Smida Jazz Festival propune concerte cu Exit Oz și A C Leonte la Someș Delivery

Cooltura Special

Weekendul 17-18 iunie aduce la Cluj zeci de evenimente și noi amenajări pe Someșului, în cadrul celei de a treia ediții Someș Delivery.

Evenimentele includ concerte de jazz în parteneriat cu Smida Jazz Festival, DJ sets, ateliere pentru copii alături de MiniREACTOR, lansări de carte alături de Cărturești, proiecții de filme, board games și un mini-târg.
Someș Delivery va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni pe tronsonul de râu aflat între podul Garibaldi și „Podul zburător” (puntea pietonală, albastră,  ce leagă bvd. 1 Decembrie 1918 de parcul „Iuliu Hațieganu”).

 

„Zona este deja una populară, în care mii de clujeni aleg să își petreacă timpul liber, însă cu prea puține opțiuni de recreere care să includă Someșul”, spune Mihai Mateiu, coordonatorul proiectului.

 Un ponton inaugurat în 28 mai a reușit deja să-i convingă pe clujeni să redescopere râul dintr-o nouă perspectivă, chiar de la malul apei, iar acesta va fi completat în weekendul următor de zeci de alte evenimente și intervenții.

„Am decis să continuăm activitățile care utilizează în mod direct apa: bărci și hidrobiciclete, completate pe timp de noapte de ambarcațiuni luminiscente, vom amenaja o insulă naturală cu o expoziție de amintiri ale riveranilor iar sunete din timpul activităților de curățare a Someșului au fost transformate în muzică”, explică Mihai Mateiu.

 

Bărcile și hidrobicicletele se vor putea plimba pe Someș în ambele zile de weekend, între orele 10-22, iar folosirea lor va fi gratuită pentru participanți.

 

O insulă plutitoare, construită din sticle de plastic și amenajată cu vegetație locală, va deveni un spațiu expozițional inedit. Ea va fi atât o „insulă a memoriei”, arhivând amintirile locuitorilor din zonă despre Someș, cât și un mod de a atrage atenția asupra dispariției insulelor naturale de pe Someș.
Un spațiu special de joacă pentru copii, Happy Color, va fi deschis între orele 10 și 18, iar cei mici se vor putea delecta și la laboratorul de creație „Splash!”, în reprize programate zilnic între orele 10-13 și 16-19.

Concerte pe mal

Serile sunt dedicate celor mari. Sâmbătă, pe malurile Someșului vor avea loc concerte Groove Salad și Sisters, iar în parteneriat cu Smida Jazz Festival, pe scena Someș Delivery vor urca sâmbătă Exit Oz & A C Leonte Live.

Duminică, programul îi include pe DJ Rapada și o proiecție de film de foarte scurt metraj, din selecția festivalului Tres Courts, organizat de Institutul Francez.

PROGRAMUL SOMEȘ DELIVERY 2017

SÂMBĂTĂ
10:00 – 20:00 Ambarcațiuni pe apă. (Ponton & Debarcader)
10:00 – 13:00 & 16:00 – 19:00 Splash! Laborator de creație cu MiniREACTOR | Someș Delivery (La Butuci)
10:00 – 18:00 Happy Color. Spațiu de joacă. (La Butuci)
11:00 – 14:00 Inaugurare SD ’17 / Lansare Someș Expres / Masa bunei vecinătăți (Pavilion Someș Delivery)
18:00 – 19:00 Lansare de carte „Cexina Catapuxina” | Someș Delivery (Pavilion Someș Delivery)
19:00 – 22:00 Concert Groove Salad | Someș Delivery (Cotton Club)
19:00 – 23:00 Concert DJ set Sisters (Pavilion Someș Delivery)
20:00 – 23:00 Smida Jazz la Someș Delivery – Exit Oz & A-C Leonte LIVE (Scena Someș Delivery)
21:30 – 23:30 Proiecție Capitol (La Butuci)
20:00 – 00:00 Trash Songs (lângă Podul Albastru)

DUMINICĂ
10:00 – 20:00 Ambarcațiuni pe apă. (Ponton & Debarcader)
10:00 – 13:00 & 16:00 – 19:00 Splash! Laborator de creație cu MiniREACTOR. (La Butuci)
10:00 – 18:00 Happy Color. Spațiu de joacă. (La Butuci)
09:00 – 14:00 Oser pe (lângă) Someș | Someș Delivery
16:00 – 17:30 Expediţia “Someșul meu”
17:30 – 19:00 Atelier De-a Arhitectura: “Someșul meu” (La Butuci)
18:00 – 19:00 Lansare de carte „Copilăria lui Kaspar Hauser” | Someș Delivey (Pavilion Someș Delivery)
19:00 – 22:00 Concert Groove Salad | Someș Delivery (Cotton Club)
19:00 – 23:00 Concert DJ set Sisters (Pavilion Someș Delivery
18:00 – 21:00 Concert by DJ Rapala | Someș Delivery (Scena Someș Delivery)
21:30 – 23:30 Proiecție Tres Courts International Film Festival (Scena Someș Delivery)
21:30 – 23:30 Proiecție Capitol – Grădina Cinema (La Butuci)
22:00 – 2:00 Trash Songs (lângă Podul Albastru)

PROIECTE DIN CONCURSUL SOMEȘ DELIVERY
● Casa din copac, loc de joacă | Echipa: Boca Ștefania, Pop Catalin
● Nature Desks | Echipa: Ioana Biriș (NL) & Oana Hodade (RO)
● Insula | Echipa: Daria Seușan – concept și construcție, Roxana Ocoș – concept, Oana Pop – micul grădinar, Grig Vulpe – tânăr antropolog, Flaviu Petean – micro-reciclator, Silvia Seușan – sociolog, Raluca Vadu – antropolog, Cosmin Moise – sociolog, Anda Iosip – botanist, Andrei Bobiș – sunetist
● Ophelia | Artist: Marius Bucea
● Capitol Cinema | Echipa Save or Cancel: Cristina Popa – designer social, Andrei Racovițan – arhitect, Alexandru Iacob – fotograf
● Somn la Someș | Artist: Alina Andrei
● Trash Songs | Echipa: UNIVERSAL PLEASURE FACTORY: Panna Adorjáni, Kinga Ötvös, Kata Bodoki-Halmen, Marius Bucea

Despre Someș Delivery
Someș Delivery e un proiect independent care provoacă și testează ideile comunității pentru integrarea Someșului în viața orașului Cluj-Napoca. Mai multe detalii despre proiecte și eveniment găsiți aici.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național.
AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite.
Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *