Scandal în jurul noului Centru Comunitar și de Tineret Dacia. Asociaţia ColectivA acuză blocaj din partea primăriei

Clio Special

Asociația ColectivA, cu sediul în Fabrica de Pensule,  acuză primăria de blocarea activităţilor la noul Centru Comunitar și de Tineret Dacia, cum se numeşte acum încă neinauguratul cinematograf Dacia, refăcut recent de primărie.

Asociația ColectivA este una din asociaţiile care s-au impus în ce priveşte sprijinirea culturii alternative în cel mai mare cartier al Clujului, Mănăştur, şi care, până acum, în parteneriat cu Primăria, a amenajat spaţiul La Terenuri, devenit cunoscut şi folosit ca cinematograf în aer liber şi de către TIFF.

Redăm scrisoarea deschisă adresată de ascoiaţie primarului Emil Boc:

„Scrisoare deschisă
Zilele Mănășturului la Cinema Dacia?
În atenția: Domnului Primar Emil Boc,

     Asociația Colectiv A desfășoară activități – cercetări, ateliere educative, evenimente comunitare – în zona La Terenuri, în școli partenere și în cartierul Mănăștur de mai bine de 4 ani. Dezvoltăm în această zonă evenimente pentru cetățenii cartierului, 3 ediții din Zilele Mănășturului în cadrul Zilelor Clujului, festivaluri pentru tineret și ocazii prin care întâlnim publicul mănășturean atât cu invitați străini, români și maghiari, dar și cu propriile talente și speranțe tinere din cartier. Am lucrat în această perioadă cu mai bine de 20 000 de beneficiari constanți, locuitori ai cartierului și orașului.

Mulțumim Primăriei Cluj-Napoca pentru reabilitarea fostului Cinema Dacia și transformarea acestuia – conform nevoilor exprimate în 2013 în cadrul Bugetului participativ pentru Mănăștur la care și asociația noastră a luat parte – în “Centru Comunitar și de Tineret Dacia”. Ne bucurăm că am putut lua parte (voluntar) și la procesul de planificare în vederea reabilitării acestui spațiu, invitând aici experți din domeniile artelor spectacolului, sistemelor de sonorizare, light design, expertiză de care în final s-a ținut prea puțin cont.

Pentru munca noastră înseamnă un pas enorm înființarea și asumarea unui Centru Comunitar pentru Mănăștur și locuitorii acestuia. Înseamnă să trecem la alt nivel, la o maturitare în cadrul muncii noastre din acest cartier, având la dispoziție de acum încolo un spațiu bine echipat și pregătit pentru diversitatea socială și culturală de aici. Ne-am bucurat să anunțăm publicul în acest an că, pe lângă zona La Terenuri vom organiza evenimente și în Centrul Dacia, toate pliându-se atât pe istoria cât și specificul din prezent al spațiului și comunităților care trăiesc în cartier.

manastur

Ne bucurăm că în cadrul Canditaturii Cluj-Napoca 2021 munca noastră din cartierul Mănăștur este dată drept exemplu de creativitare socială și dezvoltare a publicului. Bugetul Participativ al Mănășturului este de asemenea menționat. Însă dorim să vedem și din partea Primăriei asumarea reală a acestor proiecte și încurajarea lor în a se dezvolta responsabil. [1]

Cu toate acestea, datorită unei erori de programare și comunicare cu angajații Primăriei Cluj care se ocupă de acest spațiu am ajuns în situația ca cea de-a 4-a edițiea Zilelor Mănășturului (21-22 mai) să nu poată să își desfășoare activitățile și în cadrul centrului Dacia. Ne găsim în situația a fi programați în paralel cu 2 evenimente importante pentru Cluj. Noi deja am programat evenimente precum Teatru Comunitar, Teen Stage, Dezbateri și un Concert, toate planificate pentru acest spațiu. Legat de întregul program al Zilelor Mănășturului, programat inițial atât La Terenuri cât și la Centrul Dacia, amintim:  concerte cu Aminda & The good company, Seara Hip Hop cu Kido de la Personal și Macanache (București), Teen Stage cu Trupe de muzica ale liceenilor si teatru comunitar, Open Stage pentru talente de toate varstele, Dezbateri și prezentări, Ateliere pentru copii și tineri (Jonglerii, Tras cu arcul, Să pictăm în natură etc.), Atelierele Părinte de Mănăștur și multe altele.Vă reamintim că munca noastră în cartier este de a implica locuitorii la producerea culturii locale și la prezentarea ei în fața mănășturenilor. Încurajăm tinere talente care produc teatru, muzică, dans și alte forme de cultură locală și le oferim o scenă, un loc de manifestare liberă în fața comunităților de aici; părinții și bunicii acestora contribuie și ei prin participarea la acest proces dar și la un schimb între generații care rar este încurajat real. În plus, prin faptul că pe lângă produsele culturale locale invităm și artiști din țară și străinătate denotă faptul că numeroși actori culturali și urbani sunt interesați de munca noastră. Chiar anul acesta avem o premieră în Cluj prin prezența Companiei C-Dance Center din Japonia Miyazaki care vor fi prezenți în cartier prin workshopuri de dans și spectacole pentru tineri. În plus, artistul internațional Dan Perjovschi este și el unul din highlight-urile prin care Zilele Mănășturului este pus pe harta globală.

Faptul că ni se oferă una din sălile Centrului Dacia doar dupa ora 18.30 ni se pare o reală lipsă de înțelegere și asumare din partea Primăriei Cluj a activităților pe care le desfășurăm în acest cartier. Din cele două zile cerute inițial am insistat să beneficiem măcar de o zi integrală, dar și acest lucru nefiind posibil. Menționăm că evenimentele organizate de noi nu se pot desfășura în alt cartier din Cluj, fiind co-create împreună cu cei de aici.

Vedem o problemă atât de programare cât și de viziune asupra acestui loc. Cea de programare ne dorim să nu fie replica metodei folosite la Cazino, în care orice programator de evenimente, profit sau non profit, prin faptul că dacă vine primul și rezervă spațiul are întâietate, fie gratuit fie cu chirie. Mai mult, în cazul Dacia suntem informați că deja s-au stabilit rezervări, înainte ca Centrul Dacia să fie inaugurat și fără o comunicare oficială către posibilii beneficiari, fară ca mănășturenii să fie incluși. În cazul Centrului Comunitar Dacia, solicităm Primăriei să elaboreze împreună cu societatea civilă o strategie care să se plieze în primul rând pe nevoile cartierului cât și să încurajeze grupuri informale și produse culturale locale să devină prioritare pentru acest loc. Dacă se aplică sistemul pe care Primăria Cluj îl practică în spațiile sale centrale nu se va ajunge decât la un val cantitativ de evenimente care nu au legătură cu beneficiarii săi direcți, chestionați în 2013 în cadrul Bugetării Participative. Cu această ocazie vă propunem organizarea unei dezbateri pe această temă cu participarea mai multor actori culturali locali și cu reprezentanți decidenți din Primăria Cluj.

LA TERENURI

 De asemenea, vă precizăm că în data de 30 martie a.c. am depus o cerere prin care Asociația Colectiv A împreună cu TIFF, reprezentat de Tudor Giurgiu vă solicitam o întrevedere pentru a discuta strategia pe care doriți să  abordați cu privire la Centrul Dacia. Până acum nu ni s-a răspuns la aceasta solicitare.

În această situație în care nu putem să ne bucurăm noi și publicul mănășturean nici măcar de o zi rezervată în centrul Dacia în cadrul Zilelor Mănășturului, preferăm să nu utilizăm deloc acest spațiu și să ne concentrăm evenimentele doar în spațiul Verde de La Terenuri, fapt care va afecta destul de mult programarea noastră culturală din această ediție, dar care va aduce și dezamăgirea a numeroși mănăștureni activi cu care lucrăm aici, tineri, părinți sau bunici dornici de schimbare și implicare chiar la ei acasă.

Mai mult, vă anunțăm cu regret că reprezentantul Primăriei, Cristian Manolachi, în cadrul grantului din partea Fundației Bosch – MitOst – Actors of Urban Change dedicat dezvoltării unui program participativ la Centrul Dacia, nu va mai face parte din echipa interdisciplinară de implementare.

Cu respect,

Laura Panait, Asociația Colectiv A / coordonator proiect

Zilele Mănășturului @ Zilele Clujului”

Contactat de Clujulcultural.ro, Cristian Manolachi nu a dorit să comenteze. „Adresaţi-vă biroului mass media pentru amănunte”, a transmis acesta.

Cinematograful Dacia a fost dat în folosinţă în 1981 și are o suprafaţă construită de 960 mp pe trei niveluri – subsol, parter şi etaj.

Primăria Cluj-Napoca ne-a răspuns aşa: Informatii privind procedurile in vederea organizarii de evenimente culturale in Centrul de cultura urbana Cinema Dacia

Primaria municipiului Cluj-Napoca a reabilitat Cinematograful Dacia din cartierul clujean Manastur, ca urmare a unui amplu proces de bugetare participativa. Initiat si implementat de Primarie, in parteneriat cu Banca Mondiala, procesul de bugetare participativa a generat numeroase discutii interesante cu privire la viitorul cinematografului. De altfel, deciziile luate de catre cetatenii implicati in mod voluntar, au fost si reprezinta o prioritate pentru administratie.

Principiile de administrare ale cinematografului sunt menite sa-i respecte pe toti actorii implicati in organizarea de evenimente culturale si educationale din oras. Uzand de modelul aplicat cu succes la Centrul de Cultura Urbana Casino din Parcul Central1, prin decizia luata de Consiliul local (HCL 110/11.03.2016), s-a decis consolidarea parteneriatului pe care Primaria clujeana il are cu operatorii culturali. Astfel, la Cinematografului Dacia pot fi organizate evenimente culturale, care nu presupun activitati comerciale, in regim gratuit. Totodata, pentru evenimentele culturale care presupun activitati comerciale se aplica tarife relativ modice (100 lei pentru sala mare, 75 lei pentru sala mica, foaier).

Pentru organizarea de evenimente la Cinematograful Dacia trebuie respectate cateva minime proceduri birocratice. Menite sa asigure sanse egale pentru toti, procedurile sunt gandite astfel incat timpul necesar organizarii unui eveniment sa fie minim. Proceduri:

1. Cerere transmisa pe mail catre obiectiveculturale@primariaclujnapoca.ro sau cerere scrisa depusa la Registratura Primariei Cluj-Napoca (Motilor 7);

2. Stabilirea detaliilor evenimentului in cadrul unei intalniri intre administratorii cinematografului si organizatorul evenimentului;

3. Semnarea unui Protocol de colaborare / Contract de inchiriere.”

 

1 thought on “Scandal în jurul noului Centru Comunitar și de Tineret Dacia. Asociaţia ColectivA acuză blocaj din partea primăriei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *