7 decembrie 2016

SONDAJ: Cărțile anului

By In Carte, Esenţial

Anul 2016 stă să se încheie și invită la topuri sau la liste de bilanț. A fost un an cu multe apariții editoriale interesante și Clujulcultural.ro, singurul site de cultură clujean din online, a întrebat scriitori, jurnaliști, specialiști în PR care sunt cărțile lor preferate, citite în 2016.

Vor urma articole identice despre filme si spectacole.

Cum unii au citit în 2016….cărți apărute mai demult, am decis să le dăm voi să le nominalizeze. Contează cât au citit nu neapărat că au lecturat cărți apărute în 2016.

Un lucru e cert, chiar dacă lucrează în industrii mari consumatoare de timp, cei chestionați nu fac rabat și își alocă timp pentru lectură. Ar fi și păcat, la ce cărți sunt pe piață.

Așadar, să vedem care sunt cărțile citite:

Florin Moroșanu, director Casa Municipală de Cultură

Mi-a plăcut “Enciclopedia creativității” de Mark A. Runco, Steve R. Pritzker. De fapt titlul e în engleză, ca și cartea, adică Encyclopedia of Creativity. O  carte tehnică, uriașă, însă creativitatea mă pasionează de ceva vreme și cartea asta e cam tot ce trebuie să cunoști despre domeniu. Are două volume și cam 1600 pagini!

 

Cristina Beligăr, jurnalist cultural la Sinteza, Transilvania Reporter:

Cartea preferată pe 2016 este Cazemata de  Tudor Ganea, apărută la Polirom.

Dan Clinci, arhitect, vicepreședinte Ordinul Arhitecților:

Cartea preferată? Olguța si un bunic de milioane, nu mai stiu editura.

Vlad Tăușance, specialist în comunicare, trainer:

Cea mai bună citită pe 2016? A fost Trigger Warnings de Neil Gaiman, cred că a apărut la  HarperCollins.

Cosmina Fernoagă, redactor-șef ActualdeCluj.ro:

Nu știu dacă e cea preferată, că sunt multe, dar recent am citit romanul Onoare de Elik Shafak la Polirom, care e foarte bun.

Cristian Hordilă, director exectiv TIFF:

Carte preferată pe 2016: Copilăria lui Isus de J. M. Coetzee.

Anca Dinu, jurnalist Napoca FM și… comunicator pe alocuri:

Nebunia de a gândi cu mintea ta de Gabriel Liiceanu, editura Humanitas.

Radu Băzăvan, IT-ist,  regizor, blogger aka Groparu.ro

 Thinking, Fast and Slow de Daniel Kahneman: un must read pentru orice pasionat de felul în care lucrează creierul uman. Ți se se pare că poți vorbi la telefon în timp ce mergi pe stradă? Mai gândește-te!

Bogdan Stanciu, redactor la lunarul Sinteza

Mi-au plăcut două cărți mult: Civilizatia. Vestul si Restul de Niall Ferguson și Clinamen. Cum a început Renașterea de Stephen Greenblatt. Ambele la Polirom, cărți foarte bune.

Ștefan Manasia, poet, redactor la revista bilunară Tribuna:

Romanele lui W. G. Sebald, “Inelele lui Saturn” și “Austerlitz” (editate la Art în 2015) + antologia de poezie tînără maghiarăliniște, pace, perversiuni, heppiend” (casa de editură max blecher, 2016)

Manasia

Remus Florescu, coordonator ediție Transilvania la Adevărul:

Sub acoperire în micul Maroc de Hind Fraihi. Jurnalism de investigație, autoarea a arătat acum 10 ani ce se va întâmpla în Moleenbek și cu terorismul islamic în Belgia.

 Alin Șutea, fost jurnalist, specialist în PR și marketing sportiv

 Mi-a plăcut mult Ștefan ZweigLumea de ieri la editura Humanitas.

 Claudiu Padurean, jurnalist ClujToday.ro și România Liberă:

Romanul de Mika Waltari. Este dintr-un ciclu istoric al finlandezului. Apărută la Humanitas.

Vasile Manu, jurnalist la eClujeanul.ro, blogger la Evasile.ro:

Pe 2016 cea mai tare carte e a lui Radu Paraschivescu – Aștept să crăpi (de astăzi, în prime-time), Humanitas. Asta mi-a plăcut pentru umorul cu care tratează viața cotidiană din România anului 2016.

Alexandru Mânzat, violoncelist, Opera Română Cluj: Partick SüskindContrabasul, cred că la Humanitas a apărut. Mi-a plăcut cel mai mult.

Cristian Ivaneș, jurnalist, fondator RadioClassicOne.ro :

 Leningrad de Anna Reid la Editura Corint

și cu voia dumneavoastră,

Tiberiu Fărcaș, jurnalist, fondator Clujulcultural.ro:

Ultimul Cavaler al fotbalului romantic de Cristian Aszaloș, carte apărută la Editura Școala Ardeleană, pentru parfumul de epocă și poveștile superbe din carte plus prezentarea grafică de excepție.

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.