”Separatiștii” maghiari de la Teatrul de Păpuși ”Puck” au pierdut definitiv procesul la Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării (CNCD) care a constatat că nici poeste de discriminare la ”Puck”, asa cum ei au acuzat. Procesul l-a câștigat ex-directorul Emanuel Petran, dat jos de Consiliul Județean (CJ). Teatrul e în subordinea CJ.

Intitulat Grupul de Iniţiativă pentru Teatrul de Păpuşi Maghiar din Cluj (sic!),  acesta militează din august 2020, în campanie electorală,  pentru ruperea de „PUCK„ și trecerea la un teatru maghiar separat, de sine stătător, bugetar! Fostul director al Teatrului , Emanuel Petran, a acuzat atunci conducerea UDMR Cluj că a făcut un subiect de campanie electorală din ruperea în două a Teatrului și a sprijinit, prin Csoma Botond, candidatul UDMR la primăria Cluj (acum la al doilea mandat de deputat) scindarea pe criterii etnice a reputatului teatru!

Acum însă, transmite grupul presei, a atacat decizia în instanță. 

Redăm comunicatul acestuia: 

FAPTE

Am luat la cunoştinţă cu surpriză şi dezamăgire decizia 393/12.04.2021 Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, în care instituţia sus numită consideră că distribuirea spectaculos disproporţionată  a resurselor umane şi materiale din cadrul Teatrului de Păpuşi Puck nu reprezintă discriminare. Pentru a demonstra câteva din inegalităţile existente, iată FAPTELE, recunoscute în dosar tocmai de către Teatrul de Păpuşi Puck:

 

  1. Secţia română al Teatrului de Păpuşi Puck este condusă de şeful de secţie în baza unui contract de 4 ore/zi, în timp ce şeful de secţie al secţiei maghiare prestează aceeaşi muncă în doar 2 ore/zi.

 

  1. Activitatea secţiei române din cadrul Teatrului de Păpuşi PUCK este sprijinită de un responsabil PR, vorbitor de limba română, în timp ce comunicarea şi activitatea de PR al secţiei maghiare este desfăşurată de secretarul literar al secţiei, care nu are calificarea necesară pentru această muncă.

 

  1. Autobuzul cel nou, achiziţionat de Teatrul de Păpuşi Puck a parcurs mai bine de 10.000 de kilometri până când secţiei maghiare i s-a permis să-l folosească măcar o singură dată.

 

  1. În perioada 2017-2020 secţia română al Teatrului de Păpuşi Puck a participat la 13 festivaluri internaţionale din străinătate (Turcia, Belgia, Canada, Rep. Moldova, Franţa), în timp ce secţia maghiară a fost trimisă doar la un singur festival (în Ungaria).

 

  1. În perioada noiembrie 2018 – noiembrie 2020 Teatrul de Păpuşi Puck a cheltuit mai bine de 20 de ori mai mult pe deplasările la festivaluri internaţionale ale secţiei române decât pe deplasările similare ale secţiei maghiare. Instituţia a declarat că, în perioada sus menţionată, s-au cheltuit 122.639,02 lei pe deplasările secţiei române şi 5.291,87 lei pe deplasările secţiei maghiare.

 

Sunt juste cele de mai sus? În opinia CNCD da. Noi considerăm că nu. De aceea, în speranţa de a obţine dreptate, am contestat în instanţă decizia! Mulţumim tuturor, care ne-au încurajat şi ne-au oferit sprijin în demersurile noastre şi continuă să ne fie alături!

 

Grupul de Iniţiativă pentru Teatrul de Păpuşi Maghiar din Cluj

 

Cluj, 14 iulie 2021”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.