, Jacopo Pinelli, Lucian Popăilă, Marcel Rusu, Andrei Sclifos – reprezintă, în această călătorie, o meditație inevitabilă, nu neapărat asupra prezentului, cât, mai degrabă, asupra procesului de  reîntinerire a lumii creative, care își croiește drum pe teritoriul artei pentru a căpăta glas, pentru a desena forme adâncite în materie (sinoli de materie și formă), pentru a deveni trait d’union între trecut și ceea ce nu mai poate fi numit trecut.

 

Expoziția se va încheia cu o publicație (editura IDEA) care, tout court, trece dincolo de limitele unui catalog, pentru a deveni o expoziție în sine, nicidecum spațiu de documentare, ci spațiul unei acțiuni creative, al descoperirilor entuziasmante, al plasticității însuflețite. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *