Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) a anunţat vineri a treia sesiune de finanţare pe anul acesta, dedicată proiectelor editoriale, cu un buget total de 800.000 de lei.
Bugetul sesiunii III/ 2021, alocat prin subvenţie de la Ministerul Culturii, e distribuit pe următoarele secţiuni: carte (500.000 de lei), reviste şi publicaţii culturale (150.000 de lei) şi Ediţii de poezie (100.000 de lei). Pentru contestaţii este prevăzut un buget de 50.000 de lei.
„Consiliul AFCN este continuu preocupat prin propunerile strategice să susţină interesul faţă de cultura scrisă, mai cu seamă cea contemporană. Sperăm că perioada de izolare a fost utilă scriitorilor şi editorilor pentru pregătirea de proiecte noi şi că finanţările vor face posibile şi anul acesta lecturi surprinzătoare, parcursuri poetice şi informaţii culturale de actualitate pentru publicul de toate vârstele”, a declarat într-un comunicat Irina Cios, directoarea AFCN.
Începând cu 10 mai, va fi deschisă şi aplicaţia de depunere a candidaturilor pentru comisiile de evaluare. Candidatura se depune individual, prin completarea unui profil personal în aplicaţia online, accesibilă la afcn-experti.ro, urmată de selectarea butonului de înscriere la sesiunea curentă şi selectarea a maxim două arii tematice de expertiză.
Rezultatele finale ale acestei sesiuni vor fi anunţate la începutul lunii august.