3 mai 2016

Se duelează în expoziţii. Începe Maratonul UAD la Casa Matei

By In Esenţial, Vizual

Joi, 05.05.2016, ora 19:00, debutează în Galeria Casa Matei din cadrul UAD Cluj-Napoca, primul “duel” expoziţional de pe agenda celei de a şasea ediţii a competiţiei de proiecte expoziţionale individuale EXPO MARATON 2016, proiect cultural finanţat şi în acest an de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca şi Galeria Casa Matei vă invită să vizitaţi expoziţiile semnate de Bogdan Teodora Diana, an III, Pictură – Acesta NU este Pop-Art și Filimon Alexandra, an III,  Grafică – Sexy Toys.

Prin proiectul propus pentru Expo Maraton 2016,  sugestiv intitulat Acesta NU este Pop-Art, Bogdan Teodora Diana doreşte să ilustreze universul celebrului personaj al lui Nabokov – Lolita, dar şi procesul de seducție şi elementele implicite, auxiliare acestuia. Inspirate de pop-art atât din punct de vedere conceptual, cât şi cromatic, vizual, lucrările din seria Acesta NU este Pop-Art invită la o „degustare” a dulciurilor care fac obiectul acestora, însă, dincolo de pofta de a muşca din prăjituri, de aluziile sexuale mai mult sau mai puţin explicite, tânăra artistă redă şi un joc al seducţiei, emoțional și mental, deopotrivă.

Filimon Alexandra

Sexy Toys, proiect propus de Alexandra Filimon, are la bază o serie de păpuşi de pluş a căror încărcătură trece dincolo de ludic, intrând într-o zonă a sexualităţii mai mult sau mai puţin exacerbate. Jucăriile sexy doresc să se joace cu mintea oamenilor și să încerce să le sporească imaginația. Totodată, vor să îi pună în situația de a privi cu alți ochi problemele şi situaţiile cu care se confruntă şi la care sunt expuşi copiii în contextul contemporan, când toate informațiile sexuale și pornografice sunt ușor de accesat, iar iniţierea unor discuții despre sexualitate este din ce în ce mai necesară.

Celor două expoziţii li se vor adăuga în fiecare zi de marţi şi de joi până în 31 mai 2016, alte 14 expoziţii, după cum urmează: marți, 10 mai 2016 Pandele Radu, master I, Pictură – Urmașii lui Cain / Barna Gabor, master II, Sculptură – Step by Step; joi, 12 mai 2016 Guleș Mihai, master I, Pictură – Torso / Stătică Anca – Emilia, an III, Sculptură – Traces; marți, 17 mai 2016 Chiriță Florentina, master II, Arte textile-design textil – ShRoom / Langa Daria, an I, Grafică – des/prins; joi, 19 mai 2016 Kilyen Eszter, an III, Pictură – Monștri protectori / Roman Andra, master II, Foto-video – World Wide Women; marți, 24 mai 2016 Bălan Vladimir Ionuţ, master I, Pictură –Negru de fum / Cătărău Vasile, master I, Ceramică – Indus în Industrializare; joi 26 mai 2016 Ispas Andrei, an III,  Pictură – Pseudos / Ionel Mihai, master I ,Sculptură – Sihla; marți 31 mai 2016 Dragomir Sabina Elena, master II, Pictură – Intimacy. Beyond Appearance / Dobriban Melinda, master I,  Sculptură – Afrodiziac.

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 2 iunie 2016, marele premiu fiind acordat pe baza votului publicului şi constând într-o călătorie de documentare la Bienala Internaţională de Artă Contemporană de la Liverpool. În cadrul festivităţii de premiere vor mai fi decernate şi Premiul juriului, precum şi premiile AFCN sau cele ale sponsorilor Rembrandt Graphic Centre şi Delissima Pizzeria. Tot atunci vor fi înmânate şi premiile din partea partenerilor Expo Maraton din acest an: Institutul Francez Cluj-Napoca, Institutul Goethe, Institutul Polonez din Bucureşti, Bazis Contemporary Art Studio, Lateral Art Space, Galeria Şoimii Patriei, Galeria Plan B şi Galeria Quadro.

Ca o noutate în acest an, „Expo Maraton 2016” va beneficia şi de un eveniment conex realizat în parteneriat cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca, şi anume o expoziţie a câştigătorilor marilor premii din ediţiile precedente ale manifestării din anul 2011 până în 2015.

Eveniment inovator atât pentru universitatea noastră, cât şi pentru scena artistică şi publicul larg din Cluj-Napoca, “Expo Maraton” propune si realizează un exerciţiu de vizibilitate pentru tinerii artişti. Scopul principal al manifestărilor artistice inţiate prin intermediul acestei competiţii este de a genera o platformă de lansare pentru tinerii artişti şi de a-i motiva pe aceştia în a crea un dialog cu publicul larg.

Ediţiile anterioare ale evenimentului s-au bucurat de un public numeros şi au fost receptate pozitiv atât de studenţii şi masteranzii UAD, cât şi de publicul larg şi mass-media. Tocmai de aceea, evenimentul se doreşte a fi mediatizat şi în acest an în cadrul UAD, în presa, radioul şi televiziunea locală, dar şi pe reţeaua de socializare Facebook.

Galeria Casa Matei vă aşteaptă să participaţi la evenimentele lunii mai şi să decideţi câştigătorul marelui premiu.

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.