22 octombrie 2015

Sentinţă definitivă! Urmaşii Veturiei Goga au pus mâna pe Castelul Goga de la Ciucea!

By In Clio, Esenţial

Miercuri a fost comunicată de instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sentinţa definitivă la recursul intentat de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj în procesul dintre moştenitorii castelului Goga din Ciucea şi instituţia care administrează judeţul.

Instanţa ÎCCJ a respins recursul CJ  Cluj la decizia instanței din decembrie 2014 prin care întregul complex muzeal de la Ciucea a fost retrocedat urmașilor Veturiei Goga, informează ziarul Făclia de Cluj.

”Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii Mureşanu Florin Gheorghe, Mureşanu Eugenia şi Mureşanu Radu, Pompiliu Marius şi de pîrîţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.R.F.P. Bucureşti şi Judeţul Cluj prin preşedintele Consiliului Judeţean Cluj împotriva deciziei civile nr. 570 A din 16 decembrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie. Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de Despărţămîntul Asociaţiunii ASTRA prin preşedinte Popa Mircea. Irevocabilă”, arată sentinţa publicată în exclusivitate Făclia de Cluj.ro

Consiliul Judeţean a fost reprezentat de juristul Simona Gaci, însoţită de preşedintele Societăţii Culturale „ASTRA” Cluj, istoricul literar Mircea Popa şi juristul UBB-ul, în calitate de consultanţi.

“Sunt răvăşit. E o veste îngrozitoare pentru cultural clujeană. Nu mai ştiu ce să facem, poate recurs în anulare. Vom lupta în continuare, vom protesta împotriva unei sentinţe scandaloase a Justiţiei româneşti”, a comentat în exclusivitate pentru clujulcultural.ro istoricul literar Mircea Popa, specialist în opera lui Octavian Goga.

Procesul a fost câştigat iniţial de moştenitori.

Practic, moștenitorii lui Octavian Goga au obţinut în instanţă anularea actului de donație către Statul Român privind domeniul de la Ciucea și deci intrarea acestuia în proprietatea lor.

goga

Practic, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de urmaşii Veturiei Goga prin care au solicitat constatarea nulitãții absolute a donației fãcute de soţia poetului Statului Român, repunerea în posesia complexului de clãdiri. Totodată, şi despăgubiri pentru bunurile care nu mai pot fi restituite în naturã.

Făclia de Cluj a scris că în 2005, Florin-Gheorghe Mureșanu, Radu Mureșanu și Eugenia Mureșanu, care se pretind a fi urmași ai Veturiei Goga, au deschis o acțiune în revendicare pentru Muzeul “Octavian Goga” din Ciucea, chemînd în fața instanței Judecãtoriei Sectorului IV din București Statul Român, Județul Cluj, Ministerul Finanțelor Publice și Primãria comunei Ciucea. Ei au solicitat constatarea nulitãții absolute a donației fãcute de Veturia Goga Statului Român și repunerea în posesia complexului de clădiri care au aparținut soției poetului, iar pentru bunurile care nu mai pot fi restituite în natură cer despăgubiri.

”Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că: Admite în parte cererea de chemare în judecată completată şi precizată. Constată nulitatea absolută a donaţiei realizate prin Oferta de donaţie autentificată sub nr.1209 din 17.02.1966, Decizia nr.132 din data de 17.02.1966 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Cluj, Actul de donaţie autentificat sub nr.326 din 10.06.1966 şi Decizia nr.616 din data de 23.06.1966 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Cluj. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei, în sensul respingerii capetelor de cerere vizând : – nulitatea absolută a testamentului întocmit la data de 10.06.1966 de Veturia Goga în favoarea Statului Român pentru aceleaşi bunuri obiect al donaţiei menţionate; – constatarea ineficacităţii acestui testament; – revendicarea bunurilor obiect al donaţiei menţionate şi cel privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile care nu mai pot fi restituite, precum şi pentru alterările produse, ca neîntemeiate. Respinge cererea intimatului Judeţul Cluj de acordare a cheltuielilor de judecată aferente fazei de apel, ca nefondată. Ia act că apelanţii reclamanţi şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată”, se arată în sentinţă.

Castelul de la Ciucea

Domeniul de la Ciucea a fost cumpãrat de Octavian Goga în 1920 de la Bontza Berta, vãduva poetului maghiar Ady Endre. Valoarea tranzacției a fost de 280 mii de coroane, bani pe care Goga i-a împrumutat de la banca Agricolã. Domeniul cuprinde castelul și mai multe anexe gospodãrești. În castelul reconstruit în perioada interbelicã de Goga se aflã astãzi muzeul Memorial “Octavian Goga”. Muzeul adăpostește o vastã colecție de covoare, port popular si alte obiecte de artă populară adunate de către Octavian Goga de pe toate meleagurile țãrii, precum și o impresionantă bibliotecă. În grãdinã se aflã mauzoleul poetului și al soției sale, Veturia Goga. Tot în gradinã se aflã o biserica de lemn din sec. XVI adusã aici de cãtre Octavian Goga.
Conform documentelor, întregul complex a fost donat de Veturia Goga, în anul 1966, statului român.

1 Comment
  1. […] Cum a pierdut statul Castelul lui Octavian Goga […]

    Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.