Scandalul Eliade. Nepotul susţine că dreptul de a decide viitorul documentelor familiei îi aparţine

Carte

Nepotul lui Mircea Eliade, profesorul universitar Sorin Alexandrescu, a anunţat pe Facebook că licitaţia Historic a fost blocată legal şi că dreptul de a decide viitorul documentelor familiei îi aparţine. Pe de altă parte, luni seară, când ar urma să aibă loc vânzarea, este programat un marş pentru „salvarea tuturor manuscriselor ale lui Eliade”, informează News.ro

Profesorul universitar Sorin Alexandrescu a scris joi seară pe Facebook: „În calitate de unic moştenitor al dreptului de publicare a cărţilor, manuscriselor şi documentelor Mircea Eliade, unchiul meu, acordat prin testament de Mircea şi, respectiv, Christinel Eliade, soţia sa, am iniţiat demersurile juridice necesare împotriva intenţiei Casei de Licitaţii Historic de-a pune în vânzare asemenea documente pe data de 16 decembrie. Ca urmare, această vânzare a fost blocată legal. Dat fiind că avocaţii mei m-au sfătuit să nu anunţ acest lucru prematur, o fac abia acum. Urmează să vedem ce se va întâmpla în continuare cu aceste documente. Consider că dreptul de-a decide viitorul unor documente ale familiei mele îmi aparţine mie, nu altor persoane sau instituţii”.

Miercuri şi joi, reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi ai casei de licitaţii Historic au purtat discuţii privind cumpărarea directă a celor circa 15 scrisori, cărţi poştale şi manuscrise-ciorne ale unor articole scrise de Mircea Eliade din arhiva istoricului literar Mircea Handoca. Negocierile au eşuat din cauze procedurale, după cum a anunţat ministerul, astfel că instituţia de stat a cerut ajutorul Arhivelor Naţionale.

„Suntem absolut convinşi că, în interesul protejării acestui patrimoniu arhivistic şi deopotrivă cultural deosebit de valoros pentru ţara noastră, Arhivele Naţionale vor proceda la instituirea dreptului de preempţiune şi o parte importantă din istoria noastră va fi păstrată în patrimoniul naţional”.

Miercuri, Ministerul Culturii a transmis că avea drept de preempţiune pentru respectivele documente şi că nu a fost înştiiţat cu privire la această licitaţie. 

Istoricul Alin Ciupală, expertul casei de licitaţii Historic a explicat joi pentru News.ro că au avut loc consultări între cele două părţi pentru găsirea unei soluţii în acest caz. El a precizat că nu este vorba despre manuscrise literare ale scriitorului, dar că şi în cazul acestei licitaţii s-a acţionat în conformitate cu legea, Arhivele Naţionale fiind înştiinţate în prealabil.

Luni, la ora 19.00, este programat marşul „Salvaţi toate manuscrisele lui Eliade!”, iniţiat de Cosmin Ciotloş, Radu Vancu, Dana Jalobeanu, Eugen Ciurtin şi Cătălin Cioabă. Punctul final este strada Intrarea Amzei 2, unde se află sediul casei de licitaţii Historic.

Peste 1.600 de persoane au semnat o petiţie lansată online de scriitorul Radu Vancu prin care este cerută blocarea licitaţiei.

Din colecţia istoricului literar Mircea Handoca, dar şi din alte fonduri, au mai fost licitate în ultimii doi ani, la Artmark, scrisori, cărţi semnate de Eliade şi alte documente.

Reprezentanţii casei de licitaţii Historic nu au putut fi contactaţi până la momentul publicării acestei ştiri.

Eliade, în licitaţie – Negocierile dintre Ministerul Culturii şi Historic au eşuat din cauze procedurale. Instituţia a cerut ajutorul Arhivelor Naţionale

Negocierile dintre Ministerul Culturii şi casa de licitaţii Historic privind cumpărarea directă a unor scrisori, cărţi poştale şi manuscrise-ciorne ale unor articole scrise de Mircea Eliade au eşuat din cauze procedurale, astfel că instituţia de stat a cerut ajutorul Arhivelor Naţionale. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un anunţ publicat joi seară pe pagina de Facebook, Ministerul Culturii a transmis că a solicitat o întâlnire cu reprezentanţii casei de licitatii Historic „în încercarea de a demara negocierile privind achiziţionarea directă a bunurilor dar, din nefericire, aceste negocieri au eşuat din cauze procedurale”.

În urma eşecului, Ministerul Culturii a solicitat Arhivelor Naţionale ale României să se alăture „demersului de salvare a patrimoniului şi să exercite dreptul de preempţiune al Arhivelor Naţionale în baza prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 16 din 2 aprilie 1996 a Arhivelor Naţionale republicată, care instituie dreptul de preempţiune al Arhivelor Naţionale la achiziţionarea documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic al României”.

A fost adăugat: „Suntem absolut convinşi că, în interesul protejării acestui patrimoniu arhivistic şi deopotrivă cultural deosebit de valoros pentru ţara noastră, Arhivele Naţionale vor proceda la instituirea dreptului de preempţiune şi o parte importantă din istoria noastră va fi păstrată în patrimoniul naţional”.

Ministerul a reamintit operatorilor economici, caselor de licitatie sau anticariatelor, obligaţia lor legală, conform Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, art. 36, alin.1: „Bunurile culturale mobile, proprietate a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, clasate în tezaur, pot face obiectul unei vânzări publice numai în condiţiile exercitării dreptului de preempţiune de către statul român, prin Ministerul Culturii, şi cu respectarea dispoziţiilor art. 35 alin. (7)”.

Istoricul Alin Ciupală, expertul casei de licitaţii Historic a explicat joi pentru News.ro că au avut loc consultări între cele două părţi, pentru găsirea unei soluţii în acest caz. El a precizat că nu este vorba despre manuscrise literare ale scriitorului, dar că şi în cazul acestei licitaţii s-a acţionat în conformitate cu legea, Arhivele Naţionale fiind înştiinţate în prealabil.

Licitarea celor aproximativ 15 loturi – scrisori, cărţi poştale şi manuscrise-ciorne de articole ale lui Mircea Eliade – din arhiva Mircea Handoca urma să aibă loc pe 16 decembrie.

Ciupală a mai explicat că nu este vorba despre manuscrise literare ale lui Mircea Eliade, ci despre diverse scrisori, cărţi poştale şi ciorne ale unor articole care, importante la rândul lor, au fost publicate în trecut.

„Nu sunt manuscrise literare, dar asta nu înseamnă cu nu sunt importante. Trebuie să se înţeleagă foarte bine că aceste documente reprezintă scrisori pe care el le-a trimis familiei în perioada în care se afla la studii în India. Scrisorile sunt publicate, sunt cunoscute de specialişti, nu sunt texte inedite. Repet, asta nu le scade cu nimic importanţa. Şi sunt două manuscrise care reprezintă un fel de ciorne ale unor articole pe care Eliade le-a publicat în România înainte să plece din ţară. Deci, cred că nuanţele acestea sunt importante tocmai pentru ca oamenii să ştie despre ce este vorba”.

 În cazul în care nu se va ajunge la o concluzie cu reprezentanţii ministerului, Ciupală a spus că nu a fost stabilită o direcţie de acţiune. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *